iPhone 16E – noi specificaţii hardware pentru iPhone-ul de 500 de dolari

Smartphones
/
/
11 ian. 25
/

Telefonul va fi lansat în primăvara acestui an, cel mai probabil în luna aprilie, dar până atunci cu siguranţă vom mai afla detalii pe surse.

Prin intermediul cunoscutului zvonac Digital Chat Station aflăm că iPhone 16E va fi veni cu margini metalice, cu rezistenţă la apă certificată şi cu Face ID. La nivel de display vom primi un LTPS OLED de 6.06 inci cu rezoluţie FullHD+ şi rată de refresh standard la 60Hz, un singur senzor foto, iar procesorul va fi nimeni altul decât Apple A18 (unul foarte puternic de altfel, cel prezent şi pe iPhone 16).

Digital Chat Station ne confirmă încă o dată că iPhone 16E va fi un fel de iPhone 14 pe steroizi, adică unul similar din punct de vedere estetic, dar cu un hardware mai puternic. Sigur că vor exista şi concesii, unele care vor permite menţinerea preţului scăzut, iar acestea vor fi legate de camera foto, baterie şi chiar de modemul de reţea (va fi testat primul modem realizat in-house de către Apple).

Gândiţi-vă la acest iPhone 14 cu un singur senzor foto pe spate şi veţi obţine viitorul iPhone 16E.

Pe baza noilor informaţii (re)confirmate de Digital Chat Station, cât şi pe baza datelor cunoscute deja din alte surse, iată cum ar putea arăta iPhone 16E la nivel hardware:

  • display LTPS OLED de 6.06 inci cu rezoluţie de 2532 x 1170 pixeli, rată de refresh la 60Hz, luminozitate maximă de până la 800 nits, protecţie cu sticlă Ceramic Shield, certificare IP68;
  • procesor Apple A18 realizat pe 3nm;
  • minim 8 GB RAM LPDDR5X şi variante 128 / 256 / 512 GB stocare;
  • cameră foto Sony IMX904 de 48 Megapixeli;
  • cameră frontală de 12 Megapixeli cu f/1.9;
  • 5G SA / NSA, Wi-Fi 6, bluetooth 5.3, UWB, Face ID;
  • baterie de 3279 mAh cu încărcare rapidă pe fir la 20W şi wireless MagSafe la 15W, 165 gr. greutate şi dimensiuni: 146.7 x 71.5 x 7.8 mm.
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

TOP 5: Jocuri pe calculator care mi-au făcut copilăria mai frumoasă în anii 2000 (care a fost preferatul tău?)

Am scris recent un articol în care v-am transmis că Electronic Arts închide BioWare, unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute studiouri de gaming din lume. Plecând de la acest subiect, am fost lovit de o uşoară nostalgie, m-am dus cu gândul la nopțile albe, la sunetul inconfundabil al internetului prin dial-up și la…

Samsung Galaxy A37 5G – review (Cum se prezintă la jumătate de an de la lansare unul dintre cele mai de succes telefoane din oferta operatorilor telecom)

Trebuie să recunosc că review-ul pentru Samsung Galaxy A37 5G vine ceva cam târziu, telefonul fiind lansat încă din primăvara acestui an, însă aș putea spune că rămâne și acum extrem de interesant. Spun asta fiindcă prețurile au început să fie din ce în ce mai bune față de momentul introducerii pe piață, iar până…

Bursa zvonurilor: iPhone 18 apare în primele imagini clare

Lansarea oficială a modelului standard iPhone 18 este vehiculată abia pentru primăvara anului 2027, însă primele schițe și presupuse machete au început deja să circule online. Cea mai vizibilă schimbare se anunță la nivelul modulului foto de pe spatele telefonului, zonă pe care Apple pare pregătită să o redeseneze.