GALAXY Tab S7 și S7 Plus sunt propunerile Samsung pe segmentul tablete Android premium în 2020. Printre punctele PRO se află hardware-ul de top, conectivitate fără compromis, stylus-ul cu timp de răspuns la ms și funcțiile software. 

De fapt, discuția trebuie purtată ușor diferit. Cea mai bine vândută tabletă centrată pe partea de productivitate este iPad și asta pentru că Apple a știut de o bună perioadă de timp că trebuie un software adaptat pentru formatul respectiv. Samsung a încercat să fure meserie din mers, cu ghilimele de rigoare și prin Tab S7 Plus încearcă să livreze un produs concurent, cu experiență de utilizare la cote înalte. Aș spune că sunt ușor trădați de Google, în sensul în care Android nu are o interfață grafică adaptată pentru tablete. 

Ați putea spune că piața de tablete este în declin, că nu are rost un astfel de efort la nivel software etc. Culmea este că în continuare există un interes fix pe segmentul de tablete de top, iar Samsung este cumva descoperit fără suportul Google. În fine, merită să discutăm mai mult într-un articol separat. Samsung aș spune că are un atu, m-aș referi la Samsung DeX (mai multe informații în cuprinsul recenziei). 

Am observat în cadrul unor articole că sunt multe comentarii legate de preț. Da, este o tabletă scumpă. Pe de altă parte, ai specificații de smartphone premium și aici mă refer la hardware, conectivitate, baterie și ecran mai mari, dar cumva costul pentru o tabletă high-end  ar trebui în opinia unora să fie pe la 30 – 40% din costul unui smartphone. Nu prea are cum să se ajungă acolo, pentru că hardware-ul are costul său. 

Tabletele premium mizează pe partea de productivitate, le cumperi pentru că te ajută în ceea ce faci. Cumva trebuiesc văzute precum o investiție. Este un dispozitiv excelent și pentru multimedia, dar decizia de achiziție nu se face strict pentru asta. 

Specificații

Design 

În pachet dați de tabletă, stylus cu timp de răspuns la 9ms, încărcător ce alimentează la 9V / 1.67A (15W) sau 5V / 2A (10W), cablul de tip USB – USB type-C, agrafă pentru slotul dedicat microSD și nanoSIM (în funcție de versiune). 

Legat de încărcător, nu au pus modelul ce alimentează la 45W. În pachet am dat de încărcătorul clasic de Samsung, folosit până la seriile S8 / S9. La un acumulator masiv de peste 10000 mAh era cazul ca încărcătorul rapid să fie în pachetul de retail, mai ales dacă ne raportăm și la preț. 

Un alt element ce mi-aș fi dorit să-l găsesc în cutie și cumva mi se pare neapărat de pus pe lista de achiziție este tastatura Book Cover cu dublu rol (tastatură + husă de protecție). Ecranul de 12 inch trebuie protejat de zgârieturile fine când tableta este pusă în rucsac sau geantă etc. Cine nu folosește tastatura poate alege Book Cover-ul simplu – 299 lei. Modelul cu tastatură nu l-am găsit listat la o căutare rapidă prin magazinele locale, dar în Marea Britanie costa…, aprox. 250 euro. 

Pe de altă parte apreciez faptul că stylus-ul s-a aflat în pachet. La Apple este achiziționat separat și costă…, 729 lei. În cazul lui Tab S7 Plus îi investești în tastatura ce are rol și de husă (economisești pe cei 300 lei, cât costă husa simplă). 

Tab S7 Plus are sticlă în partea față, aluminiu în spate și în structura sa. Cântărește 575 gr, iar profilul său este de doar 5.7 mm. Nu simți tableta drept un dispozitiv fragil, aș nota chiar pozitiv feedback-ul pe care-l oferă. În partea spate se observă inserțiile de plastic pe unde sunt montate elementele de conectivitate (Wi-Fi 6-le, 5G-ul etc), Camera duală se profilează puțin dincolo de linia generală, iar sub camera duală cu LED flash se află un spațiu din sticlă unde stylus-ul trebuie poziționat, iar un magnet îl ține într-o poziție fixă, acolo se încarcă etc. 

Samsung GALAXY Tab S7 Plus face parte din categoria tabletelor premium și asta se vede în calitatea materialelor și impresia de rezistență la utilizarea în timp. Trebuie și un plus de atenție în utilizare spre a nu aduna zgârieturi pe spate sau în lateral (acolo unde aluminiul este expus). 

Ecran și sunet 

Folosește un display Super AMOLED de 12.4 inch cu rezoluție 2800×1752 pixeli, aspect 16:10, 266 ppi, suport pentru HDR10+, rată de refresh ce merge a fi setată la 60 / 120 Hz. 

Sunt o sumă de setări în secțiunea Setări / Display. Modurile Vivid și Natural permit reglarea intensității de culoare (tonalitate mai rece sau mai caldă). La setările avansate pot fi reglate culorile primare: roșu, verde sau albastru. Din același meniu se reglează și modul Dark (pentru cei ce preferă această culoare în interfață  + se uită și la obținerea unui plus de autonomie). 

Raportul display / corp de 84.6% îl consider ok, deși parcă mi-aș fi dorit să fie și mai bun, marginile tabletei să fie cumva și mai înguste. Colțurile ecranului sunt ușor rotunjite, nu la fel de puternic ca marginile sale. 

Au adus un panel de bună calitate, cu unghi de vizualizare larg, culori plăcute fără a fi suprasaturate. Adună amprentele în ritm alert, un tratament oleofbic mai bun ar fi fost de dorit.  Luminozitatea este destul de mare, nu reflectă spațiul ambiant când este fix în fața ta. Apar ușoare reflexii când privești tableta dintr-un unghi pronunțat. 

Stylus-ul are o latență de 9ms, îl poți depozita în partea spate – sub camera duală. De acolo își ia și energia (are conexiune bluetooth, accelerometru și giroscop încorporat). De-a dreptul impresionant este feedack-ul pe care ți-l oferă atunci când lucrezi pe display. Pur și simplu, simți că alunecă lejer pe ecran, preia comenzile cu o finețe pe care nu am întâlnit-o până acum. Modul în care un artist sau arhitect sau oricine se simte pasionat de a desena etc se poate exprima pe GALAXY Tab S7 Plus îi conferă un mare plus în competiția cu alte tablete Android. Trebuie să precizez că nu am testat Apple Pencil pe iPad Pro-ul de 12.9 inch ca să am un element de referință. 

Sunt 4 difuzoare tunate de AKG (câte două pe lateral dreapta și stânga, cu tableta în modul landscape). Se aude puternic și clar, cu mult bass și efecte stereo ce ies imediat în evidență. Aș critica doar faptul că se transmit vibrații la modul serios în carcasă, pe volum maxim. Pe la 60 – 70% se obține un sunet suficent de intens, fără vibrațiile respective. Calitatea ridicată a sunetului se menține și la conexiunea pe bluetooth 5.0 (testat cu Bose QuietComfort 35 II). Apropo, la maxim se aude fix precum o micuță boxă wireless. 

La capitolul design nu sunt prea multe de comentat, compactă pentru o tabletă de 12.4 inch (sub 600 gr. și 5.7 mm în talie), materiale corecte etc. Pe partea de ecran un alt punct PRO, la fel și sunetul cu o mică steluță. 

Hardware, sistem de operare și aplicații 

Nu o să insist pe hardware. Au adus Qualcomm Snapdragon 865+, cel mai puternic chipset din universul Android în momentul de față. Modelul sosit la review avea 8 GB RAM și 256 GB stocare, Wi-Fi only. În oferta celui mai mare magazin online din țara noastră am descoperit Tab S7 Plus cu 6 GB RAM și 128 GB stocare. Ar fi fost excelent să fie modelul testat, 8 GB RAM și 256 GB stocare mi se pare minimul pe un produs cu preț de pornire de peste 4000 lei. 

Informații furnizate de CPU-Z;

Este un hardware capabil să ruleze orice aplicație sau joc din Play Store în condiții optime. Această afirmație va rămâne în picioare pentru minim 3 – 4 ani. Samsung a promis update software spre cel mai nou Android pe 3 ani + patch-urile de securitate la zi, firmware actualizat. Când am testat Tab S7 Plus a primit un update de peste 300 MB, iar patch-urile de securitate erau la nivelul lui 1 august 2020. Am uitat să punctez ce software rulează – Android 10 cu One UI 2.5. 

Software-ul este elementul cheie pe o tabletă de 12.4 inch cu stylus. Se vede că Samsung a încercat să livreze cea mai bună experiență cu putință pe Android. Stylus-ul cu latență la 9 ms a primit un update major și să iei notițe sau să desenezi cu el etc a devenit o reală plăcere. Ai control desăvârșit și ideile tale prind viață sub degete. Pentru asta plătești peste 4000 lei pe această tabletă polivalentă. 

Un alt element major mi se pare Samsung DeX. Se activează automat când conectezi tastatura. Aș critica doar ușorul lag generat de intrarea și ieșirea în modul DeX. În rest, ai emulată o interfață ce amintește ușor de Windows 10, o interfață gândită să fie ușor de controlat cu touchpad și tastatură. Aș putea ușor să-mi lucrez articolele pe site, să editez un material etc. 

Aplicații preinstalate pe Samsung GALAXY Tab S7 Plus;

Aplicații Google: Căutare Google, Chrome, Gmail, Maps, YouTube, Drive, Duo și Photos, Magazin Play, YouTube Music;

Aplicații Microsoft: Office, OneDrive, Outlook;

Aplicații Samsung: Voice Recorder, SmartThings, Bixby, Samsung Flow, PENUP, AR Zone, Samsung Members, Galaxy Store, Samsung Notes;

Alte aplicații: Clip Studio, Noteshelf, Canva, Netflix, Spotify. 

Apropo, câmd treci de la Tab S7 Plus spre iPhone 11 Pro – mă refer la activități de bază în genul browsing, YouTube etc. Zici că treci de la un telefon de 6 inch la unul de 2.8. Mă rog, înțelegeți voi ideea. 

Sunt multe funcții software și aplicații ce încearcă să facă din Tab S7 Plus o unealtă pentru cei aflați în domeniul creativ. Stylus-ul este ce trebuie și nu găsești ceva mai bun pe segmentul Android. 

Interfața One UI 2.5 pe Samsung GALAXY Tab S7 Plus;

Performanță 

Qualcomm Snapdragon 865+, 8 GB RAM și 256 GB stocare de tip UFS 3.0 = rezultate excelente. 

Teste de benchmark efectuate pe Samsung GALAXY Tab S7 Plus;

Conectivitate

Sunt două variante de Tab S7 Plus: Wi-Fi only sau 5G + Wi-Fi. 

Am testat modelul cu 8 GB RAM și 256 GB stocare, fără conexiune de date mobilă. Dispune de Wi-Fi 6 / ax, localizare prin A-GPS, GLONASS, BDS și GALILEO, bluetooth 5.0. În SpeedTest am obținut peste 500 Mbps la download și peste 400 Mbps la upload, pe conexiune gigabit, doar că router-ul meu nu este pe Wi-Fi 6 / ax ca să obțină vitezele de top. Probabil, se apropie de viteza pe care o pot obține pe fir. 

În ce privește dispunerea elementelor de conectivitate :(tableta în modul portait): două difuzoare în partea superioară, power și reglarea volumului în lateral dreapta, tot acolo se află și un microfon + slotul pentru microSD, la bază au adus alte două difuzoare stereo și portul USB type-C, în lateral stânga se află cei trei pini ce permit conexiunea la tastatură. 

Nu sunt prea multe de comentat. Are 5G, Wi-Fi 6 și slot pentru microSD. Nu are jack de 3.5 mm și port infraroșu care să o transforme în telecomandă ad-hoc pentru electronicele din casă, deși prin SmartThings pentru produsele Samsung s-a rezolvat problema controlului de pe tabletă. Mi-a scăpat cititorul de amprentă, integrat în ecran. Au ales soluția unui cititor optic și nu de tip ultrasonic. Se descurcă decent în recunoașterea amprentelor setate. 

Tastatură și touchpad

Cum spuneam la un moment dat, tastatura este absolut necesară spre a completa experiența de utilizare furnizată de tabletă. Samsung spune că tastele sunt mai mari, touchpad-ul a fost crescut etc. Ei se raportează la precedenta generație. 

Ca utilizator de Magic Keyboard de la Apple, tastatura Samsung mi se pare ușor înghesuită, deși cumva sunt deja obișnuit cu tastaturile de genul. Sunt sigur că după câteva zile de utilizare m-aș adapta. Și touchpad-ul mi se pare relativ mic, nu ar fi stricat să fie și mai mare. Noroc că este precis, funcția de click aș fi făcut-o ceva mai responsive. 

Spun toate astea și pentru că așteptările sunt foarte mari, vorbim de o tastatură ce are rol și de hustă ce costă sute bune de lei. Mai adaug și prețul tabletei + faptul că vorbim de un gadget ce se dorește la nevoie a se transforma într-un notebook ad-hoc, cu sesiuni prelungite în editare de documente și toate cele. 

Cameră foto și video

Camera principală are 13 Megapixeli cu f/2.0 echivalentul unui obiectiv wide de 26 mm. Se adaugă un senzor companion de tip ultrawide de 5 Megapixeli cu f/2.2 și echivalent al unui obiectiv de 12mm. Filmează 4K cu 30 fps, camera frontală este de 8 Megapixeli cu f/2.0 și înregistrează la 1080p cu 30 fps. 

Interfața camerei foto și video;

Nu cumperi tableta pentru performanțele sale în materie de fotografii și clipuri video. Se descurcă ok-ish. Nu m-a impresionat, dar nici o mega-decepție nu consider a fi. În low light aduce ceva zgomot de imagine, pe senzorul ultrawide este și mai și, îl văd cât de cât util în exterior cu condiția ca lumina să fie cel puțin decentă. Are și zoom digital 2x, 4x și 8x. Modest încă de la 2x, fără un focus făcut corect, anumite porțiuni sunt în ceață ca să spun așa. 

Camera wide 13 Megapixeli dacă ai răbdare îți poate furniza imagini bune. Acum știu că nu este chiar așa ușor să faci fotografii cu un dispozitiv al cărui ecran are 12.4 inch. 

În materie de clipuri video se descurcă bine, nu agață, culori reprezentate corect. 

Clip 4K cu 30 fps realizat cu Samsung GALAXY Tab S7 Plus;

Galerie de imagini realizată cu Samsung GALAXY Tab S7 Plus;

Autonomie

Bateria de peste 10000 mAh se încarcă la 45W și teoretic ai putea să o alimentezi de la 0 – 100% în puțin peste 2 ore. Practic, nu ai încărcătorul respectiv în pachet ci unul de 15W… O decizie pe care nu am cum să o înțeleg din partea Samsung (tabletă de 4300 lei în echiparea de bază, fără 5G). Pe de altă parte, eu am testat un demo și nu varianta finală. Cine știe, s-ar putea să vă pregătească o supriză plăcută. 

Cu încărcătorul din pachet se încarcă de la 0 – 100% în 3 ore și jumătate (încărcătorul se încinge destul de serios). 

În testul Gadget.ro (luminozitate la maxim, redare a playlistului Unboxing de pe canalul nostru de YouTube) a obținut 7 ore și 3 minute. 

Bateria uriașa ajută tableta să treacă testul unei zile de utilizare în condiții intense. 

Preț

Samsung GALAXY Tab S7 Plus cu 6 GB RAM și 128 GB stocare, Wi-Fi – 4299 lei;

Samsung GALAXY Tab S7 Plus cu 6 GB RAM și 128 GB stocare, 5G + Wi-Fi – 5299 lei;

Concluzii 

Samsung GALAXY Tab S7 Plus este una dintre cele mai performante tablete Android din 2020. Totuși, cine o cumpără nu se va uita strict la performanțele brute sau la faptul că în multimedia pe formatul său nu poți obține ceva mai bun. Clienți de Tab S7 Plus apreciază partea de portabilitate – sub 600 gr., sub 6 mm grosime, pun preț pe stylus – feedback și aplicații și pe Samsung DeX ce ajută în sesiunile prelungite de lucru. 

Dacă cauți o alternativă la iPad Pro în universul Android, GALAXY Tab S7 Plus ar putea fi surpriza plăcută, oricum altă alegere mai bună nu cred că se află la orizont. 

Pentru cei ce nu caută productivitate într-un format compact, sunt alte tablete mai ieftine. Nu trebuie să stabiți ca benchmark pe Tab S7 Plus. Este un instrument de muncă cu veleități și pe multimedia etc. 

PRO 

  • dimensiuni compacte pentru o tabletă cu ecran de 12.4 inch;
  • ecran superb, culori plăcute, multiple opțiuni de customizare;
  • hardware de top + software optimizat;
  • Samsung DeX;
  • stylus adus la un nivel superior;
  • autonomie mare;
  • cel mai bun sunet de pe o tabletă Android. 

CONTRA

  • încărcător de 15W când bateria se poate alimenta și la 45W;
  • preț relativ mare în etapa de debut;
  • lipsește un suport mai puternic al Google cu un software optimizat pentru formatul tabletă pe diagonală mare;
  • tastatură ce trebuie achiziționată separat, preț prohibitiv + tastele și touchpad-ul mi se par ușor înghesuite, necesită adaptare în timp. 

Despre autor

Emil Dragotă

Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 7 Pro + Samsung Galaxy S23 Ultra, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc prin conectare la două monitoare. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.