Diverse

HMD Global, compania din spatele brandului Nokia, anunţă că a reuşit să atragă o investiţie de 230 milioane de dolari din partea unor parteneri strategici de la nivel global.

Această investiție va susține viziunea strategică a HMD Global în patru domenii cheie. În primul rând, va accelera misiunea companiei de a pune la dispoziția utilizatorilor din întreaga lume smartphone-uri 5G, cu accent pe parteneriatele cu operatorii din Statele Unite ale Americii. În al doilea rând, HMD Global va continua tranziția către ofertele de servicii din zona digitală, având în vedere noua realitate post-COVID. De asemenea, compania își va extinde prezența în piețe cheie aflate în creștere, precum  Brazilia, unde HMD Global și-a deschis recent operațiunile, dar și Africa sau India. Nu în ultimul rând, această investiție va ajuta compania să își consolideze poziția de lider dincolo de portofoliul hardware, ca operator de servicii mobile integrate.

Anul acesta, HMD Global a lansat serviciul internațional de roaming, HMD Connect, și-a consolidat capacitatea în materie de securitate cibernetică mobilă prin achiziția de active ale Valona Labs și a înființat un Centru de Excelență pentru Cercetare și Dezvoltare specializat în software, securitate și servicii, în Tampere, Finlanda.

„Încă de la început, HMD Global s-a axat pe stabilirea unor colaborări puternice cu partenerii strategici. Această investiție suplimentară confirmă așadar strategia noastră de business pe termen lung și este totodată o dovadă a misiunii noastre colective de a le oferi tuturor utilizatorilor tehnologie mobilă modernă, accesibilă. Securitatea și fiabilitatea sunt elementele esențiale ale ofertei noastre și ne vom asigura că vom folosi această investiție pentru a le oferi utilizatorilor cele mai bune experiențe pe care le așteaptă de la un telefon Nokia. Fiind singurul producător european major de smartphone-uri, rămânem fideli atât tradiției noastre finlandeze, cât și elementelor definitorii cu care utilizatorii noștri asociază telefoanele Nokia. Cu sprijinul partenerilor puternici, abia aștept noul capitol din povestea telefoanelor Nokia.”, a declarat Florian Seiche, CEO-ul HMD Global.

De la debutul operațiunilor în 2016, compania HMD Global a devenit activă în 91 de piețe, în opt regiuni, în peste 250.000 de puncte de comercializare și a vândut peste 240 de milioane de terminale.

Categorii: nokia

Despre autor

Cosmin Mușat

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 7 Pro, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.