Huawei MatePad Pro este răspunsul companiei chineze pe segmentul tabletelor premium. Am testat tableta în urmă cu ceva timp și în cele din urmă am reușit să-mi fac timp spre a structura impresiile formate. Între timp, am testat un produs ce îl consider concurent direct – Samsung GALAXY Tab S7 Plus (de fapt cu fratele mai mic, GALAXY Tab S7).
MatePad Pro nu are serviciile GMS preinstalate, iar magazinul de aplicații dedicat este AppGallery. Sunt câteva aplicații interesante pe acolo, mă refer la Zoom și alte câteva cu aplicare în mediul business sau educațional. Mai multe detalii pe acest subiectc la capitolul software.
Segmentul tablete a cunoscut în ultimii ani o structurare spre trei mari jucători: Apple – compania ce cumva a pus bazele pentru această nișă în urmă cu 10 ani, Samsung – cel mai mare producător de smartphone-uri Android își acontează o felie generoasă și pe tablete și Huawei – nou venit, în urmă cu 4 – 5 ani a început a tatona mai serios aici, pe lângă segmentul de telefoane mobile.
O să scurtez introducerea și trecem direct la recenzia propriu-zisă, mai întâi la nivel de specificații tehnice integrate de MatePad Pro. Trebuie spus de la început că nu are jack de 3.5 mm, nu are cititor de amprentă și nici NFC. Dacă aceste elemente contează în mod deosebit în procesul de selecție al unei tablete, mai bine căutați în altă parte.
Specificații
Design
Alături de tabletă în pachetul de retail sunt aduse și încărcătorul la 40W, cablu USB – USB Type-C, adaptor audio de la USB type-C la jack de 3.5mm.
Este o tabletă eleganță, ce are colțurile ușor rotunjite (până și display-ul preia această linie și amintește cumva de P40 Pro). Într-un colț pe un decupaj de tip bulină a fost integrată camera frontală. Structura tabetei și spatele au fost realizate din aluminiu, adună amprentele relativ rapid. Camera principală cu un singur senzor + LED flash iese în evidență față de linia generală a părții spate. De aici și necesitatea unei huse de protecție spre a preîntâmpina zgârieturile accidentale.
Sunt 4 difuzoare, două pe câte o latură (cu tableta în landscape, sunt pe stânga și dreapta). Cântărește 460 gr. și în talie se oprește la 7.2 mm. Samsung GALAXY Tab S7 la 11 inch cântărește 500 gr. cu 4G, iar în ce privește grosimea – 6.3 mm. iPad 10.2 în ediția 2020 oprește acul cântarului la 495 gr., iar în ce privește grosimea – 7.5 mm.
MatePad Pro față de concurență este mai ușor cu aproximativ 40 de gr. și la grosime se poziționează sub Tab S7 și cu puțin peste iPad 10.2 (2020).
Repet, MatePad Pro o putem considera drept o tabletă elegantă cu dimensiuni compacte pe diagonala sa (raport display / corp de 86.5% vs 83% la Tab S7 și 74.4% la iPad 10.2). Materialele și finisarea le consider de produs premium, fără rabat calitativ.
Ecran și sunet
Huawei a ales un panel IPS cu rată de refresh standard la 60Hz. Rezoluția urcă la 2560×1600 pixeli, iar luminozitatea trece de pragul a 500 nits (valoare decentă). Culorile sunt plăcute, unghi bun de vizualizare, dar și o reflexie a spațiului ambiant ușor deranjantă. Dacă-mi amintesc corect, nu avea folie de protecție aplicată pe ecran.
Raportul display / corp este de 16:10. Și aici s-a mers cumva la siguranță, în linie cu GALAXY Tab S7 de la Samsung (joacă distinct de 4:3-ul de la iPad). În secțiunea de setări la rubrica Afișaj și Luminozitate sunt două moduri: Normal și Intens cu opțiunea de setare pentru temperatura de culoare (Implucut, cald sau rece).
Este un panel bun și nimic mai mult. Probabil că la generația viitoare vor veni cu rată de refresh mai mare etc. Observ că până și Samsung la GALAXY Tab S7 a mers pe un IPS, nu pe un Super AMOLED.
Sunetul cade în sarcina a 4 difuzoare tunate de către Harman Kardon. Impresionează acustic printr-un bass pronunțat și excelent setat, cred că este cea mai bună tabletă testată în 2020 la capitolul sunet. În pachet se află și un adaptor de la USB Type-C la jack de 3.5 mm, pentru cei interesați să asculte muzică fără să deranjeze persoanele aflate în proximitate.
Hardware, sistem de operare și aplicații
MatePad Pro a fost anunțat în noiembrie 2019, iar Kirin 990 la vremea respectivă era unul dintre cele mai puternice și complete chipseturi din segmentul de top. Era conceput să lupte cu Exynos 990 de la Samsung și Snapdragon 865 de la Qualcomm.
Informații furnizate de CPU-Z;
A fost realizat într-un proces de litografiere pe 7nm+, 2 nuclee pe ARM Cortex-76 la 2.86 GHz, alte 2 nuclee pe ARM Cortex-A76 la 2.09 GHz și 4 x ARM Cortex-A55 la 1.86 GHz însoțit de 6 GB RAM și 128 GB stocare de tip UFS 3.0 pe unitatea sosită la review. În poziția de accelerator grafic se află Mali-G76 MP16 la 600 MHz, MP16 = 16 nuclee.
Stocarea poate fi suplinită prin cardurile proprietare Huawei – NM (până la 256 GB). Am găsit astfel de carduri prin shop-urile autohtone, sunt ceva mai scumpe – aprox. 150 lei pentru 64 GB și 220 lei pentru cel de 128 GB. Variantă de 256 GB nu am găsit.
Este un hardware capabil, cu multă putere de procesare și dispune de capacitatea de a rula orice aplicație sau joc Android, indiferent cât de complexă este grafic etc.
Lipsește GMS-ul, iar aplicațiile Google nu funcționează în linie cu ceea ce sunteți obișnuiți pe un dispozitiv Android. Unele aplicații pot fi instalate fără nicio problemă (Ex: Chrome), altele nu funcționează cum ar trebui (Maps).
Huawei încearcă să acopere lipsa Play Store prin magazinul propriu – AppGallery. Browser-ul preinstalat are opțiunea de a face search în diverse magazine de aplicații, de acolo îți poți lua apk-ul necesar etc. Printre aplicațiile ce le găsiți în AppGallery se află:
- Tinder, Bolt, Tidal, Snapchat, Cinemagia, Cel.ro, CamScanner, TikTok, Zoom;
- Digi Online, AntenaPlay.ro, ȘtirileProTV.ro, Vodafone Shake, My Vodafone, LaJumate.ro, Lidl, FoodPanda, Telekom, Bonprix, Pago, Școala auto – Chestionare;
- MyElectrica, MyEnel, E.On Myline, Olx.ro, eJobs.ro;
- George Romania, NeoBT (Beta), mobilPay, Card Sodexo România, My BRD Mobile, Raiffeisen Smart Mobile și Smart Token;
- TomTom Go Navigation, AccuWeather, Moovit, Viber Messenger, Maps.me, Here WeGo.
Și lista ar putea continua. Ideea este că avem clar o evoluție față de acum câteva luni. Ce mi se pare că nu sunt insuficient reprezentate? Jocurile. Aici ar fi de pus la punct, cât mai rapid. Sunt câteva titluri, dar mai este mult de lucru. Cert este că echipa locală și-a făcut temele și a adus multe aplicații bancare, servicii etc.
În ce privește aplicațiile preinstalate de pe Huawei MatePad Pro:
Aplicații Huawei: AppGallery, Teme, Note, Colțul copiilor, Stilou cu aplicațiile Nebo for Huawei și MyScript Calculator, Busolă, PhoneClone,
Alte aplicații: WPS Office Lite, Meteo.
Sunt puține aplicații preinstalate, nu s-a făcut exces de zel din acest punct de vedere.
Android 10 pe Huawei MatePad Pro;
Performanță
Am trecut tableta și prin câteva teste de benchmark, iar rezultatele le-am compilat în tabel.
Teste de benchmark rulate pe Huawei MatePad Pro;
Conectivitate
Varianta 5G a fost anunțată pe 24 februarie, iar modelul 4G cum spuneam a fost lansat la sfârșit de noiembrie 2019. Legat de varianta 5G, a fost una dintre primele tablete cu 5G pe piață. Între timp pe Android a apărut GALAXY Tab S7 ce la rândul său are opțiune 5G.
Am testat modelul 4G și am să mă opresc la el. În ce privește conectivitatea: Wi-Fi ac, bluetooth 5.1, localizare printr-o suită întreagă de sisteme de localizare de la cel american și până la cel japonez. Lipsește cititorul de amprentă, jack-ul de 3.5 mm, iar Wi-Fi ax-ul / 6 ar fi fost binevenit.
În ce privește dispunerea elementelor de conectivitate cu tableta în modul portrait: în partea superioară se află butonul de pornire și două difuzoare, în lateral dreapta se află reglarea volumului cu o singură tastă pentru Up și Down, la bază au adus portul USB Type-C și alte două difuzoare, iar pe lateral stânga dați de slotul pentru nanoSIM și cardul NM.
Am testat tableta și cu o husă ce are rol și de tastatură. Nu avea touchpad dedicat. Tastele erau bine definite, ușor de accesat etc. Sunt și prea obișnuit cu Magic Keyboard și tastaturile mai înghesuite nu-mi fac probleme. La pachet era adus și un stylus. Nu sunt eu cine știe ce mare utilizator de stylus, dar nu mi s-a părut a fi o experiență de utilizare în linie cu ce oferă Tab S7+ spre exemplu.
Cameră foto și video
13 Megapixeli cu f/1.8 + LED flash. Filmează 4K. Nu cumperi o tabletă de 10.8 inch pentru camera foto, dar am făcut câteva imagini ca să vă formați o opinie. Încep cu câteva capturi din interfața camerei foto și video. Camera frontală din decupajul tip bulină este de 8 Megapixeli cu f/2.0.
Clip 4K realizat cu Huawei MatePad Pro;
httpvh://youtu.be/Yic-talXLtE
Fotografii făcute cu Huawei MatePad Pro;
Autonomie
Bateria de 7250 mAh se încarcă la 40W în mai puțin de 2 ore. Este suficient de mare ca să ofere autonomie de cel puțin 1 zi în condiții medii spre intensive de utilizare. Asta și pentru că Huawei are un management destul de strict al aplicațiilor ce rulează în fundal și știe cum să le taie macaroana ca să prezerve energia stocată în acumulator.
Preț
Huawei MatePad Pro cu 6 GB RAM, 128 GB stocare și Wi-Fi – 2359 lei la eMAG;
Concluzii
Dacă ești fan Huawei și nu te interesează aplicațiile Google în mod deosebit, MatePad Pro ar putea fi tableta de care aveai nevoie pentru lecții derulate pe Zoom, conectivitate în vârf de munte (dacă există acoperire de la operator), autonomie bună și design ce nu se perimează în timp.
PRO
- design plăcut (carcasă din aluminiu, structură metalică, compactă pentru dimensiunie sale);
- ecran luminos;
- sunet puternic, clar și cu suficient de mult bass (adaptor de la USB type-C la jack de 3.5 mm în pachet);
- hardware puternic, conectivitate 4G sau 5G în funcție de versiune;
- autonomie bună.
CONTRA
- lipsă Wi-Fi ax / 6;
- lipsă GMS;
- nu sunt prea multe jocuri în AppGallery;
- lipsă cititor de amprentă.