Huawei P30 Pro NEW EDITION va fi lansat pe 15 mai cu suita de aplicaţii Google la bord

/
/
3 mai 20
/

După Huawei P Smart 2020 despre care v-am scris în urmă cu câteva zile, producătorul chinez pregăteşte un nou smartphone cu Google Services la bord: Huawei P30 Pro NEW EDITION.

Informaţia a fost publicată de Huawei Germania şi s-ar părea că va fi o ediţie limitată, una ce va putea fi achiziţionată în perioada 15 mai  – 4 iunie. Sunt şanse totuşi să vedem acest device şi în alte ţări europene, inclusiv în România.

Huawei nu a publicat detalii suplimentare despre această “ediţie nouă”, însă mai mult ca sigur vorbim de un Huawei P30 Pro într-o nuanţă nouă cu ceva upgrade-uri pe ici pe colo (RAM, spaţiu de stocare, baterie etc.). Compania chineză nu poate aduce prea multe îmbunătăţiri deoarece nu va mai putea implementa aplicaţiile Google.

Huawei P30 Pro este ultimul flagship al companiei chineze cu suita de aplicaţii Google preinstalată şi aproape sigur vom mai vedea în următoarea perioadă variaţii ale acestui device.

Specificaţii complete pentru Huawei P30 Pro:

  • display OLED HDR de 6.47 inch cu rezoluție 2340×1080 pixeli, aspect 19.5:9, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass, certificare IP68 pentru rezistenţă la apă şi praf;
  • procesor HiSilicon Kirin 980 de tip octa-core cu 2 x ARM Cortex-A76 la 2.6 GHz + 2 x ARM Cortex-A76 la 1.92 GHz și 4 x ARM Cortex-A55 la 1.8 GHz + co-procesor i8, dual-NPU, Mali-G76 MP10 GPU, 8 GB RAM și 128 / 256 / 512 GB spațiu de stocare şi suport pentru cardurile nanoSD (tehnologie proprietară);
  • Android 9.0 Pie cu EMUI 9.0;
  • slot combo, 4G cu viteze de până la 1400 Mbps în download și 200 Mbps în upload, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, DLNA, Wi-Fi direct, hotspot, NFC, bluetooth 5.0 LE, A-GPS, GLONASS și BDS, cititor de amprentă integrat în ecran, deblocare facială, USB Type-C, jack de 3.5 mm;
  • 40 Megapixeli pentru camera principală cu senzor Sony IMX600, f/1.6, OIS, AIS, autofocus prin tehnologie laser, LED flash, filmează la 2160p cu 60 fps + 20 Megapixeli Ultra Wide cu f/2.2 + 8 Megapixeli telephoto, zoom optic 5x, zoom hibrid 10x, OIS + senzor ToF, cameră frontală de 32 Megapixeli cu f/2.0;
  • baterie de 4200 mAh cu Huawei SuperCharge 22.5W şi încărcare wireless, 192 gr. și dimensiuni 158 x 73.4 x 8.41 mm.
Sursa: huaweicentral.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

HUAWEI Watch GT Runner 2 – review și cod exclusiv de reducere (Dedicat alergătorilor entuziaști sau de performanță, dar nu numai)

Prima ediție HUAWEI GT Runner a fost lansată tocmai în 2022, iar de atunci și până astăzi compania chineză iată că și-a luat ceva timp până la cea de-a doua generație a ceasului inteligent care se adresează (în special) alergătorilor și a altor tipuri de atleți. HUAWEI Watch GT Runner 2 preia practic de la…

HUAWEI Band 11 Pro – preview și cod de reducere de -15% (Cât de tare s-a apropiat o brățară de fitness de un smartwatch?)

Nu am idee cât de multe brățări de fitness sunt vândute ca procent din tot ce înseamnă dispozitive purtabile, adică acolo unde sunt încadrate și smartwatch-urile, dar simplul fapt că încă mai sunt destule astfel de brățări în piață ne arată că cerere pare că mai fie. HUAWEI este unul dintre liderii mondiali în ceea…

HUAWEI Watch GT Runner 2 – primele impresii pentru un smartwatch cu funcții avansate pentru activități fizice, în special pentru alergare

HUAWEI revine în zona smartwatch‑urilor dedicate alergătorilor cu Watch GT Runner 2, un model care, încă de la primele ore de utilizare, mi-a lăsat impresia că a fost construit spre a oferi precizie în monitorizarea antrenamentelor fizice. Compania chineză afirmă că este un dispozitiv gândit pentru cei care aleargă constant, fie că vorbim despre amatori…