Ideile mele pentru început de 2010

/
/
4 ian. 10
/

          Am încercat să dorm, nu am reuşit. Downloadai un serial, Crusoe, şi tare rău îmi pare căci nu am văzut film mai blazat şi lipsit de sens. Avea doar peisaje superbe. O dilemă „existenţială” îmi seacă gândurile.
          Pe aici vorbeam de un mic plan financiar, mai exact o dorinţă. Acum caut metodele. Ştiu că este mai uşor să-i înmulţeşti când ai o bază sau un capital (în România capitalismul este prost înţeles căci mare parte din cei ce acum se lăfăie prin top 300 sau 500 sunt oameni care au crescut afaceri prin devalizări de bănci şi trick-uri financiare care mai de care. Probabil sunt şi o serie de self-made mani autentici).
          M-am tot răsgândit şi oportunităţi nu sunt. Am deja o slujbă iar una cu juma de normă este imposibil de găsit în aria în care locuiesc. Important este că îmi oferă şi timp liber. Să umplem timpul liber. Un program în care să:
1. Învăţ engleza de la zero. Fac parte din ultima generaţie ce a studiat rusă iar cunoştinţele de limba engleză sunt luate din mers. De aceea sunt insuficiente.
2. Editare html – o groază de tutoriale aşteaptă să fie „disecate”.
3. WordPress şi host plătit pentru un site făcut ca la carte (corect spus ar fi cum cred eu „ca la carte”). Probabil, am să încep cu blogul acesta. Am observat o soluţie convenabilă – Blogway. Oferă şi domeniu .ro şi găzduire în schimbul unui card de 200 Ron pe an.
4. Organizare în online – readerul este plin cu informaţie din diverse domenii. Focusare pe o nişă. Sună bine termenul „focusare” dar nu ştiu cât de puternic voi implementa valorile din spatele cuvântului. Adaug site-uri relevante. Sper să nu mai adorm ascultând muzică în faţa laptopului şi neputând a mă concentra, a aduce plusvaloare unui proiect.
5. Sport şi cărţi. Să văd cum le combin.
         Îmi este uşor să transcriu aici ce am în gând. Greu este să le pun în practică.

Categorii: Arhiva
Cuvinte cheie:
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Samsung Galaxy A07s – display IPS LCD cu rezoluţie HD+, procesor MediaTek Helio G99+ şi 6 ani de actualizări software

Samsung a lansat un nou smartphone entry-level, un device care va ajunge foarte probabil pe canal oficial şi în România. Acesta se numeşte Samsung Galaxy A07s şi a fost prezentat în Iordania (nu ştiu cum au ales această ţară, dar uite că acolo a fost anunţat în premieră).

Peste 100 de companii tech importante avertizează că în următoarele luni atacurile cibernetice cu AI vor face ravagii dacă nu se va investi masiv în securitatea cibernetică

După manifestul lui Bill Gates publicat în această săptămână, primim acum o altă avertizare majoră, una venită din partea unor companii uriaşe din tehnologie.

Este oficial, OnePlus confirmă ieşirea din România (nu vor mai fi lansate modele noi, însă cele existente vor primi suport în continuare)

Într-un articol scris la începutul acestei luni am evidenţiat foarte clar că OnePlus nu prea mai există în România, stocurile pe site-urile oficiale fiind aproape epuizate. La momentul respectiv am estimat că OnePlus nu mai rezistă 2-3 luni în ţara noastră, însă iată că mult aşteptata confirmare oficială a venit mai repede decât am estimat.