Intel se află într-un moment de cotitură a existenţei sale, compania americană anunţând cea mai mare pierdere trimestrială din istorie

/
/
2 nov. 24
/

Cândva lider detaşat pe piaţa producătorilor de cipuri, Intel a pierdut teren constant în ultimii ani, tot timpul fiind cu mai mulţi paşi în spatele concurenţei (pe noua piaţă a cipurilor AI nu este nici măcar un jucător relevant).

Compania americană trece prin cea mai grea perioadă a existenţei sale, cele mai noi rapoarte financiare confirmând acest lucru. Intel a anunţat pentru al treilea trimestru din 2024 pierderi nete de 16 miliarde de dolari, cea mai mare pierdere trimestrială din istoria de 56 de ani a companiei.

Această evoluţie are o strânsă legătură cu procesul amplu de restructurare pe care Intel îl derulează în această perioadă, compania urmând a concedia undeva la 16.500 angajaţi.

Din 2021 şi până în prezent, acţiunile Intel au scăzut cu peste 60% la bursă, iar capitalizarea companiei este la zi de puţin peste 100 de miliarde de dolari (spre comparaţie, AMD se apropie de o capitalizare de 270 de miliarde de dolari, în timp ce Nvidia a depăşit luna trecută Apple şi a ajuns cea mai valoroasă companie din lume cu o capitalizare de peste 3.5 trilioane de dolari).

Situaţia Intel este atât de îngrijorătoare, încât se vorbeşte deja de vânzarea sa. Într-un articol anterior vă scriam că Qualcomm ar fi interesată să cumpere Intel, însă tranzacţia pare foarte dificilă. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile, însă pentru Intel o schimbare este absolut necesară.

Sursa: hotnews.ro
Categorii: Hardware
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Roborock a prezentat noile serii de roboți de aspirare Saros 20 și aspiratoare verticale F25

Roborock a organizat un eveniment de lansare și prezentare a celor mai noi serii de roboți de aspirare și aspiratoare verticale, cu sau fără spălare. Sub sloganul „Engineered for freedom”, am putut vedea noua serie Saros 20, cu modelul cu același nume pe care l-am testat deja, precum și seria F25.

Orange România integrează platforma de streaming Rakuten TV în serviciul Orange TV Go

Într-un articol anterior v-am prezentat noile abonamente Orange pe telefonie mobilă, cele ce fac parte din strategie comercială de primăvară a operatorului telecom.

Orange România actualizează întreg portofoliul de abonamente pe telefonie mobilă (la portare cel mai ieftin abonament cu internet nelimitat este doar 3 euro / lună)

Orange România a terminat de făcut curăţenia de primăvară pe telefonie mobilă şi a implementat noua strategie comercială, una care vine cu noi abonamente, noi preţuri şi noi resurse.