HUAWEI Watch GT Runner – primul smartwatch profesional de alergare de la HUAWEI a fost lansat în România

/
/
23 mart. 22
/

Alături de HUAWEI nova 9 SE, în cadrul evenimentului organizat la București a fost introdus pe piața locală și primul smartwatch profesional de alergare de la compania chineză.

HUAWEI WATCH GT Runner se pare că îmbină tot ce e mai bun din seria GT și oferă noi funcții pentru a satisface nevoile alergătorilor, la toate nivelurile de antrenament. Față de celelalte ceasuri ale seriei, noul model dispune de noua tehnologie de monitorizare a ritmului cardiac HUAWEI TruSeen 5.0+, ce oferă o monitorizare exactă și dinamică a ritmului cardiac și a nivelului SpO2.

HUAWEI TruSeen 5.0+ folosește 8 fotodiode dispuse circular, ce aduc mai mult semnal de intrare și o acuratețe generală ridicată a verificării ritmului cardiac, cu o precizie la fel de mare ca a unei centuri de ritm cardiac. Prin reducerea interferențelor și zgomotului, HUAWEI TruSeen 5.0+ gestionează mai bine zgomotul de mișcare cauzat de mișcarea neregulată și îmbunătățește acuratețea verificării ritmului cardiac în timpul antrenamentului de mare intensitate.

HUAWEI WATCH GT Runner

Totodată, HUAWEI WATCH GT Runner integrează prima antenă ascunsă suspendată din industrie și cinci sisteme de poziționare GNSS cu bandă dublă, pentru o monitorizare a traiectoriei de alergare și o poziționare cât mai precise.

În același timp, noul smartwatch aduce funcții precum Runnig Ability Index (RAI) și programul individual de antrenament științific periodic. Ceasul îi prezintă utilizatorului date profesionale, cum ar fi nivelul de oboseală, indicele de antrenament și efortul aerob/anaerob. Astfel de informații îl pot ajuta pe alergător să-și analizeze starea și să-și adapteze planul pentru a-și îmbunătăți rezultatele.

Alte avantaje ale noului smartwatch profesional de la HUAWEI se referă la greutatea de doar 38.5 grame a corpului, posibilă prin utilizarea unei fibre polimerice de înaltă rezistență. Totodată, rama este din ceramică ultra-ușoară, iar coroana este din aliaj de titan folosit în industria aerospațială. Cureaua este din silicon tratat antibacterian, ce rezistă bine la apă.

Autonomia HUAWEI WATCH GT Runner poate ajunge până la 14 zile în modul de utilizare inteligent, în timp ce un scenariu de utilizare intensivă poate aduce până la 8 zile de autonomie.

HUAWEI WATCH GT Runner este deja disponibil pe HuaweiStore.ro și la partenerii autorizați, la prețul de 1.299 de lei. În acest cost este inclusă și o pereche de căști HUAWEI FreeBuds 4i.

Până pe 5 aprilie, cei ce achiziționează ceasul de pe HuaweiStore.ro pot primi și un abonament premium de 12 luni în aplicațiile Adidas Running & Training, dacă scriu un review pe site și solicită apoi beneficiul.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

DIGI are cea mai mare reţea proprie de magazine fizice din România în 2026 (iată câte puncte de vânzare există şi cum sunt împărţite la nivel de judeţe)

Nu ştiu cum am ajuns să caut pe internet câte puncte de vânzare are DIGI în România şi adevărul este că nu am găsit pe nicăieri această informaţie centralizată şi actualizată la nivel de 2026.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Acer a lansat noile TravelMate P4 și P2 Copilot+ în cadrul evenimentului european prin care a aniversat 50 de ani

Acer a marcat 50 de ani de existență la Milano, iar evenimentul nu a fost doar o aniversare, ci o privire destul de clară asupra felului în care compania vede următoarele decenii. În paralel cu prezentările de produse și strategii, Acer a adus în prim-plan și o expoziție specială, „The Arc of Innovation – From…