iPhone 16 Pro şi 16 Pro Max ar urma să vină cu rame tot din titan, dar de data aceasta vor fi mai lucioase

/
/
31 mart. 24
/

iPhone 15 Pro şi 15 Pro Max au lansat un nou trend în industrie, cel al ramelor din titan. Nu că pe utilizator l-ar ajuta cu ceva acest lucru, însă aşa se pot justifica mai uşor creşterile de preţ, cât şi „inovaţiile” de la o generaţie la alta.

Pentru viitoarele modele iPhone 16 Pro şi 16 Pro Max vor fi păstrate ramele din titan, însă de data aceasta vorbim de variante mai lucioase, aşa numitele „glossy frame”. Sigur că nici acestea nu aduc nimic în plus pentru utilizatori, ba chiar s-ar putea să aducă o nouă bătaie de cap.

În general materialele cu aspect lucios (glossy) au o problemă cu zgârieturile, în sensul în care acel luciu fiind foarte vizibil, orice zgârietură oricât de mică ar fi, se vede urât. Nu ştim dacă  iPhone 16 Pro şi 16 Pro Max vor avea ramele rezistente din acest punct de vedere, însă personal cred că în timp tot vor apărea ceva dunguliţe şi punctuleţe pe acolo, astfel că utilizatorii ar putea asista la o degradare estetică mai accentuată.

Sigur că acestea sunt amănunte, unele care nu schimbă cu nimic ideea că iPhone-urile sunt smartphone-uri foarte bine. Sunt convins că iPhone 16 Pro şi 16 Pro Max se vor vinde excelent, mai ales că rama din titan va fi disponibilă în patru variante de culoare: Titanium White, Titanium Gray, Space Black şi Rose.

Sursa: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Bursa zvonurilor: iPhone 18 apare în primele imagini clare

Lansarea oficială a modelului standard iPhone 18 este vehiculată abia pentru primăvara anului 2027, însă primele schițe și presupuse machete au început deja să circule online. Cea mai vizibilă schimbare se anunță la nivelul modulului foto de pe spatele telefonului, zonă pe care Apple pare pregătită să o redeseneze.

Cât costă iPhone Duo la precomandă prin eMAG?

S-au deschis precomenzile pentru primul pliabil al companiei americane. iPhone Duo a aterizat în oferta eMAG, iar toate detaliile sunt în rândurile următoare.

Apple TV 4K (2026) – performanţă de top, inteligenţă artificială din belşug şi preţ de smartphone

Apple a prezentat oficial noua generație Apple TV 4K (2026), aducând upgrade-uri substanțiale pe partea de procesare, integrare smart home și inteligență artificială. Cu toate acestea, dincolo de procesorul A19 rapid și noile funcții Siri AI, atenția tuturor a fost atrasă de preţul extrem de ridicat.