Huawei recunoaşte că în situaţia actuală nu are cum să depăşească Samsung în 2019

/
/
12 iun. 19
/

Estimările iniţiale spuneau că la ritmul galopant de creştere al celor de la Huawei, compania chineză ar fi depăşit Samsung ca număr de unităţi vândute la nivel global în trimestrul al patrulea al acestui an. Practic acela ar fi fost momentul zero, momentul în care Huawei ar fi devenit producătorul numărul 1 de telefoane inteligente.

Situaţia dificilă în care se află compania nu ajută deloc, iar acest lucru este confirmat chiar de către Shao Yang, director strategic Huawei Cosnumer Business Group. Acesta a afirmat că Huawei va ajunge pe primul loc global ceva mai târziu, însă nu a menţionat clar un orizont de timp.

Se pare că vânzările Huawei în anumite ţări au scăzut drastic în ultimele zile. De exemplu în ultima săptămână din mai Huawei a vândut doar 6% dintre smartphone-urile comercializate în Germania, în condiţiile în care la începutul lunii producătorul chinez avea o cotă de 26%.

În acest moment există mari semne de întrebare legate de viitorul telefoanelor Huawei, iar foarte mulţi specialişti nu privesc cu ochi buni sistemul de operare propriu pe care compania chineză îl pregăteşte.

Sursa: gizchina.com
Categorii: Huawei
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

HUAWEI Watch GT Runner 2 – review și cod exclusiv de reducere (Dedicat alergătorilor entuziaști sau de performanță, dar nu numai)

Prima ediție HUAWEI GT Runner a fost lansată tocmai în 2022, iar de atunci și până astăzi compania chineză iată că și-a luat ceva timp până la cea de-a doua generație a ceasului inteligent care se adresează (în special) alergătorilor și a altor tipuri de atleți. HUAWEI Watch GT Runner 2 preia practic de la…

HUAWEI Band 11 Pro – preview și cod de reducere de -15% (Cât de tare s-a apropiat o brățară de fitness de un smartwatch?)

Nu am idee cât de multe brățări de fitness sunt vândute ca procent din tot ce înseamnă dispozitive purtabile, adică acolo unde sunt încadrate și smartwatch-urile, dar simplul fapt că încă mai sunt destule astfel de brățări în piață ne arată că cerere pare că mai fie. HUAWEI este unul dintre liderii mondiali în ceea…

HUAWEI Watch GT Runner 2 – primele impresii pentru un smartwatch cu funcții avansate pentru activități fizice, în special pentru alergare

HUAWEI revine în zona smartwatch‑urilor dedicate alergătorilor cu Watch GT Runner 2, un model care, încă de la primele ore de utilizare, mi-a lăsat impresia că a fost construit spre a oferi precizie în monitorizarea antrenamentelor fizice. Compania chineză afirmă că este un dispozitiv gândit pentru cei care aleargă constant, fie că vorbim despre amatori…