Ieri noapte am trecut printr-o experienţă extrem de neplăcută, prima alertă RO-ALERT legată de o posibilă dronă sau de posibile resturi ale unei drone.
Sincer să vă spun, nu am crezut vreodată că o astfel de alertă va activa tot ce este mai rău în mintea noastră, mai ales că la câteva minute de la primirea mesajului de urgenţă, pe cer se tot auzeau avioane de vânătoare.
Să îţi urle simultan 5 telefoane în casă la 2 noaptea este pur şi simplu un calvar pentru creier. Soţia şi copilul au intrat rapid în modul panică, eu recunosc că m-am speriat, însă am încercat pe cât posibil să îmi păstrez calmul pentru ei, pentru a le oferi senzaţia de siguranţă, senzaţia că suntem bine (deşi vă daţi seama că habar nu aveam ce se întâmplă cu adevărat).
A fost una dintre cele mai înfricoşătoare experienţe, teama ne-a cuprins pe toţi şi tot timpul m-am rugat să nu fie nimic grav şi să treacă cât mai repede (în acele minute când nu ai informaţii, îţi trec prin minte cele mai negative gânduri).
După experienţa de ieri noapte, vă jur că îmi este puţin ruşine de mine. Înainte când citeam articole despre ce se mai întâmplă prin Ucraina, nu aveam pic de empatie pentru acei oameni, poate doar puţină compasiune. Mintea mea nu se raporta şi la o experienţă emoţională pentru că nu avea una, însă acum după ce am trecut prin acest RO-ALERT, parcă am primit un duş cu apă rece.
Prin ce am trecut noi aseară este doar o picătură într-un ocean, comparativ cu ce îndură civilii ucraineni periodic. Câteodată nu înţeleg de ce trebuie să sufere atât de mulţi oameni nevinovaţi pentru o mână de oameni bolnavi psihic.
