Google a împlinit 15 ani de prezenţă în România, gigantul american deschizând uşile filialei locale în noiembrie 2010.
Google are o activitate diversificată în ţara noastră, cei peste 400 de angajaţi desfăşurându-şi activitatea în Bucureşti (un un adevărat centru de inovare, cu echipe dedicate de consultanță în digital advertising, servicii de cercetare și dezvoltare pentru ”wearables”, Cloud și Android.).
Iată care sunt cele mai importante realizări Google România (extrase din comunicatul de presă primit):
- România este cel mai mare centru Google de dezvoltare pentru dispozitive ”wearables” din EMEA (Europa, Orientul Mijlociu și Africa). Bucureștiul este pe harta centrelor de inovare pentru tehnologiile Google, iar soluțiile și serviciile care sunt dezvoltate în România sunt încorporate în smartwatch-uri și telefoane Pixel utilizate în întreaga lume. În București lucrează mai multe echipe de ingineri a căror activitate acoperă domenii ca Google Wearables Health Experiences și Fitbit Consumer Services, alături de Google Research și soluțiile de infrastructură Google Cloud;
- Google a organizat 9 huburi în cele mai importante centre universitare ale României în care desfășoară cursuri online și offline, de digital marketing, programare, siguranță online și dezvoltare a carierei. Peste jumătate de milion de persoane au participat la cursurile organizate în cadrul programului Google Atelierul Digital, destinat studenților, în parteneriat cu 15 universități din România;
- În cadrul a diverse programe, precum Atelierul Digital sau „Google for Startups”, Google România oferă susținere constantă IMM-urilor din țara noastră. Până în prezent, Google a pus la dispoziție cursuri și consultanță dedicată pentru peste 10.000 de antreprenori, unde aceștia au primit consiliere specializată despre cum să-și digitalizeze afacerea. Mai mult, în ultimii 2 ani curricula a fost actualizată cu module dedicate inteligenței artificiale, prin care IMM-urile să deprindă abilitățile necesare pentru a exploata potențialul noilor tehnologii AI – de la Modul AI sau Gemini și până la instrumentele AI din Google Workspace sau soluții cloud;
- Începând cu 2012, Google a acordat, prin Google.org, granturi de aproape 6 milioane de dolari către organizații neguvernamentale (ONG) din România, pentru dezvoltarea de programe sociale și în domeniul educației. Până în prezent, în cadrul programelor dezvoltate de ONG-urile finanțate de Google.org au participat peste 1.5 milioane de elevi, profesori, studenți și antreprenori, atât din mediul urban, cat și din mediul rural sau mediile defavorizate.
- Începând din 2023, Google România, alături de Institutul Național de Administrație, a derulat programe pentru educarea personalului din administrația publică în domeniul inteligenței artificiale. Aproximativ 8.500 de funcționari publici din România și Republica Moldova au participat la sesiuni de instruire privind inteligența artificială pentru creșterea productivității și noțiuni de siguranță în mediul online și securitate cibernetica. Google România va continua aceste programe, cu obiectivul de a ajunge la un număr cât mai mare de funcționari publici.

La final am lăsat şi performanţa YouTube în România. În prezent, mai mult de 13 milioane de români (cu vârsta peste 18 ani) se uită la video-uri pe YouTube. Zilnic, o persoană din România se uită, în medie, peste 50 de minute pe YouTube.
De asemenea, advertiserii și companiile din România dedică tot mai multe resurse pentru dezvoltarea prezenței lor pe YouTube, prin canale proprii, crearea de conținut exclusiv și campanii dedicate. De la lansare și până în prezent, YouTube România a devenit un mediu unde românii găsesc conținut de calitate și care oferă companiilor oportunitățile potrivite pentru a ajunge la publicul țintă.