Konica Minolta a inventat gadget-ul care îţi spune cât de urât miroşi

/
/
15 iul. 17
/

Konica Minolta este o companie japoneză destul de cunoscută în mediul business din România în special datorită imprimantelor multifuncţionale foarte utile în cadrul oricărei organizaţii.

Compania a lansat în Japonia gadget-ul Kunkun Body, un device care îţi spune cât de urât miroşi. Kunkun Body are forma unui reportofon şi poate testa pâna la 4 zone cu risc ridicat: capul, subraţul, spatele urechii şi picioarele. Terminalul include un senzor care analizează aceste zone, iar prin intermediul conexiunii bluetooth şi a unei aplicaţii speciale îţi poate transmite în timp real dacă mirosurile emanate de corp sunt normale, neplăcute sau puternic neplăcute.

Kunkun Body costă aproximativ 265 dolari, iar în primă fază va fi disponibil doar în Japonia.

În testele făcute la prezentarea oficială, un reporter care a mers 30 de minute în plină zi la o temperatură foarte ridicată a primit din partea device-ului mesajul “Immediately care is needed”. Aparatul a fost testat şi în mijloacele de transport în comun din România, iar senzorul dedicat analizei mirosurilor a luat primul avion spre Japonia, în timp ce aplicaţia de smartphone s-a dezinstalat de una singură.

Sursa: theguardian.com
Categorii: Alte gadgeturi
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

iRobot Corporation, producător de aspiratoare inteligente cunoscut pentru brandul Roomba, a intrat în faliment

Aspiratoarele inteligente sau aşa zise aspiratoarele robot au devenit device-uri indispensabile în casele celor foarte ocupaţi, aflaţi tot timpul pe fugă. Sunt foarte comode, uşor de utilizat, pot fi puse la muncă de la distanţă şi pot păstra în anumite limite curăţenia în casă.

IKEA anunţă lansarea a două noi încărcătoare wireless accesibile, certificate conform standardului Qi 2.0 (avem şi preţurile din România)

IKEA a lansat recent două noi încărcătoare wireless accesibile, ambele sub brandul VÄSTMÄRKE. Acestea sunt disponibile deja în oferta IKEA din toată lumea, inclusiv în magazinele din ţara noastră.

Roborock lansează oficial în România aspiratorul inteligent Roborock Qrevo EdgeT, unul cu o înălţime de doar 7,8 cm şi cu un sistem de navigaţie LDS retractabil

Roborock ne informează că a lansat oficial în România noul aspirator inteligent Roborock Qrevo EdgeT, unul gândit chiar şi pentru cele mai dificile spaţii din casă.