P-ul din denumirea lui Huawei P40 Pro provine de la Photography. Este seria de smartphone-uri a companiei chineze ce trebuie să impresioneze la nivel de cameră foto și video. 

Sunt câteva borne pe care le-au stabilit de-a lungul timpului: 

  1. Huawei P9 – lansat în 2016, unul dintre primele telefoane mobile cu cameră principală de tip dual, senzor de 12 Megapixeli + senzor monocrom de 12 Megapixeli, ambele cu autofocus prin tehnologia laser + PDAF;
  2. Huawei P20 Pro – anunțat în 2018, începe cursa megapixelilor + zoom optic (40 Megapixeli cu f/1.8, OIS și wide echivalent a 27mm, 8 Meapixeli cu f/2.4 cu zoom optic 3x și OIS, tele echivalent a 80mm și 20 Megapixeli monocrom cu f/1.6 cu OIS);
  3. Huawei P30 Pro – probabil, cel mai performant telefon la nivel de cameră foto din 2019 (40 Megapixeli cu f/1.6, periscop de 8 Megapixeli cu zoom optic 5x, 20 Megapixeli cu f/2.2 de tip ultrawide și TOF 3D pentru adâncimea de câmp). 

Care sunt noutățile aduse la nivel de cameră foto și video de către Huawei P40 Pro?

Mai întâi să parcurgem specificațiile senzorilor de la camera principală:

  • 50 Megapixeli cu f/1.9, wide echivalent a 23mm, dimensiune a pixelilor de 2.44 microni, PDAF omnidirecțional și OIS;
  • periscop de 12 Megapixeli cu f/3.4, tele de 125mm, PDAF + zoom optic 5x, OIS;
  • 40 Megapixeli cu f/1.8 de tip ultrawide și PDAF;
  • senzor TOF 3D pentru adâncimea de câmp. 

Aș spune că au păstrat rețeta de la Huawei P30 Pro și au oferit un boost pe partea de număr de megapixeli, capacități foto și video etc. Au crescut numărul de megapixeli pe toate liniile: senzor principal de tip wide, dar și la tele și ultrawide. 

Mai multe detalii la capitolul dedicat, cu mostre foto și video etc. Ideea este că nici concurența nu a sta pe loc și o să realizez un articol comparativ în care pun la lucru P40 Pro de la Huawei, Samsung GALAXY S20 Plus și OPPO Find X2. 

Să nu uit a specificat un alt element important. Huawei P40 Pro este primul smartphone din seria P fără GMS, fără serviciile Google preinstalate. Așa cum s-a întâmplat și cu Huawei Mate 30 Pro

Specificații

Design 

În pachet dați de smartphone, husă din plastic transparent, agrafă pentru slotul combo (dual-sim sau singe sim + slot pentru cardurile NM / format dezvoltat de către Huawei și nepreluat de alte companii până acum, cardul este mai mic față de microSD și are dimensiunea unui nanoSIM), încărcător de tip fast charge ce alimentează la 5V / 2A = 10W, 9V / 2A = 18W, 10V / 4A = 40W, cablu de tip USB – USB type-C (Alte companii au trecut pe USB-C la ambele capete), căști de tip in-ear la ambele capete. 

L-am primit la review în variant cu 8 GB RAM, 256 GB stocare și pe cutie scrie în varianta de culoare Matte Gray. Capacul spate are atât de multe reflexii că poți spune că aduce cu multe culori, de la un albastru deschis și până la argintiu. 

Sunt câteva diferențe față de generația anterioară: 

  1. Camera frontală se mută dintr-un notch central în partea superioară spre un decupaj din lateral stânga (ocupă și un spațiu generos pentru că pe lângă senzorul camerei de selfie-uri au adus și un senzor pentru adâncimea de câmp / biometric ce ajută și în recunoaștere gesturilor făcute cu mână, dar și pe partea de recunoaștere facială);
  2. Colțurile sunt rotunjite mai puternic, atât colțurile terminalului, dar mai ales ecranul în sine. S-a obținut un raport display / corp de peste 92%. M-am bucurat să văd că nu u adoptat curbura mult mai puternică de la Mate 30 Pro, ce impresionează doar la design și nu neapărat pe partea practică. Plus că soluția adoptată pentru reglarea volumului nu se compară cu feedback-ul dat de o tastă clasică. 
  3. Camera spate ocupă un spațiu generos, un dreptunghi cu mulți senzori de tip wide, periscop, tele, TOF 3D. Este o linie adoptată și de concurență, pare a fi un element de design adoptat de întreaga industrie. Mi se pare că iese și destul de puternic în relief (OIS-ul necesită spațiu);
  4. Aici nu știu cum să explic ca să fiu înțeles, telefonul pare ceva mai dens, mai greu, dă impresia că s-a mers pe materiale de mai bună calitate. Metalul iese în evidență pe lateral etc. 

Sunt câteva elemente ce vor fi intens discutate: decupajul generos pentru camera frontală din colțul stânga al ecranului, colțurile mult prea rotunjite (multe aplicații și jocuri nu sunt optimizate), camera principală ce se profilează amenințător față de linia generală a părții spate, peste 200 gr. și 9 mm grosime la un smartphone cu display de sub 6.6 inch și fără cine știe ce acumulator mare integrat (4200 mAh și încărcare la 40W), grip modest (neapărat de folosit cu husă spre a nu-l scăpa accidental din mână). 

Ecran și sunet

OLED de 6.58 inch cu rezoluție de 2640 x 1200 pixeli, HDR10, rată de refresh la 90Hz, protejat cu sticlă, 441 ppi și un raport display / corp de 91.6% = elemente ce-l definesc pe Huawei P40 Pro la nivel de display. Cititorul de amprentă a fost integrat în display, tehnologie optică și dispune și de certificare IP68 în ce privește contactul cu apa și praful (în submersie până la 1.5 metri pentru 30 de minute). 

Are o luminozitate ce urcă în jurul a aproape 600 nits, valoare maximă când este în modul reglare automată. Cu reglare manuală trece de pragul a 500 nits. Nu sunt valori ce impresionează, stă mai slab față de Mate 30 Pro la acest capitol. Culorile sunt naturale, rezoluția ridicată ajută la conturarea detaliilor. Nu este superior unui GALAXY S20 Plus, dar atrage vizual prin curbura pronunțată și colțurile rotunjite. 

Sunt două moduri pentru Ecran: Normal / sRGB și Intens / DCI-P3, iar în ce privește temperatura de culoare sunt trei opțiuni: Implicit, Cald și Rece. Sunt destule setări pentru cei pasionați de un tuning mai în detaliu, în funcție de preferințe. Printre opțiuni se află un Mod Întunecat pentru cei ce preferă negrul drept culoare predominantă în setări (și spre a obține un plus de autonomie de la display-ul OLED), rezoluția poate fi setată pe Inteligent, Mare (2640 x 1200) și Mică (1760 x 800). Rata de refresh poate fi setată pe Standard la 60Hz sau Mare la 90Hz (nu mi se pare așa mare că sunt telefoane mobile cu preț mai mic ce urcă și la 144Hz). 

Aș spune că avem un ecran bun și nu spectaculos. Cu siguranță ar fi putut să aducă un panel OLED și mai bun. Totuși, la utilizare de zi cu zi nu simți diferențe cu adevărat majore față de un GALAXY S20+ (cu excepția plusului de lizibilitate de la Samsung sub acțiunea razelor de soare, mai sunt și culorile ceva mai bine calibrate, o idee mai bine). Rata de refresh la 90Hz îl ajută să nu rupă autonomia în două, mai ales că bateria nu este prea mare. 

Sunetul cade în sarcina unui singur difuzor, aflat la bază. Aici nu înțeleg de ce au făcut economie și nu au încercat să aducă și al doilea difuzor pentru un plus de audiție, efecte stereo etc. Se aude puternic, clar, mult bass. Cred că este cea mai bună audiție furnizată de un smartphone cu un singur difuzor. În pachet sunt căști de tip in-ear pe USB type-C, se aud tare, clar, bass puternic. Le recomand a fi puse pe la 60 – 70%, deja parcă la 100% zgârie puțin urechea, în sens figurat. Reglarea volumului se face din dreapta, de la o tastă poziționată deasupra celei de pornire (o singură tastă pentru Up și Down). Repet, un al doilea difuzor l-ar fi ajutat pe partea de efecte stereo, în jocuri etc. Concurența a trecut pe două difuzoare, probabil se pregătește și Huawei să facă asta la generația următoare. 

Hardware, sistem de operare și aplicații

Kirin 990 este unul dintre cele mai puternice procesoare din universul Android, chiar și pe sfârșit de 2020. Folosește un proces de litografiere în 7nm+, 2 nuclee pe ARM Cortex-A76 la o frecvență mai ridicată – 2.86 GHz, alte 2 nuclee pe același tip de chipset la frecvență mai redusă – 2.36 GHz și alte 4 nuclee pe ARM Cortex-A55 la 1.95 GHz. Sunt 8 GB memorie RAM și 256 GB stocare + slot pentru cardurile proprietare NM. 

De apreciat că au adus 256 GB stocare în mod direct, de tip UFS 3.0. Alte companii au preferat să mai tragă de 128 GB. Mă rog,  cel puțin în România îl găsiți pe P40 Pro în ediția de bază cu 256 GB. 

Sunt trei elemente importante la Kirin 990: partea de 5G (printre cele mai avansate smartphone-uri, cu o multitudine de antene, cu experință adusă de către companie din zona de rețelistică), AI-ul – au fost printre primele companii ce au făcut R&D serios în această direcție și se află cu puțin în fața Qualcomm din acest punct de vedere și GPU Turbo (software ce permite menținerea unui număr ridicat de fps-uri + eficiență energetică). 

La nivel software rulează EMUI 10.1 dezvoltat pe Android 10, iar corecțiile de securitate sunt aduse la nivelul lui august 2020. L-am avut pe o perioadă mai lungă de timp și actualizările erau la nivelul lui mai 2020, iar când intram în secțiunea Sistem și actualizări / Actualizări software îmi afișa că este totul la zi. Am instalat HiSuite și de acolo am făcut un update consistent de firmware. Cei ce-l folosesc și trec printr-o situație similară, instalați HiSuite și căutați și acolo un software mai nou pentru dispozitiv. 

Nu pot să spun că sunt fan al interfeței grafice pe care Huawei o aduce pe smartphone-urile sale. Totuși, când am transformat P30 Pro în telefon de zi cu zi m-am obișnuit. Au făcut un update generos și acum din anumite punct de vedere amintește de One UI de la Samsung. Marele punct PRO în opinia mea pentru Huawei, este că smartphone-urile lor rămân la fel de sprintene și la 1 an, 1 an și jumătate, chiar și 2 ani din momentul în care l-ai achiziționat. Au reușit să rezolve și cu tăierea agresivă a aplicațiilor din fundal (mi se întâmpla ca Spotify să se oprească pe modelele mai vechi, nu este cazul și aici). 

Huawei P40 Pro nu are acces la GMS, nu are Play Store preinstalat. Huawei a dezvoltat HMS și AppGallery, iar de curând au anunțat că în România au depășit pragul a 1000 de aplicații disponibile. Ei spun că au acum al treilea magazin de aplicații (după App Store și Play Store). Se vede că au depus eforturi consistente, se vede o evoluție și de la lună la lună. Totuși, mai sunt pași de parcurs până să devină un competitor serios pentru Play Store. 

Aplicații preinstalate pe Huawei P40 Pro:

Aplicații Huawei: AppGallery, Asistență, Optimizare, Health, Clonare telefon, Sugestii, Centru pentru membri, Wallet, Petal Search;

Alte aplicații: Meteo, Înregistrare sunet, Găsește-mi telefonul, Indicator AR, Oglindă, Telecomandă, Busolă;

Aplicații preinstalate: Office, Bing și Translator. 

Aplicații sugerate: George Romania, Bitdefender Antivirus, SHAREit, Pago, HiSuite, CamScanner, StoryTel Audio, Cinemagia, Kahoot! Play, AntenaPlay.ro, TIDAL, Biziday, TikTok, Invata limbi străine, PicsArtPhotography, Viber Messenger, Retrica, Truecaller: ID, Booking.com, Peaceful Sound, Sleep Cycle, ZARA, Pedometru, Lajumate.ro. 

Nu pot spune că bloatware-ul este inexistent. Totuși, aplicațiile sugerate le poți șterge fără absolut nicio problemă. Cert este că AppGallery a evoluat frumos în 2020, de la o glumă de magazin de aplicații a ajuns a deveni încetul cu încetul o alternativă din ce în ce mai serioasă la Play Store. Dacă vor fi lăsați să meargă mai departe cu procesul de dezvoltare, diferența față de magazinul Android va fi din ce în ce mai mică în anul viitor. 

Interfața EMUI 10.1 pe Huawei P40 Pro;

Performanță

Kirin 990 nu a ieșit niciodată cel mai puternic în testele de benchmark, dar punctele sale PRO le-am trecut la capitolul hardware. Este mare lucru când o companie dezvoltă intern de la chipset și până la software. Momentan, sunt doar trei jucători în această poziție: Apple, Huawei și Samsung. 

Teste de benchmark rulate pe Huawei P40 Pro;

Conectivitate

Știe 5G în ambele rețele (NSA și SA), are acoperire în mai toate benzile posibile în 2020. Am folosit o cartelă Orange și serviciile VoLTE și VoWiFi sunt disponibile. VoLTE este oferit și pe Digi Mobil. 

În ce privește dispunerea elementelor de conectivitate: în partea superioară se află un microfon și portul infraroșu ce-l transformă în telecomandă ad-hoc, în lateral dreapta dați de butonul de pornire și reglarea volumului, la bază se află difuzorul principal, portul USB type-C și slotul pentru nanoSIM și pentru cardurile pe format NM, în lateral stânga nu se află niciun element de conectivitate. 

Cititorul de amprentă este integrat în display, iar alături de această opțiune are și recunoaștere facială ce-și trage informații de la senzorul IR TOF 3D ce l-au poziționat lângă camera frontală. Ambele funcționează de-a dreptul excelent, recunoașterea facială mi s-a părut a fi mai sprintenă față de cea de pe iPhone 11 Pro, iar cititorul de amprentă optic a evoluat mult și funcționează brici, de cele mai multe ori. 

Alte elemente de conectivitate integrate de Huawei P40 Pro: Wi-Fi 6, bluetooth 5.1, localizare printr-o suită de servicii (A-GPS, GLONASS, GALILEO, QZSS, NavIC) – de menționat că este un GPS dual-band, NFC, USB type-C de tip 3.1. Apropo de viteză, în SpeedTest a obținut aproape 500 Mbps pe Wi-Fi ac, nu am încă un router cu Wi-Fi 6 și conexiune gigabit spre a pune la lucru în regim susținut un smartphone precum Huawei P40 Pro. 

Cameră foto și video;

P = Photography = unul dintre cele mai bune smartphone-uri la nivel de cameră foto și video, un adevărat camera phone la purtător. 

Interfața camerei foto și video de pe Huawei P40 Pro;

Camera principală dispune de:

  • senzor wide / principal de 50 Megapixeli cu f/1.9 (23mm), dimensiune a pixelului de 1.22 microni, PDAF omnidirecțional + OIS;
  • senzor periscop + tele de 12 Megapixeli cu f/3.4 (125mm), PDAF + OIS, zoom optic 5x;
  • senzor ultrawide de 40 Megapixeli cu f/1.8, PDAF;
  • senzor TOF 3D  pentru adâncimea de câmp. 

Optica poartă semnătura Leica, dispune de LED. Înregistrează 4K cu până la 60 fps și la 1080p cu până la 960 fps, la 720p cu până la 7680 fps. 

Este cel mai bun smartphone pe partea de zoom și în ce privește fotografiile pe timp de noapte. Se descurcă excelent și în low-light, în modul autoportret sau pe partea de clipuri video. Ar fi multe de scris despre Huawei P40 Pro și au mai fost articole comparative pe site în care l-ați văzut la lucru și mai ales în directă comparație cu produse de top de la concurență. 

Cauți un camera phone cu Android, P40 Pro ar trebui să fie pe lista scurtă. 

Fotografii realizate cu Huawei P40 Pro;

Autonomie

Bateria de 4200 mAh are încărcare la 40W pe fir, la 27W în modul wireless și funcția de reverse charging wireless la 27W. Erau valori bune la început de an, acum s-a ajuns ca încărcarea pe fir să urce la 65W, iar cea wireless la 50W. Totuși, sunt valori bune.

Trece testul unei zile de utilizare fără nicio problemă. Asta și pentru că are un procesor eficientizat, nu face exces de zel în ce privește rata de refresh (90Hz). În testul Gadget.ro a obținut 9 ore și 26 minute (luminozitate la maxim, redare a playlistului Unboxing de pe canalul nostru de YouTube în browser, pe conexiune Wi-Fi). În ce privește încărcarea acumulatorului de 4200 mAh, de la 0 – 100% a avut nevoie de 70 minute. 

Preț

Huawei P40 Pro cu 8 GB RAM și 256 GB stocare – 3279 lei la eMAG.

Concluzii

Huawei P40 Pro este unul dintre cele mai bune smartphone-uri Android din 2020. Impresionează prin ceea ce oferă la nivel de cameră foto și video, prin viteza și multitudinea de opțiuni la nivel de interfață, prin atenția acordată la nivel de materiale și finisare. 

Da, nu are GMS și pentru unele aplicații Google trebuie să apelezi la metode mai mult sau mai puțin ortodoxe ca să le instalezi. Aceste element trebuie luat în calcul în eventualitatea în care doriți să-l achiziționați. Totuși, AppGallery a evoluat și tinde a deveni cu adevărat o alternativă la Play Store. Dacă vor continua eforturile de până acum, mă aștept ca în viitorul apropiat să avem majoritatea aplicațiilor și jocurilor importante. 

Am structruat punctele PRO și CONTRA pentru un smartphone ce de Black Friday 2020 s-ar putea să-l găsim la un preț atractiv. 

PRO

  • construcție solidă, materiale de bună calitate și atenție maximă la detalii;
  • hardware puternic, multă stocare din varianta de bază. Rulează orice joc în condiții optime, pe o perioadă lungă de timp (eficiență energetică + menținere a numărului de fps-uri prin software-ul GPU Turbo)
  • software ce funcționează impecabil și după luni bune de utilizare în regim susținut;
  • cel mai bun smartphone pe partea de zoom și în fotografiile pe tim de noapte, un adevărat camera phone la purtător;
  • cea mai bună recunoaștere facială de pe un smartphone Android;
  • autonomie bună. 

CONTRA

  • lipsă GMS;
  • ecran ce nu impresionează neapărat prin luminozitate + decupaj generos în colțul din dreapta (concesie făcută pentru senzorul IR TOF 3D);
  • camera spate ce se profilează puternic, neapărat necesită utilizarea unei huse;
  • un singur difuzor,  când majoritatea producătorilor de smartphone-uri Android premium aduc două difuzoare pentru efecte stereo, audiție mai bună etc.