Kingston SSDNow V+ Series 180 de 1,8 inch

16/02/2011
Hard-diskul existent în majoritatea calculatoarelor din lume reprezintă o soluţie tehnică de stocare a datelor cu oarece vechime ajungându-se ca în prezent costul per GB să fie destul de redus. Nu am mai verificat preţurile, dar şi unul de 1 TB este sub 400 lei chiar pentru un hdd extern. Înainte de a vorbi de SSD să parcurgem la repezeală câteva informaţii legate de bătrânul disc dur (traducerea sună ciudat în limba română):
– reprezintă o modalitate de stocare a datelor pe o suprafaţă magnetică dispusă pe platane rotunde metalice rigide. Au apărut la început pe calculatoarele IBM în 1956. Dimensiunile erau uriaşe şi nu depăşeau 20 de MB. Între timp lucrurile au evoluat ajungând până 3 TB – maxim.
SSD-urile reprezintă generaţia nouă şi stochează informaţia pe microcipuri fără a avea părţi mobile. Un tabel din wikipedia care oferă o privire de ansamblu asupra tehnologiei SSD şi HDD.
Kingston SSDNow V+ Series 180 de 1,8 inch:

Atribute sau caracteristici↓ Solid-State Drive↓ Hard Disk Drive↓
Timp de începere a rotaţiei Instantaneu Poate dura câteva secunde
Timpi de acces aleator Aproximativ 0.1 ms, mult mai rapid decât HDD-urile deoarece datele sunt accesate direct din memoria flash Diferă între 5-10 ms datorită nevoii de a mişcării capetelor de citire
Latenţa la citire În general foarte redusă deoarece datele pot fi citite din orice locaţie a memoriei În general ridicată deoarece componentele mecanice necesită mai mult timp pentru a se alinia
Performanţă constantă la citire Performanţa la citire nu se schimba în funcţie de locaţia datelor Daca datele sunt scrise fragmentat, timpul de citire poate să varieze foarte mult
Impactul fragmentării datelor Performanţele SSD-ului nu se schimba deoarece nu are capete mişcătoare Performanţele HDD-ului sunt impactate deoarece capetele trebuie mişcate
Nivelul Acustic SSD-urile nu au parţi mişcătoare şi nu creează zgomot HDD-urile au parţi mişcătoare şi nivelul acustic variază în funcţie de model
Consumul total de energie SSD-urile consumă mai puţin curent decât HDD-urile din aceiaşi clasă HDD-urile de mare performanţă consumă până la 15+ vaţi
Fiabilitate mecanică Deoarece nu au parţi mobile acestea nu prezintă defecte mecanice HDD-urile au părţi mişcătoare şi se pot defecta
Susceptibilitate la şoc, vibraţii şi temperatură Nu există capete mobile sau platane mobile care să se defecteze de la şoc sau vibraţii Capetele mobile sau platanele mobile sunt foarte predispuse la defecte din cauza şocului sau vibraţiilor
Susceptibilitate la magnetism Nu are nici un impact asupra memoriei Flash Magneţii pot altera datele de pe HDD-uri
Greutate şi volum Sunt foarte uşoare in comparaţie cu HDD-uri HDD-urile de înaltă performanţe au componente foarte grele
Operația în paralel Unele SSD-uri conţin mai multe module de memorie flash care pot împarţi datele care trebuie scrise sau citite HDD-urile conţin mai multe capete de citire, dar acestea trebuie aliniate pe acelaşi cilindru
Preţ cu amănuntul (dec. 2010) Circa 170 euro pentru 100 gigabait Circa 40 euro pentru 320 gigabait
Mai adaug că HDD-ul operează între 0 şi 70 grade Celsius pe când un SSD rezistă eroic între – 40 şi 85 grade Celsius. Adică şi dacă sunteţi din Siberia vă puteţi bucura de notebook deşi cred că restul de componenete vor crăpa în sensul direct al termenului. :)
Un alt avantaj ar fi că nu scot niciun sunet faţă de hardurile care uneori devin stresante şi nici căldură la nivelul acestora deşi şi la SSD-uri s-ar putea să auziţi un ventilator. Per total sunt silenţioase.
SSD-urile se adresează în acest moment prin prisma faptului că oferă portabilitate şi viteză către zona laptopurilor – în special acelea de sub 13 inch. Principalul impediment este preţul ce depăşeşte pentru Kingston de 128 GB, 1.000 de lei.
Laptopul Maguay fără SSD-ul de Kingston nu s-ar fi mişcat atât de bine atunci când porneşte sau prin diverse aplicaţii.
Date referitoare la Kingston SSDNow V+ Series 180 de 1,8 inch:
– utilizează memorie flash – în franceză sună “Disque flash” :);
– asamblat în Filipine;
– 48 de grame şi grosime de 5 mm şi dimensiuni compacte fâcându-l să fie mai mic şi de un card cu ai săi 1,8 inch;
– găsiţi variante de 64, 128 şi 256 GB cu o garanţie de 3 ani, funcţionează aproximativ 1 milion de ore;
– interfaţa de legătură cu pc-ul este micro SATA permiţând valori cuprinse între 1,5 GB pe secundă şi 3 GB pe secundă;
– capacitatea de  citire depăşeşte 200 de Mb pe secundă iar cea de citire se apropie de valoare respectivă.
Mai jos regăsiţi un video – laptopul Maguay eXpert Book Altro 3G are instalat un Kingston SSDNow de 128 GB.
Un fel de comparativ între Maguay eXpert Book Altro şi un laptop HP Compaq 6710b cu procesor Intel Dual Core la 1,86 Ghz, 2 GB de RAM ce rulează Windows XP. Ca acest comparativ să aibă relevanţă trebuia acelaşi model de la Maguay cu hdd-ul său “normal” de 120 GB.

Preţurile sunt următoarele:
Kingston SSDNow de 1,8 inch şi 64 GB – 765 lei;
Kingston SSDNow de 1,8 inch şi 128 GB – 1.349 lei;
Kingston SSDNow de 1,8 inch şi 256 GB – 3.059 lei

Categorii
Tag-uri
Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.