Huawei, ZTE şi BOE lucrează la un display OLED flexibil cu cameră frontală integrată sub ecran

/
/
2 mai 23
/

Device-urile cu cameră frontală integrată sub display sunt puţine, chiar foarte puţine, singurul care a tot încercat să dezvolte această tehnologie în ultima perioadă fiind producătorul chinez ZTE. Chiar dacă în cazul său a existat o oarecare evoluţie, în continuare rezultatele fotografice obţinute de acest tip de sistem sunt modeste.

Şi totuşi, alianţa Huawei – ZTE – BOE consideră că această tehnologie are destul potenţial, astfel că are în lucru un nou display OLED, unul flexibil şi cu cameră frontală integrată sub ecran. Vorbim de aşa numitul Q8 OLED, un display cu rezoluţie de 2480 x 1116 pixeli şi 1440Hz PWM dimming pe care l-am putea vedea folosit pe viitorul smartphone pliabil Huawei Mate X4.

Sursele actuale susţin că acest nou ecran arată foarte bine în teste, fiecare dintre cei trei parteneri venind cu un aport tehnologic important. Se pare că Huawei, ZTE şi BOE au reuşit să treacă peste limitările existente până acum, iar rezultatele fotografice aduse de senzorul integrat sub ecran sunt excelente.

Eu sunt mare fan al display-ul fără decupaje, iar dacă această tehnologie poate readuce ecranul Full View adevărat în lumina reflectoarelor, nu m-ar deranja deloc (cred că smartphone-ul care mi-a plăcut cel mai mult a fost OnePlus 7 Pro, cel care venea cu cameră frontală tip pop-up şi ecran curat 100%).

Sursa: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.

TCL cumpără 51% din acţiunile businessului de home entertainment al Sony pentru o sumă modică

În primele zile ale acestui an am aflat că Sony Corporation şi TCL Electronics Holdings Limited au încheiat un parteneriat, unul care spune că bussinesul de home entertainment al Sony ajunge sub conducerea TCL (vorbim de tot ce înseamnă televizoare, sisteme audio, receivere şi componente audio AV, accesorii audio etc.)

HONOR 600 Lite lansat în România – mid-range cu șasiu metalic, cameră de 108 MP și baterie de 6.520 mAh

HONOR aduce în România noul HONOR 600 Lite, un smartphone care încearcă să aducă o parte din experiența seriei flagship într-un segment accesibil. Modelul mizează pe o construcție metalică unibody, pe o cameră principală de 108 MP și pe o baterie de 6.520 mAh, alături de o serie de funcții AI integrate în MagicOS 10.