HMD Global a vândut anul trecut peste 55 milioane de telefoane Nokia, majoritatea feature phone-uri

/
/
7 iun. 21
/

Mulţi au crezut că HMD Global şi al său brand Nokia sunt pe final de carieră şi chiar aşa pare dacă ne uităm la vânzările de smartphone-uri. Însă în mod suprinzător există în continuare o cerere crescută de feature phone-uri în ţările sărăce, în special cele cu conectivitate 4G, segment de piaţă unde Nokia vinde destul de bine (chiar dacă aici profitabilitatea este redusă).

CEO-ul companiei, Florian Seiche, a afirmat într-un interviu că în 2020 HMD Global a reuşit să vândă peste 55 milioane de telefoane sub brandul Nokia. Acesta nu a specificat câte dintre acestea sunt smartphone-uri şi câte feature phone-uri, însă dacă ne uităm la rapoartele Counterpoint Research aflăm cu anul trecut au fost vândute aproximativ 8 milioane de smartphone-uri Nokia, astfel putem estima că restul de 47 milioane unităţi sunt telefoane clasice.

Interesant este că HMD Global a reuşit să îşi reducă puternic pierderile operaţionale, iar în acest context compania a putut obţine un mic profit la nivelul anului 2020 (nu se specifică exact suma).

Chiar dacă CEO-ul HMD Global a încercat să evidenţieze aspecte pozitive, veniturile totale ale companiei sunt în cădere liberă:

  • 2017 – venituri de 1.8 miliarde de euro;
  • 2018 – venituri de 2.4 miliarde de euro;
  • 2019 – venituri de 1.7 miliarde de euro;
  • 2020 – venituri de 1.2 miliarde de euro.

Practic 2020 a fost cel mai slab an din scurta istorie a aceste companii înfiinţată în decembrie 2016.

Sursa: gizchina.com
Categorii: Nokia
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Ce-a fost şi ce-a ajuns? HMD Global nu va prelungi licenţa pentru brandul Nokia, astfel că se caută producători de telefoane interesaţi de un parteneriat

Cândva cel mai mare producător de telefoane şi unul dintre cele mai puternice branduri la nivel global, Nokia nu mai spune nimic astăzi, iar sloganul „Nokia – Connecting People” pare unul de tristă amintire.

Donald Trump ar putea pregăti un atac direct la adresa Uniunii Europene – se gândeşte să cumpere giganţii Nokia şi Ericsson

Această piaţă a echipamentelor telecom este controlată de China prin Huawei şi ZTE, Uniunea Europeană prin Nokia şi Ericcson şi Coreea de Sud prin Samsung. După cum ne sugerează şi originea companiilor, acestea sunt prezente în ţările / regiunile apropiate fiecărei mari puteri.

Smartphone-urile Nokia nu mai există

Este anul de graţie 2025 şi iată că în primele zile ni se confirmă o informaţie pe care o cam bănuiam de ceva timp: HMD Global a renunţat la brandul Nokia în lumea telefoanelor inteligente.