A trecut ceva vreme de la recenzia unui laptop, dar revenim cu un material dedicat unui notebook special – HP Spectre x360. De ce îl consider a fi special?

HP Spectre x360 este un ultraportabil ce se rotește la 360 de grade și astfel se laudă cu mai multe moduri de utilizare (notebook, tabletă ad-hoc etc), dar punctează și în ce privește designul, finisajele, atenția la detalii, autonomia, conectivitatea. Este un ultrabook din liga premium, iar în recenzia de față veți descoperi cum s-a descurcat în cele câteva săptămâni în care am avut ocazia să-l utilizez în regim intensiv.

HP-Spectre-x360 (1)

Am mai spus-o și o repet, cred că 13.3 inch este compromisul ideal între portabilitate și spațiu de lucru. Am un astfel de laptop în rol secundar și în viitor mă gândesc la un upgrade. La drum ai nevoie de autonomie mare și portabilitate, să nu-ți rupă spatele când îl ai în rucsac.

Apropo, HP Spectre x360 l-am putea considera un hibrid – ultrabook + convertibil. Din start iese în față la capitolul polivalență. Cu balamalele ce permit rotirea la 360 de grade ai o multitudine de variante la îndemână și cu siguranță găsești un unghi pe placul tău.

Specificații HP Spectre x360

specificatii-HP-Spectre-x360
Design

HP-Spectre-x360 (6)

În pachet dați de laptopul HP Spectre x360, încărcătorul minion de 45W – 19.5V la 2.31A, husă de protecție din material textil, ghid cu instrucțiuni de utilizare, certificat de garanție.

HP a ales o carcasă din aluminiu, balamale argintii ce permit rotirea ecranului în cel mai larg unghi posibil. Nu știu dacă termenul este totcmai corect, dar ca design l-aș putea considera a fi simplu, dar și softisticat. Cu ecranul pliat – simplu, cu laptopul în mod de lucru – sofisticat.

Apropo, aluminiul se întinde și spre baza notebook-ului, nu încearcă să te fure cu aluminiu pe capac și plastic negru la bază. Difuzoarele cu tehnologie Bang & Olufsen sunt la bază, pe lateral stânga și dreapta, sunetul vine de la sub ultrabook, dar mai multe detalii la capitolul dedicat.

Mi se pare interesant că pentru capac au ales sigla – Hewlett-Packard, nu s-a mers pe prescurctarea celebră – HP. La fel și la baza display-ului de 13.3 inch. Marginiile ecranului sunt negre și contrastează cu argintiul prezent în rest (tastatură, capac, bază etc). Când îl deschizi descoperi un touchpad de dimensiuni generoase, o tastatură bine proporționată și un display ce știe să recunoască gesturile touch.

Ca design l-aș putea cataloga o minunată piesă de inginerie, o plăcere să-l folosesc în ultimele săptămâni și fiind un produs premium, cu siguranță un manager ce și-l cumpără va atrage atenția la serviciu. Asta pentru că HP Spectre x360 reușește a fi elegant, bine proporționat. Mai multe detalii legate de cum arată x360 descoperiți singuri în galeria de imagini.

Ecran și sunet

HP-Spectre-x360 (21)

IPS de 13.3 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, display de tip tactil. Aici aș fi preferat să se meargă pe un ecran mat și nu unul de tip touch, dar vorbim de preferințe personale. Toate ecranele de laptop cu touch suferă în momentul în care notebook-ul ajunge a fi folosit în spații luminate, asta pentru că reflectă spațiul ambiant într-un mare fel, iar x360 nu face notă discordantă.

În rest, toate bune și frumoase, în spațiile cu lumină redusă te alegi cu un display plăcut, luminozitate mare, unghi larg de vizualizare, fonturi frumos conturate, iar Windows 10 pare a fi rezolvat problema de scalare la rezoluții mari.

Sunetul este adus de două difuzoare cu tehnologie B&O, poziționate la bază, spre extremitatea dreaptă și stângă. Din păcate nu pot spune că impresionează, se aude relativ modest: fără o amplitudine ridicată, sound metalic, bass lipsă. Mă așteptam la mai mult din partea unui ultrabook premium. Jack-ul de 3.5 mm îl găsiți în lateral dreapta, fix la încheietură. În partea opusă se află jack-ul proprietar ce ajută la încărcărea bateriei Li-ion cu trei celule. Când ești mai adormit s-ar putea să încerci a conecta încărcătorul la jack-ul de 3.5 mm.

Hardware, sistem de operare și aplicații

HP-Spectre-x360 (22)

Intel Core i7-6500U de tip quad-core la 2.5 GHz ce cu Turbo Boost urcă la 3.1 GHz, 8 GB memorie RAM de tip DDR3 la 1600 MHz, SSD de 256 GB, placă grafică integrată Intel HD Graphics 520 + Windows 10 Home preinsalat = specificații de ultrabook, laptop gândit să nu epateze în testele de benchmark și în rularea jocurilor cu cerințe grafice complexe.

Informații relevate de CPU-Z pentru HP Spectre x360;

Din start precizez că este bun pentru Office, jocuri cu cerințe grafice mai reduse, editare de fotografii și clipuri video la modul light (Adobe Photoshop, Sony Vegas etc), multimedia. Îl cumperi pentru portabilitate, design, ecranul ce se rotește la 360 de grade, ecran ce-i aduce și caracterizarea de convertibil, autonomia mare, nu pentru performanțele sale. Vrei gaming, te orientezi spre altceva și sunt alternative pe această nișă de preț.

Având accelerometru + giroscop din momentul în care rotești ecranul în modul tabletă, dezactivează tastatura și touchpad-ul, iar controlul asupra lui HP x360 se face exclusiv prin gesturile touch. Trecerea spre modul clasic de utilizare se face printr-o rotire în poziția convențională. Nu prea pot spune clasic, pentru că tastatura și touchpad-ul sunt suplinite de display-ul tactil.

Rulează Windows 10 Home, iar HP nu s-a avântat a aduce prea multe aplicații preinstalate. S-ar putea să fie o cerere a Microsoft ce nu dorește ca sistemul său de operare să fie plin de bloatware. De la HP am descoperit doar HP Welcom și HP Help & Support, iar în rest ceea ce primești în mod normal pe cea mai nouă iterație a software-ului gândit de compania americană.

Răspunde prompt comenzilor, fiind ajustat și de SSD-ul de 256 GB, de aici și o bootare rapidă, trezire din modul standby aproape instant. Răcirea se face prin lateral stânga și pot să confirm că este unul dintre cele mai silențioase portabile testate până acum. Ultra-silențios, dacă-mi permiteți o exprimare forțată.

Windows 10 nu cred că mai are nevoie de vreo descriere. Este un pas mare în față, dacă ne gândim la interfața de pe Windows 8 & 8.1. Totuși, parcă necesită un oarecare timp de acomodare, Windows 7 îl consider un standard destul de greu de depășit, iar unele briz-briz-uri de pe Windows 10 nu sunt chiar user-friendly.

Performanță

3dmark06-HP-Spectre-x360

teste-benchmark-HP-Spectre-x360

Galerie cu testele de benchmark rulate pe HP Spectre x360;

Conectivitate

HP-Spectre-x360 (11)

Wi-Fi ac cu 2 x 2 antene MiMo, Bluetooth 4.0, fără conector de tip RJ-45. Pe conexiune Wi-Fi ac în 5 GHz a strâns o valoare maximă în jurul a 260 Mbps la download și 210 Mbps la upload, pe conexiunea Fiberlink Gigabit de acasă. Lipsa rețelei clasice s-ar putea să fie un minus pentru un manager dintr-o corporație ce preferă conexiunile pe fir.

În partea dreaptă se află jack-ul de 3.5 mm, 2 x USB 3.0, portul HDMI, Mini DisplayPort, reglarea volumului și buton fizic de Windows, util când laptopul se află în modul tabletă. În stânga, x360 aduce jack-ul de încărcare, răcirea, 1 x USB 3.0, butonul de pornire și cititorul pentru cardurile SD.

Mini DisplayPortul și HDMI-ul ar trebui să fie arhisuficiente, iar cele trei porturi USB 3.0 permit conexiunile perifericelor dacă este cazul sau transferul de date la viteze mari. Ar fi fost bun un USB type-C în loc de jack proprietar pentru alimentarea bateriei Li-ion.

Tastatură și touchpad

HP-Spectre-x360 (15)

M-am adaptat rapid și sunt genul care chiar are nevoie de o tastatură ergonomică, plăcută în regim de utilizare intensiv. Tastele sunt argintii, clar delimitate, o cursă mică a tastei (sunt obișnuit așa de la tastatura Apple pe care o folosesc zi de zi). Din păcate, tastatura lui HP x360 nu este iluminată. Touchpad-ul are dimensiuni generoase, dar mi s-a părut a fi ușor imprecis, click dreapta și stânga se activează cu o ușoară întârziere, iar asta deranjează la un laptop ce dorește a livra o experiență de utilizare fără compromis.

HP-Spectre-x360 (14)

Un alt element de control al lui HP x360 este display-ul. Îl consider a avea un touch precis, comenzile sunt preluate rapid, fără întârzieri, dar și amprentele ajung a umple ecranul, material textil la îndemână spre a elimina acest neajuns. Apropo, site-urile sunt încadrate mai frumos cu tableta HP x360 în modul portrait (tabletă cu ghilimelele de rigoare).

Autonomie

HP afirmă că bateria Li-ion de trei celule ar fi capabil să aducă o autonomie record de 12.5 ore. L-am utilizat intensiv, cu luminozitatea reglată la 100%, în modul High Performance și am reușit să obțin 5 – 6 ore de autonomie, cu luminozitatea la 50% în modul Battery Saver s-a dus spre 7 – 8 ore. Presupun că 12.5 ore sunt atinse în modul Battery Saver cu luminozitate sub 25% și lucrând diverse documente în Word, Excel, PowerPoint etc, fără a avea o conexiune la internet.

Este un laptop ce-ți oferă 1 zi de autonomie, dacă mai faci pauze la utilizare sa, cu 2 – 3 – 4 ore pe zi te duce și spre 2 zile, fără a avea modul High Performance activat și fără luminozitate la valoarea maximă.

Preț

HP Spectre x360 cu display IPS FHD, Intel Core i5-6200U, 8 GB memorie RAM și SSD de 256 GB – 4999 lei la Altex;

HP Spectre x360 cu display IPS FHD, Intel Core i7-6500U, 8 GB memorie RAM și SSD de 256 GB – 5699 lei la Altex;

HP Spectre x60 cu display IPS QHD, Intel Core i7-6500U, 8 GB memorie RAM și SSD de 512 GB – 6899 lei la Altex;

Concluzii

HP-Spectre-x360 (27)

Este unul dintre cele mai frumoase ultrabook-uri de 13.3 inch, iar prin balamele ce se rotesc la 360 de grade îl consider a fi și unul dintre cele mai versatile laptopuri din nișa sa. Are și câteva elemente mai slabe, le găsiți punctate pe sfârșit de recenzie.

Se vede experiența HP în domeniu, faptul că au intrat printre primii în piața de ultrabook-uri și convertibile de tip 2-in-1. Nu știu dacă mai este cazul, dar ultrabook-urile în genul celui de față reprezintă o nișă, nu sunt produse de masă într-o piață emergentă precum cea locală. Se adresează celor ce nu au limită la buget, celor ce caută design, portabilitate și autonomie ridicată, iar pentru a fi în față, plătești. HP x360 trebuie să fie o unealtă, un instrument care te ajută în a fi mai bun în meseria ce o practici.

PRO

  • versatilitate dată de rotirea la 360 de grade, modul laptop și tabletă;
  • design ce mizează pe atenție la detalii, materiale de foarte bună calitate;
  • 1.45 kg și 16 mm grosime pentru un laptop de 13.3 inch = portabilitate crescută;
  • autonomie bună, de la 5 – 6 ore în sus, în funcție de scenariile de utilizare.

CONTRA

  • display-ul reflectă spațiul ambiant;
  • touchpad-ul ușor imprecis;
  • tastatura neiluminată;
  • lipsă conexiune pe fir.

Galerie de imagini cu HP Spectre x360;

Categorii: notebookreviews

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.