Jurământ urmat de previziuni sumbre

/
/
21 dec. 09
/

           „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertaţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea si integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!

           Tocmai ce a depus jurământul „noul” preşedinte Traian Băsescu. Toate televiziunile marjează pe „noua” temă – reforma sistemului bugetar românesc. De douăzeci de ani aud acest cuvânt magic numit reformă. Sub blazonul acesta se ascund zeci de subterfugii pentru chichiţe dâmboviţene.
            Sunt de acord cu procesul acesta dar sunt curios ce metode se vor folosi. 200.000 de oameni vor rămâne fără slujbă într-un context incredibil de complicat. Criza economică face ca locurile de muncă libere să fie numărate cu zecile pe fiecare judeţ. Infim faţă de numărul şomerilor care va ajunge la 1.000.000.
            Una, alta. Să ne trăiască preşedintele. Lui îi va fi bine.

Categorii: Arhiva
Cuvinte cheie:
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Samsung Galaxy S26 Ultra, Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming Gigabyte Aorus 16X 9SG a fost transformat în desktop PC ad-hoc alături de Mac Mini cu Apple M4. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.

Samsung Galaxy A07s – display IPS LCD cu rezoluţie HD+, procesor MediaTek Helio G99+ şi 6 ani de actualizări software

Samsung a lansat un nou smartphone entry-level, un device care va ajunge foarte probabil pe canal oficial şi în România. Acesta se numeşte Samsung Galaxy A07s şi a fost prezentat în Iordania (nu ştiu cum au ales această ţară, dar uite că acolo a fost anunţat în premieră).

Peste 100 de companii tech importante avertizează că în următoarele luni atacurile cibernetice cu AI vor face ravagii dacă nu se va investi masiv în securitatea cibernetică

După manifestul lui Bill Gates publicat în această săptămână, primim acum o altă avertizare majoră, una venită din partea unor companii uriaşe din tehnologie.

Este oficial, OnePlus confirmă ieşirea din România (nu vor mai fi lansate modele noi, însă cele existente vor primi suport în continuare)

Într-un articol scris la începutul acestei luni am evidenţiat foarte clar că OnePlus nu prea mai există în România, stocurile pe site-urile oficiale fiind aproape epuizate. La momentul respectiv am estimat că OnePlus nu mai rezistă 2-3 luni în ţara noastră, însă iată că mult aşteptata confirmare oficială a venit mai repede decât am estimat.