Honor propune în seria Magic nu doar flagship-urile companiei, ci și modele mid-range, cum este cel despre care vorbim mai departe. Din partea mea, Honor Magic7 Lite este o reeditare a modelului de anul trecut, cu îmbunătățiri clare pe mai multe direcții, iar asta nu reprezintă deloc ceva rău. Când ai ceva bun, de ce să schimbi rețeta? Nu mai bine doar rafinezi acolo unde nu a ieșit perfect din prima? Cam aceasta este abordarea, așa cum o văd eu pentru Honor Magic7 Lite, un smartphone care, așa cum veți descoperi, are foarte multe atuuri de partea sa și prea puține puncte slabe.
Specificații smartphone Honor Magic7 Lite
Date tehnice Smartphone | Honor Magic7 Lite |
---|---|
Dată lansare | 2 ianuarie 2025 |
Ecran | AMOLED curbat pe margini de 6.78 inch, aspect 20:9, rezolutie 2700 x 1224 pixeli, densitate 437 ppi, rată de refresh maximă de 120Hz, luminozitate maximă 4000 niți în peak, 1.07 miliarde culori, 100% DCI-P3 |
Procesor | Qualcomm SM6450 Snapdragon 6 Gen 2 pe 4 nm, Octa-core cu 4 x 2.2 GHz Cortex-A78 + 4 x 1.8 GHz Cortex-A55 |
GPU | Adreno 710 |
Memorie | 8 GB RAM 512 GB |
Sistem de operare | Android 14 cu interfața MagicOS 8.0 |
Conectivitate | dual SIM 5G (2 x nanoSIM), Wi-Fi 5 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band pe 2.4 și 5 GHz, Bluetooth 5.2, NFC, localizare prin GPS, AGPS, GLONASS, BeiDou și Galileo, USB Type-C |
Camere foto și video | Cameră principală cu 2 senzori: - 108 Megapixeli Wide, senzor de 1/1.67 inch, 9-in-1 pixel binning (1.92 μm), f/1.75, OIS, PDAF - 5 Megapixeli Ultrawide, f/2.2 Filmează 4K 30 fps cu senzorul wide Cameră frontală de 16 Megapixeli, f/2.45 Filmează Full HD cu 30 fps |
Baterie și încărcare | 6600 mAh Siliciu-Carbon (Si/C) Încărcare pe fir cu maxim 66W |
Alte detalii | Rezistență la lichide și praf conform standardului IP64, senzor optic de amprentă integrat în ecran, difuzoare stereo, rezistență sporită la șocuri HONOR Ultra-Bounce Anti Cădere 2.1 (căderi de la înălțimi de 2 metri pe suprafețe dure) |
Greutate | 189 grame |
Dimensiuni | 162.8 x 75.5 x 7.98 mm |
Review video
Pachet, design și construcție

La mine a ajuns un sample de teste, deci nu o versiune de retail a Honor Magic7 Lite. Din această cauză, în cutia subțire, în care nu există încărcător nici la versiunile comerciale ale telefonului, eu am mai găsit doar un cablu de la USB-C la USB-A și agrafa pentru acces la slotul SIM. Manuale, certificat de garanție sau alte pliante cu fel de fel de informații vor fi aduse cu siguranță în pachetele de retail.


Honor Magic7 Lite poate fi ales în țara noastră în două variante de culoare. Una este mai clasică, precum cea de față, adică Titanium Black, și mai există ediția Titanium Purple, adică un violet plăcut.
Designul a rămas fidel generației trecute, iese în evidență modulul circular de pe spate, cu un diametru generos și cu inel auriu care îl înconjoară. Pe acest inel sunt sculptate detalii ce amintesc cumva de roțile dințate, dar este de fapt o abordare pe care am mai văzut-o des la anumite ceasuri de lux. Deși acest modul este mare ca suprafață, el nu iese mai deloc din profilul general al telefonului, deci nu adaugă mult la grosimea totală.
Apropo de asta, Honor Magic7 Lite este cu adevărat subțire, având mai puțin de 8 mm (fără a lua în considerare modulul camerelor de pe spate). Însă în mână îl simți chiar mai subțire de atât, grație spatelui și a ecranului care sunt ambele ușor curbate pe margini.



În ciuda acestei talii subțiri, Honor Magic7 Lite nu doar că este cel puțin la fel de rezistent precum generație trecută, ba chiar îl depășește pe Magic6 Lite destul de bine. Noul model rezistă fără probleme la căderi de la înălțime de până la 2 metri pe suprafețe tari, iar dacă ați urmărit review-ul video de mai sus ați putut vedea că am supus telefonul unor încercări, unor teste care depășesc fără discuție utilizarea normală.
Mai mult, aparte de ce apare în clipul video de mai sus, modelul de față Honor Magic7 Lite a mai trecut și prin alte încercări, am tras mai multe duble cum s-ar spune pentru fiecare test. Vă asigur așadar că acest smartphone, pe cât este de subțire, de finuț să-i spun, pe atât de bine rezistă la șocuri și alte tratamente din care multe alte telefoane pot doar visa să scape nevătămate.
Probabil că unii vor spune că Honor Magic7 Lite ar fi fost și mai rezistent dacă ar fi avut șasiu metalic, poate și spate din același material. Însă adevărul este că având plastic pentru ambele (șasiu și spate), telefonul este mai flexibil, poate distribui și disipa mai bine șocurile și astfel rezistă mult mai bine în fața diferitelor accidente care pot apărea în timpul utilizării normale. Certificarea IP64 vine ca un bonus, deși aș spune că ar fi fost foarte ciudat ca Honor Magic7 Lite să nu reziste la praf și lichide conform acestui standard…
O diferență la Honor Magic7 Lite față de generația pe care o înlocuiește este la decuparea din ecran, pentru camera frontală. Dacă Magic6 Lite avea decupaj tip bulină, la noul model vedem o abordare tip pastilă, ceea ce mi se pare ușor ciudat.



Probabil a fost nevoie să fie incluși acolo ceva senzori, de proximitate, de exemplu, care nu au mai avut loc pe carcasă, datorită faptului că acum avem un raport display / corp și mai bun decât în trecut. Marginile sunt adevărat înguste sus și jos, pentru că pe laterale oricum abia dacă se observă datorită ecranului ușor curbat.
Din punct de vedere al construcției, nimic de comentat negativ. Calitatea de fabricație este de top, chiar și cu plastic peste tot pe carcasă simți telefonul mai scump decât este. Asamblarea este strașnică, iar finisările fără de reproș.
Ecran și sunet

Ecranul poate părea identic cu cel al generației anterioare, având aceeași diagonală și fiind la fel curbat pe margini. Doar că acum rezoluția este o idee mai mare, la fel ca luminozitatea care poate urca la 4000 niți în peak. Pe scurt, este un ecran excelent, oricum l-am analizat nu am putut să-i găsesc puncte nevralgice, cum s-ar spune. Eu aș aprecia că acest display ar putea fi montat fără ca cineva să strâmbe din nas și pe telefoane cu 50% mai scumpe decât este Honor Magic7 Lite.
Setările ecranului pentru Honor Magic7 Lite:




Și la sunet avem un upgrade major față de Honor Magic6 Lite, care dispunea de un singur difuzor. Noua generație are acum difuzoare stereo, iar acestea sună evident mai bine. Avem o dinamică extinsă, chiar dacă bass-ul nu este grozav. Pe de altă parte mediile și înaltele sunt bine reproduse, iar volumul maxim este suficient. Nimic ieșit din comun, dar în perfectă concordanță cu așteptările din acest segment de preț.
Hardware, sistem de operare și aplicații

Mai nimic schimbat aici, avem sub capotă același chipset precum era și la generația trecută, cu aceeași cantitate de memorie RAM (8GB), în timp ce spațiul de stocare din standard este de 512 GB. Sunt specificații bune, poate că ar fi fost bun un upgrade pe aici, dar în esență nu este nimic în neregulă.
Capturi de ecran din aplicația CPU-Z cu informații despre Honor Magic7 Lite:






Foarte important este că sistemul de operare Android 14 rulează impecabil și că interfața MagicOS 8.0 este plină de setări și opțiuni suplimentare binevenite. Sunt și câteva adiții care folosesc inteligența artificială, așa că putem spune că tot ce ține de software este folositor. Evident că ideal ar fi fost să avem direct din fabrică Android 15, aici este o scăpare fără discuție. Se pare că Honor Magic7 Lite va primi două actualizări majore de sistem de operare și doi ani de patch-uri de securitate, deci nici pe această direcție nu aș spune că telefonul este prea bine asigurat pe viitor.
Totodată, orice aplicație sau joc vor rula optim pe Honor Magic7 Lite. Sigur că cele mai complexe vor necesita timp mai ridicat de încărcare, iar în gaming nu te poți aștepta la detalii maxime în titlurile mai grele.
Pe partea de aplicații preinstalate, nu sunt neapărat excese, deși sunt ceva mai multe decât la alți competitori Android. Avem, pe lângă cele multe de la Google, Amazon Music, Amazon Shopping, Block Blast!, Booking, Centru Jocuri, Clonare dispozitiv, Documente Honor, Facebook, Honor Health, Magazinul de aplicații Honor, Meteo, My HONOR, Notițe, Oglindă, Player de muzică, Player video, ReelShort, Set unelte SIM, Sugestii, Teme, TikTok, Trip.com și WPS Office. Sunt destul de multe, dar nu aș aprecia că s-a exagerat.
Android 14 cu interfața MagicOS 8.0 pe Honor Magic7 Lite:


















Performanță

Scorurile din testele de benchmark prin care a trecut Honor Magic7 Lite scot la iveală un ansamblu hardware decent, dar deloc pretențios. Totuși, mă văd nevoit să subliniez din nou că totul rulează impecabil pe acest smartphone, semn că avem o optimizare software reușită.
Teste benchmark Smartphone | Honor Magic7 Lite |
---|---|
AnTuTu v10.4.4 | 581830 puncte |
PCMark 10 Work 3.0 Performance Storage 2.0 Internal Sequential Read Internal Sequential Write | 12705 puncte 28152 puncte 1476.25 MB/s 1155.23 MB/s |
Geekbench 6 v6.30 CPU Single-Core CPU Multi-Core | 938 puncte 2775 puncte |
3DMark Wild Life Vulkan Wild Life Extreme Vulkan Sling Shot OpenGL ES 3.0 Sling Shot Extreme OpenGL ES 3.1 Steel Nomad Light Vulkan | 2386 puncte 613 puncte 5587 puncte 4080 puncte 200 puncte |
Testele de benchmark rulate pe realizate cu Honor Magic7 Lite:






Honor Magic7 Lite nu se încălzește decât foarte puțin atunci când este pus serios la treabă, precum în testele de benchmark, dar nici nu mă așteptam la altceva având în vedere că nu vorbim despre cine știe ce frecvențe pe care le poate atinge procesorul Qualcomm Snapdragon 6 Gen1.
Conectivitate

Aici Honor Magic7 Lite nu iese în evidență, dar nici nu aș spune că-i lipsește ceva specific. Ar fi fost bine să existe Wi-Fi 6, ideal chiar ceva și mai actual de atât, poate și cu suport pentru banda pe 6 GHz, dar până la urmă nu-i un capăt de țară. Pe Bluetooth la fel, versiunea este destul de recentă, dar nu cea mai nouă, NFC este la locul lui, iar localizarea se face prin mai toate sistemele posibile.
Elementele fizice de conectivitate sunt dispuse astfel: jos avem portul USB-C, slotul pentru cele două cartele nano SIM, difuzorul și microfonul principale; sus este grila pentru difuzorul și microfonul secundare, pe stânga nu avem nimic, iar pe latura din dreapta sunt butoanele pentru reglarea volumului și cel Power.





Senzorul optic de amprentă de sub ecran este o idee cam jos poziționat, dar în rest nu mai greșește cu nimic. Are o rată aproape perfectă de recunoaștere, iar răspunsul este foarte rapid.
Camere foto și video

Ansamblul de camere de pe Honor Magic7 Lite este cam la fel cu ceea ce știam de la Magic6 Lite, deși acum a dispărut din peisaj cel de-al treilea senzor de pe spate. Nu i-am simțit lipsa deloc, întrucât era vorba în trecut de un senzor Macro de 2 MP, deci complet dispensabil. Însă, în rest, fix aceiași senzori foto-video peste tot.
Interfața aplicației Camera este bine gândită, găsești totul suficient de ușor, iar opțiunile necesare sunt prezente.
Interfața aplicației Camera de pe Honor Magic7 Lite:












Pe timp de zi, chiar dacă de la senzorul ultrawide nu aveam așteptări, acesta nu a dezamăgit. Sigur că nici nu face ceva special, așa cum reușește senzorul principal de 108 MP. Acesta din urmă face totul foarte bine, inclusiv pe zoom 3X mi se pare că este foarte bine.
Poze de zi realizate cu Honor Magic7 Lite (Ultrawide 0.6X, Wide 1X, Zoom 2X și Zoom 3X cu camera wide de 108MP):




























Atunci când activezi modul de Noapte pe Honor Magic7 Lite senzorul ultrawide nu mai poate fi folosit, în schimb pe wide ai aceleași trei opțiuni – 1X, 2X și 3X. Rezultatele mi se pare foarte bune fără zoom activat, însă nici pe 2X nu este nimic rău. Mai sus de atât apar totuși mici artefacte.
Am încercat și modul Portret pe camera principală de 108 MP, cu zoom 2X, iar ceea ce a reușit telefonul puteți vedea mai jos.
Poze Portret realizate cu camera principală wide de 108 MP cu zoom 2X:



Poze în low-light cu modul Noapte activat pe Honor Magic7 Lite (Wide 1X, Zoom 2X și Zoom 3X tot cu senzorul wide):















Camera frontală face selfie-uri reușite, indiferent dacă optăm pentru modul Portret sau nu.
Poze realizate cu camera frontală de pe Honor Magic7 Lite ( fără și cu mod Portret):






Pe filmare, Honor Magic7 Lite nu poate capta la rezoluție 4K cu 30 fps decât cu senzorul principal wide de 108 MP. Cu acesta se poate face zoom 2X în timpul filmării, iar clipurile video nu arată rău deloc.
Clip video 4K 2160p 30fps filmat cu Honor Magic7 Lite:
Autonomie și încărcare

Un upgrade major la Honor Magic7 Lite față de modelul de anul trecut avem aici. Bateria nu doar că are o capacitate uriașă, de 6600 mAh, dar vine și cu chimie actuală, de tip Siliciu-Carbon, care are o densitate energetică mai mare. Cu acest acumulator, dar și cu un chipset eficient, Honor Magic7 Lite asigură o autonomie de senzație. La utilizare absolut normală, poți prinde 3 zile departe de priză, însă chiar și dacă forțezi ceva mai tare tot te alegi cu două zile de autonomie. Excelent!
Pe încărcare, Honor Magic7 Lite suportă maxim 66W prin cablu, dar, așa cum am precizat în primul capitol al recenziei, nu există adaptor în cutie. Eu a avut unul compatibil cu care am testat încărcarea, iar timpii au arătat astfel: în 10 minute s-a ajuns de la 10 la 32%, după alte 10 minute bateria a atins 51%, pentru ca jumătatea de oră să rezolve repriza 10 – 69%. Din nou foarte bine din partea mea, întrucât, să nu uităm, avem o baterie de 6600 mAh. Păcat însă că nu există încărcător în cutie…
Preț
Honor Magic7 Lite 8 + 512 GB – 1.999 lei pe eMAG.ro (preț valabil la data publicării acestui review).
- design reușit, construcție de foarte bună calitate;
- rezistență incredibilă în fața multor tipuri de șocuri;
- ecran excelent din orice punct de vedere;
- sistem de operare bine optimizat, totul rulează fluid mereu, iar opțiunile suplimentare din interfața MagicOS sunt binevenite;
- rezultate bune și foarte bune de la camera principală de 108MP, precum și de la cea frontală;
- autonomie uriașă, trei zile departe de priză nu reprezintă ceva ieșit din comun.
- fără încărcător în cutie;
- la acest moment sunt garantate de producător doar două update-uri de sistem de operare + 2 ani de patch-uri de securitate;
- un procesor mai puternic ar fi fost de preferat, mai ales în acest segment de preț.
Honor Magic7 Lite mi-a demonstrat că este un smartphone pe care merită fără discuție să-l ai în vedere, în segmentul de preț unde concurează. Uimește prin cât de bine rezistă în fața multor șocuri, accidentări să le spun, are un ecran pe care îți face mare plăcere să-l privești, totul rulează fluid și sunt multe opțiuni software disponibile, camera principală wide și cea frontală generează rezultate convingătoare, iar autonomia este uriașă. Ar fi fost ideal un chipset mai puternic, precum și un Wi-Fi mai actual și nici nu avem încărcător în cutie, dar, una peste alta, Honor Magic7 Lite se prezintă ca un pachet extrem de echilibrat, de luat luat în seamă.

















Honor Magic7 Lite a fost testat timp de 18 de zile și va fi returnat. Întreg conținutul acestui review aparține strict autorului și nu a fost aprobat sau editat de altcineva.