În toate judeţele din România puteţi găsi carburanţi la sub 8 lei / litru

/
/
13 mart. 22
/

Articolul de miercuri legat de fake news-ul cu preţul la carburanţi de 10 – 11 lei / litru a atras numeroase comentarii, unele normale, raţionale, altele generate de panica speculativă creată de anumite benzinării.

Pentru acea zi putem vorbi de un haos generalizat, unul provocat de zvonuri, de informaţii contradictorii şi de oameni rău intenţionaţi. În toată nebunia aceea, au existat mii de români care au cumpărat motorină şi benzină la preţuri nejustificat de mari, pe alocuri chiar şi la 10 – 11 lei. Deşi era clar că vorbim de speculă, unii nu au crezut nicio secundă acest lucru şi şi-au făcut stocuri uriaşe, la preţuri uriaşe.

Acum, la patru zile distanţă, când lucrurile s-au calmat, preţurile au revenit oarecum la normal. În toate judeţele din ţară puteţi găsi carburanţi la sub 8 lei / litru, fie că vorbim de benzină sau motorină. Cele mai mici preţuri le găsiţi în judeţe precum Giurgiu sau Galaţi, în timp ce preţurile mari sunt prezente în Tulcea, Brăila, Olt sau Caraş-Severin (poli economici importanţi 🙄🙄🙄).

Preţurile rămân în continuare foarte mari, dacă se vor păstra aşa o perioadă lungă de timp, vor fi automat regăsite şi în preţurile alimentelor şi nu numai, însă este destul de clar că ce s-a întâmplat pe 9 februarie a fost o dezinformare grosolană şi un abuz din partea acelor staţii care s-au folosit de naivitatea (să nu spun alt cuvânt mai dur) românilor.

Mă întreb oare, cei care au luat zeci / sute de litri la preţuri de 8.5 – 9 – 9.5 lei, se vor lecui să creadă în fake news-uri sau sunt la coadă la ulei acum ?

Categorii: gAuto
Cuvinte cheie: benzina, carburanţi, motorina, pret
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Renault anunţă conceptul Renault Forefront, dronă terestră electrică dirijată de la distanţă

Producătorul francez Renault a prezentat oficial Renault Forefront, un concept de dronă terestră (UGV – Unmanned Ground Vehicle) controlată exclusiv prin telecomandă, proiectată pentru operațiuni tactice și misiuni speciale.

O mare organizaţie europeană de ecologişti cere Comisiei Europene ca maşinile plug-in hybrid (PHEV) să aibă rezervoare de maxim 15 litri

Vehiculele plug-in hybrid (PHEV) se află din nou în centrul unei dezbateri aprinse la Bruxelles. Promovate ani la rând drept puntea de legătură echilibrată între motoarele termice și tranziția complet electrică, hibrizii reîncărcabili sunt acuzați tot mai des că oferă doar avantaje fiscale pe hârtie, în timp ce în exploatarea zilnică poluează considerabil mai mult…

Tesla reduce producţia modelului Tesla Cybertruck, după ce vânzările au fost un dezastru (posibil să vedem chiar o retragere din producţie anul viitor)

Din păcate nu tot ce propune Tesla se transformă automat şi în succes comercial. Elon Musk a confirmat recent că Tesla va micșora destul de mult producția modelului Tesla Cybertruck la Gigafactory Texas, cu o oprire sau o scădere semnificativă programată pentru mijlocul anului 2027.