HUF HAUS a inaugurat primele două case de prezentare din țara noastră

25/09/2016

Probabil puțini dintre voi știți că ceea ce fac pentru Gadget.ro fac din pasiune și că, atât eu, cât și ceilalți autori de pe site, nu avem ca principală activitate munca din fața tastaturii. Eu mă ocup în ultimul timp cu construcția de locuințe pe structură de rezistență din lemn, așa că am acceptat imediat invitația de a participa la inaugurarea primelor două case HUF HAUS din România.

Ambele locuințe pot fi vizitate de fiecare dintre voi, fiind necesară o programare în prealabil pe site-ul constructorului. Ele sunt amplasate în complexul rezidențial Dumbrava Vlăsiei și momentan reprezintă singurele case ridicate în această locație, aflată în mijlocul pădurii.

Spuneam că m-am bucurat că am avut ocazia să fiu printre primii care au pășit în aceste locuințe. Ambele sunt construite la cele mai înalte standarde calitative, structura de rezistență este realizată din grinzi de lemn laminat și se bazează pe arhitectura modernă de tip post-and-beam. Tehnologiile pe care le propun la interior, pentru asigurarea căldurii, a răcorii, a iluminatului sau a alimentării cu apă, le transformă practic pe amândouă în locuințe inteligente.

Vorbim despre sistem de încălzire sub pardoseală care însă a fost proiectat special pentru a putea servi și drept sistem de răcire pe timpul verii. Apa răcită, pompată prin bobinele integrate în mod inteligent, menține la un nivel confortabil temperatura podelei atunci când temperaturile de afară cresc. Toate camerele/zonele individuale au și sunt controlate de termostate separate.

Pompele de căldură geotermală folosesc apă sărată și energia înmagazinată în pământ pentru a genera căldură, iar casa de prezentare HUF HAUS Art 5 folosește un astfel de sistem. Este vorba despre locuința mai mare ca arie dintre cele două, cea cu suprafață utilă totală de aproape 300 mp, fără a lua în considerare subsolul. Aici, este amplasată camera tehnică, unde ne putem face o impresie despre cât de multă tehnologie este ascunsă în această casă:

Alte sisteme prezente în casa HUF HAUS Art 5:

  • sistem KNX – clădirea este dotată cu o reţea de dispozitive interconectate, care ajută la reglarea luminii, a căldurii, a aerului proaspăt şi a obloanelor. Sistemul KNX face posibilă conectarea interacţiunilor automatizate cu diferite componente;
  • sistem de ventilaţie ce optimizează calitatea aerului în toată locuinţa, printr-un întreg sistem mecanic de ventilaţie cu recuperare a căldurii. Casa este echipată cu un sistem central suplimentar de recirculare a aerului, care serveşte drept o unitate de aer condiţionat pe timpul verii şi face parte dintr-un sistem inteligent integrat, care cuprinde guri de aerisire aproape invizibile în fiecare încăpere.

Galerie de poze cu HUF HAUS Art 5 din Dumbrava Vlăsiei:

Cea de-a doua casă, HUF HAUS modum, cu suprafață totală utilă de 175 mp, integrează și ea în mare parte aceleași sisteme moderne pentru asigurarea unui confort sporit. Însă, în locul pompei de căldură geotermală, avem instalată o pompă aer/apă. Principiu este simplu: pompa foloseşte căldura naturală din aerul care ne înconjoară tot timpul. Această căldură provine din mediul ei natural, fiind transmisă printr-un circuit refrigerent în temperaturi utilizabile de până la 65°C, iar apoi transferată în sistemul de încălzire şi utilizată pentru a produce apă fierbinte.
Acelaşi dispozitiv care generează căldură pe timpul iernii este utilizat pentru răcirea apei vara.

Galerie de poze cu HUF HAUS modum din Dumbrava Vlăsiei:

Probabil vă întrebați, la fel cum am făcut-o și eu, la ce prețuri sunt oferite aceste locuințe. Am aflat până la urmă, însă nu aș putea spune că am prețuri oficiale. De aceea, nu sunt sigur de aceste cifre, însă vă pot spune că, neoficial, casa mai mică, HUF HAUS modum, trece de pragul unui milion de euro. Această sumă trebuie tratată ca un zvon, fiindcă, repet, nu am avut nicio confirmare din partea unui oficial HUF HAUS.

Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.