Instalează orice ROM folosind ADB sideload

/
/
3 apr. 15
/

Dacă îți place să instalezi și să testezi diferite custom ROM-uri și tweakuri, șansele ca ROM-ul tău să refuze să mai pornească sunt destul de mari, mai ales cu tweakuri și mod-uri ALPHA/BETA, incompatibile între ele sau portate slab de pe alte deviceuri. Sau poate în grabă ai dat din greșeala WIPE în recovery la partiția SYSTEM și nu ai nici un ROM în memoria internă pentru a reinstala. În mod normal cam pe orice device poți reinstala sistemul de operare stock în astfel de cazuri, dar dacă preferi să folosești un custom ROM atunci acest proces necesită muncă suplimentară, cum ar fi obținerea accesului ROOT și reinstalarea unui custom recovery ca după să poți pune înapoi custom ROM-ul tău preferat.

Însă nu mulți știu că poți transfera un ROM în format ZIP în memoria internă a telefonului direct prin recovery. Da, TWRP suportă acces MTP care-ți permite să conectezi telefonul la PC și să copiezi date pe și din memoria internă exact ca și cum ar fi pornit în modul normal, însă această opțiune a fost introdusă relativ recent în TWRP, iar dacă deviceul tău suportă o versiune mai veche rămâi cu buza umflată.

Metoda menționată în titlu, și anume ADB sideload, funcționează în orice versiune de TWRP și CWM (și derivatele acestora), pe orice device suportat. Vei putea păstra chiar și datele personale, în funcție de situația în care te afli. Îți voi explica mai mult despre asta la pasul respectiv.

De ce ai nevoie?

  • un device cu un custom recovery instalat, cerință cel mai probabil îndeplinită dacă ai ajuns în această situație
  • driverul corect pentru deviceul tău instalat
  • Android SDK Tools sau poți descărca o versiune minimală de ADB și Fastboot făcând click aici
  • un ROM pentru deviceul tău în format ZIP
  • răbdare

1. Descarcă sdk-tools.zip din rubrica de cerințe și dezarhivează-l într-un loc ușor accesibil (ex. Desktop). Vei obține un folder sdk-tools. Transferă ROM-ul în format ZIP pe care dorești să-l instalezi în același folder, ca în imaginea de mai jos. Pentru acest tutorial voi folosi un NIGHTLY de CyanogenMod 12 pentru telefonul meu.

Instaleaza orice ROM folosind ADB sideload

2. Pornește telefonul sau tableta în modul recovery. O listă cu combinațiile de taste pentru diferiți producători găsești la sfărșitul articolului de la acest link.

NOTĂ: În funcție de cazul tău, aplică una din situațiile de mai jos:

  • Instalezi același ROM ce-l aveai înainte și vrei să îți păstrezi datele și setările – NU FĂ WIPE DATA!. Unele ROM-uri folosesc un installer numit Aroma, în care, de multe ori, ai opțiunea de a face wipe (ștergere) a datelor personale. Dacă vrei să îți păstrezi datele personale va trebui să nu selectezi această opțiune. În unele ROM-uri instalarea fără wipe se numește dirty flash sau dirty install.
  • Instalezi un ROM diferit sau același dar nu vrei să păstrezi setările vechi – pentru TWRP va trebui să accesezi meniul Wipe -> Format Data iar pentru CWM va trebui să selectezi wipe data/factory reset înainte de a merge mai departe.

3. Acum va trebui să intri în modul ADB sideload.

TWRP: Accesează meniul Advanced -> ADB Sideload, bifează WIpe Cache și trage către dreapta cursorul Swipe to Start Sideload.

Instaleaza orice ROM folosind ADB sideload

CWM: Accesează meniul install zip -> install zip from sideload.

Instaleaza orice ROM folosind ADB sideload

4. În folderul de la punctul 1, ține apăsată tasta SHIFT, fă click 2 (dreapta) oriunde în folder, dar nu pe vreun fișier, și selectează Open command window here.

5. Conectează telefonul sau tableta la PC folosind cablul de date. Așteaptă câteva secunde ca deviceul tău să fie recunoscut corect. În fereastra deschisă la punctul 4 tastează comanda adb devices. Deviceul tău trebuie să fie recunoscut în modul sideload, ca în imaginea de mai jos.

Instaleaza orice ROM folosind ADB sideload

NOTĂ: Dacă deviceul tău nu este recunoscut corect este posibil ca driverul folosit să nu fie compatibil. Poți descărca un driver ADB universal făcând click aici. După instalare, încearcă din nou comanda de mai sus pentru a confirma conexiunea corectă.

6. Dacă totul este OK până acum, în aceeași fereastră introdu comanda adb sideload cm-12-20150402-NIGHTLY-m7.zip, înlocuind cm-12-20150402-NIGHTLY-m7.zip cu numele fișierului ZIP al ROM-ului pe care vrei să-l instalezi.

În acest moment ADB va începe să transfere fișierul în memoria internă a telefonului.
Instaleaza orice ROM folosind ADB sideload

7. După ce ADB va termina de transferat fișierul ZIP, va începe automat instalarea lui în TWRP sau CWM, instalare ca oricare alta în custom recovery. După instalare, în CWM va trebui să revii la ecranul principal și să selectezi wipe cache partition, ce ăn TWRP a fost selectat înainte de sideload. Acum poți face reboot pentru a porni în ROM-ul proaspăt instalat.

Această metodă nu se aplică doar ROM-urilor, ci oricărui fișier ce îl poți instala printr-un custom recovery, fie că e un mod, supersu, Xposed Framework pentru Lollipop sau un custom kernel.

Daca ai nelămuriri sau întâmpini probleme folosește secțiunea de comentarii.

Cuvinte cheie: adb, custom ROM, cwm, recovery, tutorial, twrp
Echipa Gadget.ro
Gadget.ro este un site de știri și recenzii tech cu o vechime de peste 10 ani. În această secțiune apar articole de tip advertorial, unele dintre ele nu sunt redactate de către noi și se menționează clar în corpul materialului dacă este cazul.

Ce smartphone-uri şi tablete Xiaomi, Redmi şi POCO sunt eligibile pentru actualizarea la interfaţa HyperOS 4 bazată pe Android 17 (peste 60 de modele)?

Android 17 ar urma să fie lansat oficial în luna iunie, deci un viitor update stabil la HyperOS 4 are toate şansele să ajungă pe primele device-uri compatibile prin toamnă.

YouTube face un pas mare în faţă şi anunţă că va evidenţia clar clipurile video generate cu inteligenţa artificială

YouTube face un pas mare în faţă şi anunţă că de acum înainte vom fi informaţi când un clip video existent pe cea mai mare platformă de streaming video din lume este generat cu inteligenţa artificială.

Oferte bune la activarea Windows și Office – Office 2024 Pro la 16.99 euro

GoDeal24 aniversează 6 ani, iar shop-ul a pregătit oferte atractive la software-ul din portofoliu. Aici găsiți unele dintre cele mai bune oferte la Windows și Office în diferite iterații.