HTC Hima – noul flagship taiwanez se pregăteşte de lansare

/
/
29 dec. 14
/

Dacă lansarea în anul 2013 a smartphone-ului HTC One M7 a fost o adevărată supriză (în special datorită design-ului), în anul 2014 HTC a continuat drumeţia prin intermediul lui HTC One M8, un device, care între noi fie vorba, nu s-a bucurat de un succes nebun şi nici nu a impresionat precum fratele său mai mic.

Compania taiwaneză şi-a dat seama că nu poţi avea succes decât printr-o inovare permanantă, iar conform ultimelor noutăţi din tabăra lor, ni se pregăteşte ceva interesant pe 5 ianuarie 2015.

hima

Mai exact, viitorul flagship HTC va avea o cameră cu un senzor foarte mare, iar conform “scurgerilor de informaţii” apărute până în acest moment, se pare că noul device se va numi HTC Hima şi va fi înlocuitorul deja bătrânei generaţii HTC One. Mai mult chiar, contul de twitter @upleaks a postat astăzi un screenshot dintr-un test AnTuTu în care ni se prezintă specificaţiile noului flagship HTC. Conform acestora, HTC Hima va dispune de:

– display de 5 inci cu rezoluţie FullHD (1920 x 1080 pixeli);

– procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 810 şi accelerator grafic Adreno 430;

– 3 GB memorie RAM;

– cameră foto de 20.7 megapixeli şi cameră frontală de 13 megapixeli;

– Android 5.0.1 Lollipop şi Sense UI 7.0.

Personal îmi place ceea ce văd şi chiar cred că sunt şanse mari ca HTC Hima să ofere aceste specificaţii tehnice, mai ales că senzorul acela gigant existent pe invitaţia trimisă de HTC pentru 5 ianuarie 2015 se prea poate să fie această cameră de 20.7 megapixeli. Dacă HTC Hima va deveni realitate, vom vedea la începutul anului viitor.

 

htc hima specificatii

PS: Imaginea cu HTC Hima de la începutul articolului este un concept.
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Sony s-ar fi hotărât să schimbe în sfârşit estetica telefoanelor sale, doar că primele randări pentru Sony Xperia 1 VIII arată un design destul de urâţel

Sony nu mai contează de ani buni în industria smartphone-urilor şi abia dacă mai lansează 1-2 modele pe an. Vorbim mai mult de o mândrie japoneză, una care nu a permis schimbarea esteticii ani la rând.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.

HONOR 600 Lite lansat în România – mid-range cu șasiu metalic, cameră de 108 MP și baterie de 6.520 mAh

HONOR aduce în România noul HONOR 600 Lite, un smartphone care încearcă să aducă o parte din experiența seriei flagship într-un segment accesibil. Modelul mizează pe o construcție metalică unibody, pe o cameră principală de 108 MP și pe o baterie de 6.520 mAh, alături de o serie de funcții AI integrate în MagicOS 10.