Google a publicat un raport care arată cât de mult respectă oamenii izolarea la nivel de ţară şi regiune (judeţ în cazul României)

/
/
5 apr. 20
/

Pandemia COVID-19 devine din ce în ce mai periculoasă, în acest moment fiind infectaţi peste 1.2 milioane de locuitori ai planetei (asta la nivel oficial, testaţi, însă cu siguranţă sunt mult mai mulţi în realitate).

Dacă în ianuarie şi mare parte din februarie multe dintre măsurile de izolare au fost luate în China şi ţările limitrofe, de la sfârşitul lunii februarie mai toate ţările au început să facă schimbări în stilul de viaţă al oamenilor. La sfârşit de martie deja jumătate din populaţia planetei era izolată la domiciliu conform datelor oficiale.

Google a publicat un raport care arată ce impact au avut aceste modificări şi cât de eficiente au fost măsurile de izolare şi carantină. Raportul se numeşte “COVID-19 Raport de mobilitate a populaţiei” şi include 131 de ţări şi regiuni ale acestora (când spun regiuni mă refer la forma de organizare administrativă din fiecare ţără, adică judeţe, provincii, cantoane etc.).

Google spune că a respectat tot ce înseamnă norme de intimitate ale utilizatorilor, informaţiile fiind adunate prin intermediul acelor persoane care au permis stocarea istoricului de localizare pe device-urile lor. În contextul în care terminalele vin din fabrică cu acest istoric de localizare inactiv, este clar că sunt destui puţini utilizatori care au modificat această setare, deci acest raport Google reprezintă mai mult un fel de sondaj de opinie realizat la nivel global (poate oferi totuşi câteva idei de ansamblu).

Raportul Google este împărţit pe 6 categorii şi prezintă situaţia din urmă cu 2-3 zile (ultimul raport este din 2 aprilie, adică datele sunt relevante pentru sfarşitul lunii martie). Iată rezultatele pentru România:

  • Retail / recreaţie (restaurante, cafenele, mall-uri, parcuri tematice, muzee, librării, cinematografe) – o scădere de 81% a traficului în acest segment;
  • Magazine (supermarketuri) şi farmacii – o scădere de 53% a traficului în acest segment;
  • Parcuri (parcuri naţionale, pieţe, plaje publice, grădini publice etc.) – o scădere de 60% a traficului în acest segment;
  • Staţii de tranzit (metrou, autobuzu, tramvai, tren etc.) – o scădere de 72% a traficului în acest segment;
  • Locuri de muncă – o scădere cu 39% a traficului în acest segment;
  • Reşedinţe – o creştere cu 15% a traficului în acest segment.

Observaţi o scădere majoră pentru sfârşitul lunii martie în România a activităţilor de orice fel, singurul aspect care a crescut fiind cel residenţial, adică oamenii au stat mai mult în casă. În raportul pentru România există o situaţie şi la nivel de judeţe, aşa că veţi putea vedea punctual pentru zona voastră cât de bine a fost sau nu respectată izolarea.

Google susţine că va actualiza acest raport în timp real atât timp cât autorităţile îl vor găsi util în stoparea răspândirii pandemiei COVID-19.

Sursa: blog.google
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini ce ar alege azi între cartelă preplătită şi abonament, la un buget lunar de maxim 5 euro şi care este cea mai bună ofertă pe care o recomandă în martie 2026

Am revenit cu un nou articol „I-am întrebat pe ChatGPT şi pe Google Gemini…”, unele prin intermediul cărora aflăm ce păreri au cele două AI-uri despre diverse subiecte de interes general.

DIGI are cea mai mare reţea proprie de magazine fizice din România în 2026 (iată câte puncte de vânzare există şi cum sunt împărţite la nivel de judeţe)

Nu ştiu cum am ajuns să caut pe internet câte puncte de vânzare are DIGI în România şi adevărul este că nu am găsit pe nicăieri această informaţie centralizată şi actualizată la nivel de 2026.

Robot de aspirare cu funcție mop Roborock Qrevo Edge 2 Pro – review (Ideal pentru covoare și mochete cu fir înalt de până la 3 cm)

Am mai tot testat în ultimul timp fel de fel de aspiratoare, iar dintre cele tip robot de la Roborock pot aminti de cel prezentat mai recent - Q10 PF+ W, iar din urmă cu peste doi ani îmi amintesc de Q7 Max.