HTC One Mini și Sony Xperia Z1 listate pe Vodafone.ro – preț și ofertele la abonament

/
/
28 sept. 13
/

HTC One Mini și Sony Xperia Z1 au ajuns a fi listat pe Vodafone.ro, magazinul online al operatorului telecom. Presupun că-și vor face debutul și în stocurile magazinelor Vodafone din întreaga țară.

1. HTC One Mini – 339 euro fără semnarea unui contract. Îmi amintesc că atunci când au ajuns primele unități pe la magazinele online locale era pus la peste 2000 de lei, iar la Vodafone cei 339 euro se transformă în 1513 lei. De aceea este bine să așteptați debutul oficial în cazul unui smartphone, așa cum am recomandat să faceți în cazul lui iPhone 5S și iPhone 5C.

htc-one-mini-aluminium-1

Vodafone promovează HTC One Mini cu abonamentul Red 45  la 45 euro pe lună, nelimitat minute și SMS-uri în orice rețea, 2 GB trafic de date pe lună, 100 de minute internațional pe mobil în Europa, 25 GB în Vodafone Cloud.

Despre HTC One Mini:

– display de 4.3 inch cu rezoluție de 1280×720 pixeli cu tehnologia Super LCD2 / regăsit și pe HTC Windows Phone 8X;

– procesor Qualcomm Snapdragon 400 MSM8930 de tip dual-core la 1.4 GHz, Adreno 305 GPU, 1 GB memorie RAM, 16 GB spațiu de stocare;

– Android 4.2.2 Jelly Bean cu Sense UI 5;

– 4G/ LTE, 3G, Wi-Fi, microUSB, jack de 3.5 mm, A-GPS și GLONASS;

– cameră principală de 4 Megapixeli și frontală de 1.6 Megapixeli

– baterie de 1800 mAh, 122 gr. și 9.25 mm grosime.

2. Sony Xperia Z1 – 649 euro la liber / 2894 lei, destul de scump. Prețul scade la 99 euro cu abonamentul Red 65 / 65 euro pe lună, nelimitat minute și SMS-uri în orice rețea, 4 GB trafic de date, 250 de minute internaționale în Europa, 50 GB în Vodafone Cloud, Asigurare Mobilă, Muzică nelimitată cu Zonga, Vodafone Protect antivirus inclus.

Sony-Xperia-Z1

Despre Sony Xperia Z1:

– display TFT de 5 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli, 441 ppi, rezistent la zgârieturi și praf, apă;

– procesor Qualcomm Snapdragon 800 quad-core la 2.2 GHz, Adreno 330 GPU, 2 GB RAM, 16 GB spațiu de stocare și microSD de până la 64 GB;

– Android 4.2 Jelly Bean;

– 4G cu viteze de până la 150 Mbps, Wi-Fi a/b/g/n/ac, Wi-Fi direct, DLNA, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, NFC, microUSB cu MHL, USB on-the-go;

– 20.7 Megapixeli, autofocus, LED flash, geo-tagging, touch focus, detectare a feței, stabilizare de imagine, HDR, panorama, filmează la 1080p cu 30 fps, stabilizare video, HDR, cameră frontală de 2 Megapixeli ce filmează la 1080p cu 30 fps;

– baterie de 3000 mAh, 170 gr. și 8.5 mm grosime.

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.

Cele mai bune oferte la telefoane mobile HONOR în luna cu Black Friday 2026 – Altex, eMAG, Orange și Vodafone

HONOR a adus mai multe telefoane mobile la ofertă, iar detaliile aveți în rândurile următoare. Sunt produse din categorii diverse, de la vârful de gamă Honor Magic 8 Pro și până la entry level-ul Honor Magic M8 Lite.