Telefoane Mobile

Lenovo a lansat în India două noi smartphone-uri mid-range: Lenovo K8 şi K8 Plus. Cele două device-uri vin cu o construcţie metalică tip unibody, tehnologie audio Dolby Atmos, scanner de amprente poziţionat pe spate imediat sub camera foto, conectivitate dual-sim, baterie de 4000 mAh care promite o autonomie de cel puţin 2 zile şi Android 7.1 Nougat (Lenovo a promis şi update la Android 8.0 Oreo).

Lenovo K8 şi K8 Plus vor fi disponibile din septembrie pe negru şi auriu, iar preţul de plecare pentru Lenovo K8 Plus va fi de 170 dolari. Versiunea simplă nu are încă un preţ de achiziţie, însă aceasta va fi probabil cu vreo 20 – 30 dolari mai ieftină.

Îmi place să văd din ce în ce mai multă concurenţă pentru segmentul de preţ de până în 200 de dolari pentru că este o zonă care atrage şi pare a livra cel mai bun raport calitate-preţ.

Specificaţii complete pentru Lenovo K8:

  • display IPS de 5.2 inci cu rezoluţie HD (1280 x 720 pixeli) protejat cu sticlă curbată 2.5D Corning Gorilla Glass;
  • procesor octa-core MediaTek Helio P20 pe 64 biţi, Mali-T880 MP2 GPU, 3 GB memorie RAM DDR4 şi 32 GB memorie internă + suport pentru card microSD de până la 128 GB);
  • Android 7.1.1 Nougat;
  • 4G VoLTE, dual-sim, Wi-Fi a/b/g/n, Wi-Fi direct, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.2, jack de 3.5 mm, USB Type-C, GPS, A-GPS, GLONASS, Radio FM, senzor pentru citirea amprentelor, Dolby Atmos;
  • cameră foto de 13 megapixeli cu deschidere f/2.0, PDAF, flash dual-LED şi cameră frontală de 8 megapixeli cu LED flash;
  • baterie de 4000 mAh cu Turbo Charging, 8.55 mm grosime şi 165 g. greutate.

 Specificaţii complete pentru Lenovo K8 Plus:

  • display IPS de 5.2 inci cu rezoluţie FullHD (1920 x 1080 pixeli) protejat cu sticlă curbată 2.5D Corning Gorilla Glass şi o luminozitate de 450 unităţi nits;
  • procesor octa-core MediaTek Helio P25 pe 64 biţi, Mali-T880 MP2 GPU, 3 / 4 GB memorie RAM DDR4 şi 32 GB memorie internă + suport pentru card microSD de până la 128 GB);
  • Android 7.1.1 Nougat;
  • 4G VoLTE, dual-sim, Wi-Fi a/b/g/n/ac, Wi-Fi direct, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.2, jack de 3.5 mm, USB Type-C, GPS, A-GPS, GLONASS, Radio FM, senzor pentru citirea amprentelor, Dolby Atmos;
  • cameră foto duală de 13 megapixeli + 5 megapixeli cu senzor PureCel, deschidere f/2.0, autofocus, flash dual-LED şi cameră frontală de 8 megapixeli cu LED flash;
  • baterie de 4000 mAh cu Turbo Charging, 8.99 mm grosime şi 165 g. greutate.
Sursa: gsmarena.com

Categorii: lenovo

Despre autor

Editor la Gadget.ro din anul 2012, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 7 Pro, Acer Aspire V3-571G și Nikon D3300.