Huawei MatePad C5e – tabletă de buget cu nelipsitul procesor Kirin 710A

/
/
19 oct. 22
/

Pentru că în continuare procesorul Kirin 710A este cam singurul de care se poate folosi Huawei fără niciun fel de restricţie (acest procesor este cel mai puternic realizat de producătorul SMIC cu 100% tehnologie şi drepturi de proprietate intelectuală chinezeşti), din când în când mai vedem câte un device lansat timid în anumite pieţe.

De această dată vorbim de o nouă tabletă, una de buget – Huawei MatePad C5e. Aceasta este disponibilă la nivel global, astfel că nu mare ne-ar fi mirarea să ajungă şi în Europa (poate chiar în România).

Din păcate despre Huawei MatePad C5e nu sunt foarte multe de spus, aceasta vine cu ecran IPS LCD de 10.1 inci cu rezoluţie de 1920x 1200 pixeli, 64 GB spaţiu de stocare, difuzoare duale, cameră foto de 5 Megapixeli şi baterie de 5100 mAh cu încărcare la 10W. Device-ul vine cu sistemul de operare Android 10 peste care a fost aplicată interfaţa EMUI 10.1 şi este disponibil atât Wi-Fi only, cât şi cu conectivitate 4G.

Specificaţii complete pentru Huawei MatePad C5e:

  • display IPS LCD de 10.1 inch cu rezoluție de 1920×1200 pixeli, 70% NTSC, 16.7 milioane de culori;
  • procesor Kirin 710A de tip octa-core realizat pe 14nm, ARM Mali-G51 GPU, 4 GB RAM și 64 GB spațiu de stocare, slot combo (dual-sim sau single sim + slot pentru cardurile microSD de până la 512 GB);
  • Android 10 cu interfaţa EMUI 10.1;
  • 4G (opţional), Wi-Fi a/b/g/n/ac, bluetooth 5.1, USB type-C, jack de 3.5 mm și difuzoare stereo, A-GPS, GLONASS, GALILEO, BDS, QZSS pe partea de localizare;
  • cameră foto de 5 Megapixeli, f/2.2, autofocus, LED flash și cameră frontală de 2 Megapixeli, f/2.4;
  • baterie de 5100 mAh cu încărcare la 10W, 7.85 mm grosime şi 450 gr. greutate.

Huawei MatePad C5e va avea un preţ de plecare de aproximativ 200 de dolari.

Sursa: gsmarena.com
Categorii: Huawei
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Oferta zilei: smartwatch-ul Huawei Watch GT 6 de 46 mm poate fi cumpărat pentru doar 823.57 lei

Dacă sunteţi în căutarea unui smartwatch cu raport calitate – preţ excelent, vin către voi cu următoarea propunere.

Huawei MatePad 11.5 S 2026 PaperMatte – review

Piața de tablete a crescut în 2025 cu 10%, iar Huawei s-a aflat pe locul al 4-lea cu peste 3 milioane unități livrate în ultimul trimestru din anul trecut, o creștere față de aceeași perioadă din 2024 de aprox. 15%. 

HUAWEI Mate X7 – review (Nu-i chiar CameraPhone, dar putem să-i spunem CameraFold!)

Anul acesta ar putea fi cel în care vânzările de smartphone-uri pliabile să explodeze. Spun asta fiindcă sunt zvonuri ce par tot mai aproape de adevăr despre Apple, care ar urma să prezinte și să lanseze comercial primul pliabil din istoria companiei.