Inginerii japonezi de la Toshiba au creat o baterie ce se poate încărca până la 80% în 6 minute şi poate rezista până la 10 milioane de kilometri (ar putea fi însă o problemă)

Hardware
/
/
26 iun. 25
/

În momentul de faţă inginerii chinezi par a fi în faţa tuturor când vorbim de baterii pentru autovehicule, însă nici ceilalţi nu se lasă mai prejos şi trag tare în speranţa că vor găsi ceva nou, revoluţionar.

Inginerii japonezi de la Toshiba sunt un astfel de exemplu, ei încercând an de an să îmbunătăţească o tehnologie pe care tot ei au creat-o în urmă cu ceva ani. Vorbim de bateria SCiB (Super Charge Ion Battery), una bazată pe LTO sau titanat de litiu, compus din oxid de titan şi litiu.

Aceştia au lansat recent o versiune nouă a acestei baterii, una capabilă de performanţe remarcabile:

  • încărcare foarte rapidă (până la 80% în doar 6 minute);
  • funcţionare într-o gamă foarte mare de temperaturi (de la -30 de grade Celsius, până la +60 de grade Celsius);
  • capacitate de a rezista (în anumite scenarii) până la 10 milioane de kilometri.

La prima vedere totul sună foarte bine, mai ales că vorbim de o baterie gata să intre în producţia de masă (deci nu de un prototip), însă ar putea fi totuşi „o mică” problemă.

Bateriile SCiB a celor de la Toshiba vin în general cu densităţi energetice mai mici, astfel că de cele mai multe ori, acestea sunt mai mari şi mai grele comparativ cu bateriile litiu-ion (NMC, LFP etc.) folosite azi în industria auto. Pentru noua generaţie SCiB nu au fost oferite informaţii legate de densitatea energetică, însă dacă nu au revoluţionat cumva tehnologia, este foarte probabil ca aceasta să nu fie prea prietenoasă cu greutatea maşinilor electrice (sunt şanse mici astfel să fie pretabilă pentru ele).

Tocmai de aceea, noile baterii SCiB ar putea rămâne în continuare potrivite pentru autobuze electrice, camioane electrice, feriboturi electrice etc.

Sursa: piataauto.md
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

După Google Pixel 11, apare acum şi Google Pixel 11 Pro în primele randări cu caracter oficial

Într-un articol anterior v-am prezentat primele randări detaliate ale smartphone-ului Google Pixel 11. Vă spuneam atunci că, raportat la actualul Google Pixel 10, nu există diferenţe prea mari din punct de vedere estetic.

TCL cumpără 51% din acţiunile businessului de home entertainment al Sony pentru o sumă modică

În primele zile ale acestui an am aflat că Sony Corporation şi TCL Electronics Holdings Limited au încheiat un parteneriat, unul care spune că bussinesul de home entertainment al Sony ajunge sub conducerea TCL (vorbim de tot ce înseamnă televizoare, sisteme audio, receivere şi componente audio AV, accesorii audio etc.)

HONOR 600 Lite lansat în România – mid-range cu șasiu metalic, cameră de 108 MP și baterie de 6.520 mAh

HONOR aduce în România noul HONOR 600 Lite, un smartphone care încearcă să aducă o parte din experiența seriei flagship într-un segment accesibil. Modelul mizează pe o construcție metalică unibody, pe o cameră principală de 108 MP și pe o baterie de 6.520 mAh, alături de o serie de funcții AI integrate în MagicOS 10.