Era o vreme când Google avea în portofoliu telefoane mobile cu raport preț / specificații decent. Mă refer la seria Nexus ce s-a încheiat prin linia Pixel. Am avut pe poziția de telefon principal: Samsung GALAXY Nexus, LG Nexus 4, LG Nexus 5 și Huawei Nexus 6P, iar ca tabletă pe Google Nexus 7 de 32 GB cu 3G (și acum mai stă printr-o cutie din apartament).
Smartphone-urile Pixel ținteau segmentul premium, asta până când au apărut Pixel 3a și Pixel 3a XL din segmentul mid-range.
Pixel 3 XL este vârful de gamă la momentul actual și l-am testat prin intermediul evoMAG. Dacă se respectă calendarul din trecut, Pixel 4 XL sosește abia prin octombrie 2019, iar Pixel 3 XL rămâne în continuare alegerea celor ce doresc Android în stadiu nativ, direct de la Google.
De ce ai alege un smartphone precum Pixel 3 XL?
- pentru suportul software oferit de către compania americană + Android în stadiu nativ, fără modificări de vreun fel, suport pentru tot felul de custom ROM-uri etc;
- telefon gândit pentru dezvoltatori de aplicații Android;
- camera foto cu rezultate bune spre foarte bune, chiar și în spațiile slab luminate / low-light.
Care sunt problemele lui Pixel 3 XL?
- garanția oferită de către magazinul de care l-ai cumpărat, fără suport direct de la producător pentru că aceste modele nu ajung oficial în România. Este important să fie un shop ce-și respectă clientela;
- cel mai pronunțat notch implementat pe un smartphone până în prezent, foarte adânc.
Destul cu parantezele și să trec la recenzia lui Google Pixel 3 XL, mai întâi să-i redescoperim specificațiile hardware + scurt material de tip unboxing. Apropo, prin Pixel 3A și 3A XL, dar și prin achiziția, cu ghilimelele de rigoare, a echipei HTC de câteva mii de angajați, Google arată că are planuri pentru divizia sa de telefoane mobile. Nu să devină un producător ca atare, cu prezență globală, în oferta operatorilor etc, dar vrea să aibă un cuvânt de spus în acest domeniu. Bineînțeles, fără a supăra partenerii săi, mă refer aici spre exemplu la Samsung.
Material de tip unboxing + primele impresii:
Specificații
Design
În pachet pe lângă smartphone dați de încărcătorul ce alimentează la 5V / 3A sau 9V / 2A, cablu cu USB type-C la ambele capete, căști de tip in-ear cu fir pe USB type-C, adaptor de la USB type-C la jack de 3.5 mm și alt adaptor de la USB type-C la USB. Văd că Google a adus și câteva accesorii, dar cumva este logic dacă ne uităm la prețul la care Pixel 3 XL ajunge a fi comercializat.
Eram puțin circumspect în ce privește designul, mă refer la partea spate unde avem un spațiu cu sticlă și altul mat. În realitate arată mult mai bine, iar zona mată ajută la partea de grip, nu simți că alunecă din mână. Un alt plus ar fi că nu reliefează amprentele așa de tare, dar nu se șterge la fel de repede ca sticla de urmele de grăsime de pe degete etc. Camera principală cu OIS nu iese prea puternic în relief, ai curaj să-l așezi fără husă pe birou.
Notch-ul din partea frontală mi se pare o decizie neinspirată. De fapt, nu le înțeleg strategia. Au venit cu un singur senzor la camera principală, fără a trece pe nșpe senzori precum Huawei, Samsung etc. Totuși, pe camera frontală merg pe…, sistem dual cu 2 x 8 Megapixeli, setup descris mai sus. Mi se pare chiar ușor inutil, rezultatele oferite nejustificând o alegere de acest fel. Ar fi putut integra un singur senzor și un notch mai puțin vizibil sau chiar deloc. Tot în partea frontală se află și cele două difuzoare stereo, unul la bază și altul încorporat în decupaj. Difuzorul de la baza ecranului contribuie și la bărbia ceva mai pronunțată, dar sunt printre cei ce nu este deranjat de acest aspect. Mi se pare a fi cea mai bună soluție în ce privește sunetul, dar mai multe detalii în capitolul dedicat.
Google Pixel 3 XL este un smartphone premium, bine fabricat și fără a face rabat calitativ la materiale și atenția la detalii. Notch-ul adânc îl consider un veritabil călcâi al lui Ahile, dacă te obișnuiești cu asta, Pixelul se transformă într-un telefon elegant, solid construit cu un cadru de aluminiu ce inspiră ideea de rezistență.
Ecran și sunet
Mi se pare interesant că display-ul de pe Pixel 3 XL este fabricat de către Samsung, Pixel 2 XL avea un panel LG. Pixel 3 are acum un ecran de la LG. Mă uitam la rezoluție și aș fi spus că avem un P-OLED, dar iFixit ne spune că avem un display Samsung, iar input-ul touch este identic cu cel de la Samsung GALAXY S9 Plus.
Este un panel de bună calitate, culori plăcute, unghi larg de vizualizare, fără reflexii ale spațiului ambiant. Totuși, sub acțiunea razelor de soare mi s-a părut a fi mai puțin lizibil față de Super AMOLED-urile Samsung – lipsește overBoost-ul dat în modul automat, chiar și sub OLED-ul Sony de pe Xperia XZ3.
Pixel 3 XL nu impresionează la raportul display / corp – 82.8% când alte modele au ajuns și la peste 85 – 86%. Este tras în jos de notch și bărbia de la bază, cu ghilimelele de rigoare. Are certificare IP68 în ce privește contactul cu apa și praful: până la 1.5 metri adâncime pentru 30 de minute.
Sunetul cade în sarcina celor doua difuzoare stereo. Se aude puternic, clar, fără distorsiuni chiar și la maxim. Impresionant și aș spune că se vede că în echipa Pixel au intrat ingineri de la HTC. Plus că prin difuzoarele frontale se oferă cel mai direct sunet, fără a bloca unul dintre difuzoare când telefonul este ținut în landscape (într-un joc spre exemplu). În sesiunile de PUBG îți auzi dușmanul cum pășește în apropiere.
Reglarea volumului se face din lateral dreapta. Au poziționat power mai sus și reglarea volumului mai jos, altfel față de ce găsești pe modele Android concurente. Este nevoie de un timp de acomodare, m-am trezit de multe ori că apăs power în loc de reglarea volumului și invers. De aceea este bine să nu fie încurcate borcanele și pe o latură să fie reglare și pe alta butonul de pornire. Lipsește jack-ul de 3.5 mm, dar au pus un adaptor în pachet.
Căștile Google sunt excelente, bass-ul mult și redare corectă a mediilor și înaltelor. Lipsește acel feedback metalic specific căștilor pe USB type-C testate de mine până acum. În ce privește conexiunea bluetooth, Pixel 3 XL dispune de bluetooth 5.0 cu aptX HD. Am testat cu Bose QC35 II și se descurcă impecabil. Dacă ești în căutarea unui smartphone care să impresioneze ca sunet, iar bugetul este mare, Pixel 3 XL poate fi alegerea cea mai bună.
Hardware, sistem de operare și aplicații
Qualcomm Snapdragon 845, 4 GB RAM și 64 GB stocare. Nu sunt elemente care să te impresioneze, dar telefonul funcționează brici. Nu are lag, indiferent de câte aplicații rulează în fundal, nicio aplicație sau joc din Google Play nu-i pune probleme, condiții optime pentru orice instalezi pe dispozitiv.
Informații oferite de CPU-Z;
Este dovada că nu trebuie nșpe giga de memorie RAM pentru o experiență de utilizare fluentă. Despre Qualcomm Snapdragon 845 nu sunt prea multe de spus, procesor de top din 2018 ce va fi capabil să ruleze jocuri și aplicații fără probleme și în 2020. Spațiul de stocare mi se pare mic pentru un telefon al cărui preț de debut a fost 1000 euro. 128 GB trebuia să fie inclus în varianta de bază.
Rulează Android 9 Pie, iar cei dornici de cel mai nou software Google îi pot aduce Android Q în stadiu beta. Update-urile oferite direct de către Google și experiența curată Android sunt elemente pentru care Pixel 3 XL ajunge a fi achiziționat de către un pasionat. Am văzut că sunt persoane ce preferă un Android customizat, bineînțeles – universul Android este larg și sunt acoperite mai toate palele de opțiuni. Personal, mi se pare că sunt destule opțiuni și aici, dar întradevăr trebuie să dau Cezarului ce se cuvine și să spun că pare ceva cam goluț, înțelegeți ce vreau să punctez. One UI de la Samsung și Oxygen OS de la OnePlus mi se pare a fi cele mai complete interfețe grafice la momentul actual.
Mă rog, sunt ceva opțiuni și pe Pixel 3 XL:
- Active Edge, preluat de la HTC – strângi telefonul la bază și ai opțiunea să reduci intensitatea sonoră a unui apel;
- Bunăstare digitală te ajută să vezi obiceiurile de consum (adică, cât timp aloci pentru diverse aplicații peste zi, săptămână etc);
- Afișaj ambiental – ceasul + notificările pe ecranul telefonului în stand-by.
Nu mi-a plăcut faptul că swipe-ul scurt te duce către Aplicații Recente. În loc să mă duc spre sertarul cu aplicații, mă alegeam cu secțiunea Aplicații Recente deschisă. Mereu trebuia să-mi amintesc că swipe lung de la bază în sus = lista de aplicații de pe terminal.
Aplicații preinstalate pe Google Pixel 3 XL;
Agendă, Android Auto, Calculator, Calendar, Cameră foto, Ceas, Chrome, Documente, Drive, Duo, Fișiere, Gmail, Căutare Google, Google Foto, Hărți, Home, Jocuri Play, Magazin Play, Messages, Muzică Play, Note Keep, Setări, Știri, Telefon, YouTube.
Bloatware zero. Mă rog, nu știu câte persoane folosesc Muzică Play, Note Keep sau Duo. Keep – Da, restul – nu. Există Spotify, WhatsApp etc.
Interfața Android 9 Pie pe Google Pixel 3 XL;
Performanță
Pentru cei pasionați de rezultatele obținute în teste de benchmark cu mențiunea că este unul dintre cele mai fluente terminale cu Android, indiferent câte aplicații rulează în fundal.
Teste de benchmark rulate pe Google Pixel 3 XL;
Conectivitate
Este dual-sim, dar prin combinația un sim de tip nano + un eSIM (dacă îmi amintesc corect, Orange permite activarea unui eSIM).
Pe partea de 4G știe agregare de spectru, iar vitezele maxim teoretice sunt de 1025 Mbps în download și 75 Mbps în upload. În ce privește spectru, știe FDD-LTE și TDD-LTE, acoperă toate opțiunile existente în România.
Alte elemente de conectivitate: Wi-Fi ac, bluetooth 5.0, A-GPS, GLONASS, BDS și GALILEO pe partea de localizare, cititor de amprentă clasic în partea spate. În lateral dreapta dați de butonul de pornire și controlul pentru reglarea volumului, la bază de portul USB type-C cu triplu rol: conexiune la PC, încărcare a bateriei de 3430 mAh, jack ad-hoc pentru căști pe USB type-C. Tot la bază se află și slotul pentru nanoSIM, iar superior au poziționat unul dintre microfoane. Difuzoarele sunt frontale, deasupra și sub ecran.
În SpeedTest pe conexiune gigabit în Wi-Fi ac a obținut peste 500 Mbps la download și peste 300 Mbps la download – valori bune spre foarte bune pentru un smartphone.
Cameră foto și video
12,2 Megapixeli cu f/1.8, un senzor pe care Google îl tot readuce la viață pe smartphone-urile din gama Pixel. De fapt, magia este făcută de software. Google Camera consider a fi cea mai bună aplicație de gen.
Interfața Google Camera pe Pixel 3 XL;
Impresionează și în low-light, cred că aici este, probabil, cel mai bun. O să revin cu un comparativ realizat cu Huawei P30 Pro, fiecare terminal are punctele sale PRO, zone în care se descurcă mai bine sau mai puțin bine.
Ideea este că Pixel 3 XL te ajută și noaptea în a realiza cadre bune. Camera frontală de tip dual mi se pare a fi bună. Cei doi senzori trag 2 instantanee: unul cu mod portret activat și altul fără focus pe față, întregul spațiu în focus ca să spun așa.
Fotografii realizate cu Google Pixel 3 XL, fără resize;
Autonomie
Bateria de 3430 mAh se descurcă decent și trece testul unei zile de utilizare în condiții normale de utilizare (ecranul pe reglare automată, apeluri, mesaje, internet pentru 1 – 2 ore, YouTube etc). În testul Gadget.ro (luminozitate la maxim, redare a playlistului Unboxing de pe canalul nostru de YouTube pe conexiune Wi-Fi) a obținut 8 ore și 10 minute, iar de la 0 – 100% se încarcă în 1 oră și 35 minute.
Este ajutată de ecranul OLED ce știe să prezerve energia stocată în acumulator, dar și de eficientizările aduse în software de către compania americană.
Preț
Google Pixel 3 XL cu 64 GB stocare – 3799 lei;
Concluzii
La 3799 lei nu-i deloc ieftin pentru un telefon mobil cu Qualcomm Snapdragon 845, 4 GB RAM și 64 GB stocare. Cea mai bună alternativă mi se pare a fi OnePlus 7 Pro – 3539 lei în magazinul online oficial ce livrează și în țara noastră, ediția cu 8 GB RAM și 256 GB stocare, Qualcomm Snapdragon 855 etc.
Nu mai spun și de seria S10 de la Samsung ce s-a ieftinit și a devenit mai atractivă ca raport preț / specificații / experiență de utilizare.
Care să fie atuul lui Pixel 3 XL?
Faptul că primește update software de la Google, în prima linie cu cel mai nou software dezvoltat de către compania americană. Prima generație Pixel din 2016 a primit update spre Android Q beta din 2019. Asta spune multe și despre suportul pe care Pixel 3 XL îl va avea în următorii ani.
În afara de asta, avem un telefon bun, dar nu știu dacă suma de 3799 lei este o investiție meritată. Dacă ești dezvoltator sau pasionat de Android, te legi de elementul menționat mai sus și așa justifici suma plătită pe terminal. Există și o alternativă la preț mai așezat – Pixel 3A și Pixel 3A XL (în România, costurile sunt ușor nesimțite pentru moment pe această serie de terminale). Aproape că linia Pixel 2 este mai ofertantă.
PRO
- design elegant + ecran AMOLED de bună calitate;
- sunet impresionant;
- software stock și experiență de utilizare cu adevărat fluentă, suport software direct de la Google;
- cameră foto ce impresionează și în low-light;
- autonomie bună.
CONTRA
- preț mare pentru un telefon cu 4 GB RAM, 64 GB stocare și procesor de top din 2018;
- notch agresiv ce nu se justifică;
- fără slot pentru microSD ce s-ar fi justificat la cei 64 GB preinstalați, fără jack de 3.5 mm readus la viață pe seria Pixel 3A.