Google Pixel 3a – display OLED, procesor Qualcomm Snapdragon 670 și preț de 400 euro

/
/
8 mai 19
/

Google Pixel 3a este smartphone-ul mid-range pe care mizează compania americană în 2019. Să descoperim împreună ce specificații hardware sunt cuprinse în 400 euro.

  • display OLED de 5.6 inch cu rezoluție 2220×1080 pixeli, aspect 18.5:9, 441 ppi, protejat cu stilcă Asahi Dragontrail Glass, raport display / corp de 75%, corp din plastic, difuzoare stereo;
  • procesor Qualcomm Snapdragon 670 dezvoltat pe 10nm, 4 x Kryo 360 Gold la 2.0 GHz și 4 x Kryo 360 Silver la 1.7 GHz, 4 GB memorie RAM și 64 GB stocare, fără slot pentru cardurile microSD;
  • Android 9 Pie;
  • 4G cu viteze de până la 600 Mbps în download și 75 Mbps în upload, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, bluetooth 5.0, NFC, USB type-C, jack de 3.5 mm, A-GPS, GLONASS și GALILEO pe partea de localizare, cititor de amprentă în partea spate;
  • 12.2 Megapixeli cu f/1.8, OIS și dual pixel PDAF, filmează la 2160p cu 30 fps, cameră frontală de 8 Megapixeli cu f/2.0 ce filmează la 1080p cu 30 fps;
  • baterie de 3000 mAh ce se încarcă la 18W, 147 gr. și dimensiuni de 151.3 x 70.1 x 8.2 mm.

La puncte PRO aș aduce ecranul OLED, difuzoarele stereo, faptul că rulează Android nativ și primește suport software direct de la Google (prima serie de Pixel lansată în 2016 a primit și Android 10 Q beta 3), camera principală ce pare a fi preluată de pe Pixel-urile premium, conectivitatea bună.

La puncte CONTRA m-aș uita la prețul destul de piperat – o obișnuință pentru seria Pixel de la Google, stocarea este cumva la limită pentru standardele din 2019 când modulele de 128 GB nu mai sunt chiar așa scumpe, baterie relativ mică, design neatrăgător – plastic + raport display / corp de 2015.

Înțeleg pe cei de la Google, ca poziționare de preț și-au dorit să pună un ecart generos față de seriile Lite sau A de la Huawei și Samsung, față de pleiada de terminale mid-range Android concurente. Gama Pixel este pentru dezvoltatori ce se uită la buget, pentru cei pasionați / geeks ce nu vor să investească într-un Pixel 3, dar caută experiența curată Android.

În Europa ajunge în Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania, Suedia, Elveția și Marea Britanie. Prețul din Franța este de 399 euro / aprox. 1898 lei.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Oferta zilei: Honor Magic8 Lite în varianta cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare costă acum 1710 lei

Honor România a lansat pe final de ianuarie două noi smartphone-uri interesante: Honor Magic8 Lite şi Magic8 Pro. Ambele device-uri pun accent pe o experiență de utilizare matură, cu multe funcții AI integrate, iar gradul lor de rezistenţă este cu mult peste media industriei.

Google Pixel 10a sau cum arată o ciorbă reîncălzită (luminozitate a display-ului cu 10% mai mare, bluetooth 6.0 și SMS-uri via satelit, încărcare la 30W și atât)

Google a prezentat Pixel 9a..., scuze - pe ăsta l-au lansat în martie 2025. Pixel 10a este cel mai mic upgrade pe care l-a primit vreodată un telefon de la o generație la alta. Au dat puțin refresh la culori și aproape atât.

HUAWEI Mate X7 – review (Nu-i chiar CameraPhone, dar putem să-i spunem CameraFold!)

Anul acesta ar putea fi cel în care vânzările de smartphone-uri pliabile să explodeze. Spun asta fiindcă sunt zvonuri ce par tot mai aproape de adevăr despre Apple, care ar urma să prezinte și să lanseze comercial primul pliabil din istoria companiei.