LG G Flex – review

20/02/2014

Am avut o suită de articole legate de LG G Flex: unboxing și primele impresii, fotografii și clipuri la rezoluție 4K, punctele PRO în alegerea smartphone-ului curbat produs de către compania sud-coreeană și acum trecem la un alt nivel cu review-ul lui G Flex, în stilul cu care pot spune că am început să vă obișnuim.

Telefonul a sosit la review prin intermediul programului Orange Smartphone Tester. Cred că este unul dintre cele mai longevive proiecte de gen pe plan local. A ajuns la ediția a 5-a. În trecut am avut ocazia să testez HTC Windows Phone 8X, BlackBerry Z10, Nokia Lumia 925, Samsung GALAXY Note 3.

Timp de mai multe săptămâni se oferă posibilitatea în a testa un smartphone de top, cartelă de date cu acces nelimitat la viteze 4G / 3G din partea operatorului telecom. LG G Flex a fost prezentat oficial pe final de 2013. LG a avut mai multe produse cu care a ieșit în față pe finalul anului trecut: LG G2, LG G Pad 8.3, LG G Pad 8.3 în ediția Google Play Edition și LG G Flex, smartphone-ul curbat care pe anumite piețe concurează cu Samsung GALAXY Round. G Flex are curbura de la bază spre partea superioară, iar GALAXY Round de la stânga la dreapta.

Trebuie să mai punctez un aspect înainte de a începe recenzia propriu-zisă. LG G Flex este comparat cu GALAXY Note 3. Ambele intră în categoria phablets, specificații de top și cu un plus pentru GALAXY Note 3 care între timp a coborât mai mult ca preț. LG G Flex nu este un phablet convențional și în cazul său plătești pentru designul distinct de ce există la momentul ăsta în piață. Vrei să fii diferit, pui un ban în plus. Ideea este alta, atât G Flex cât și GALAXY Note 3 oferă o experiență premium. Alegerea vă aparține în totalitate.

Specificații detaliate pentru LG G Flex:

Phablet

Date tehnice

LG G Flex

Ecran

P-OLED curbat de 6 inch cu rezoluție 1280×720 pixeli, 245 ppi, protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 2

Procesor

Qualcomm Snapdragon 800 quad-core la 2.26 GHz Krait 400

Memorie

2 GB RAM, 32 GB spațiu de stocare și fără slot pentru microSD

GPU

Adreno 330

Sistem de operare

Android 4.2 Jelly Bean

Conectivitate

4G cu viteze în download de până la 150 Mbps, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, NFC, microUSB, USB On-the-go, USB host, jack de 3.5 mm, radio FM stereo cu RDS, A-GPS și GLONASS

Cameră foto și video

13 Megapixeli, autofocus, LED flash, filmează și fotografiază simultan, geo-tagging, detecție a feței, panorama, HDR, filmează la 4K cu 30 fps și la 1080p cu 60 fps, stabilizare video, cameră frontală de 2.1 Megapixeli ce filmează la 1080p cu 30 fps

Baterie

3500 mAh

Greutate

177 gr.

Grosime

8.7 mm

Design

LG-G-Flex-Gadget-ro (7)

În pachet dați de smartphone, cablu microUSB – USB 2.0, agrafa pentru slotul cartelei microSIM, încărcător pe UBS 2.0, căști cu fir lat și de tip intraauricular pe argintiu cu negru, manual de instrucțiuni. Nu se evidențiază cu cine știe ce accesorii, strictul necesar.

Primul element care îți atrage atenția este dat de curbura smartphone-ului. Nu crează aceeași impresie ca imaginile LG din kitul de presă, dar de la prima vedere remarci că este diferit de ce există la momentul actual în piață. Impresia creată celor care-l văd pentru prima dată merge pe următorul calapod: Un smartphone diferit și la doua privire, un telefon cu ecran curbat. Wow. Și ce model zici că este?

Efectul de wow pot spune că la LG G Flex îl ai garantat. Nu pot merge pe același principiu și la Samsung GALAXY Note 3, HTC One Max, Samsung GALAXY Mega. Acolo doar dimensiunile pantagruelice ies în față, cu excepția lui Note 3 care îl putem considera chiar compact pentru cei 5.7 inch ai săi.

Logo-ul LG îl găsiți la baza display-ului curbat. Este de mare ajutor. Având butoanele de power și reglare a volumului pe spate, ai nevoie de un punct de reper. Dispunerea diferită aleasă de către compania sud-coreeană necesită un oarecare timp de acomodare. M-am jucat puțin cu prietenii mei și le-am dat phabletul LG să-l pornească. Imediat începeau căutarea butonului de power și după aceea apăsau instinctiv display-ul, o parte din ei chiar au reușit activarea funcției KnockOn.

Sunt două mituri legate de LG G Flex: unul legat de partea de flexare a smartphone-ului și aici trebuie spus că telefonul nu este atât de flexibil pe cât s-a creat impresia și a doua vis-a-vis de capacităție de vindecare, cu ghilimelele de rigoare, pentru carcasa spate din plastic. Zgârieturile profunde nu sunt rezolvate. Nu am dorit să testez asta. Nici nu avea rost. Sunt deja zeci sau chiar sute de clipuri pe YouTube cu cei care și-au permis să testeze G Flex în acest mod. Da. Are un oarecare grad de flexare și rezistă mai tare decât alte telefoane Android de top, o carcasă care la zgârieturile fine se autoregenerează. Nu vă așteptați la minuni.

Cântărește 177 gr, iar profilul urcă până la 8.7 mm. Cu ajutorul butoanelor de tip touch și fără taste capacitive la bază + curbura display-ului de 6 inch s-a reușit fabricarea unui phablet ceva mai compact decât concurența reprezentată de phablet-urile cu diagonală similară. LG G Flex stă perfect în buzunarul de la spate, dar în buzunarele frontale ocupă un spațiu mai mare decât phableturile drepte.

Ecran și sunet

LG-G-Flex-Gadget-ro (15)

P-OLED curbat de 6 inch cu rezoluție 1280×720 pixeli, 245 ppi și protejat cu sticlă Corning Gorilla Glass 2. Majoritatea cârcotașilor se referă la faptul că avem un phabelt cu preț situat în zona premium și rezoluție HD, când majoritatea au adoptat standardul FHD. Pe de altă parte, LG G Flex integrează un display OLED de calitate, nu vezi pixeli pe display și nu am simțit nevoia unui FHD în mod neapărat. Stă bine la capitolul luminozitate. În spațiile mai întunecate nu îl poți ține la 100%, deranjează vizual.

LG G Flex punctează în ce privește unghiul de vizualizare, culori plăcute, negru afișat în mod intens. Stă mai prost sub acțiunea razelor solare, puțin lizibil. Display-ul curbat concentrează reflecția spațiului ambiant într-un mod ce deranjează.

Sunetul provine de la un micuț speaker poziționat pe spatele lui G Flex. Iese în evidență printr-un sunet puternic, clar. Căștile intraauriculare cu fir lat punctează în mod pozitiv și nu simți nevoia unora dedicate achiziționate din comerț. Jack-ul de 3.5 mm l-au poziționat la baza telefonului, iar reglarea volumului se face de la tastele dedicate poziționate lângă butonul de power, sub senzorul de 13 Megapixeli al camerei foto & video.

Hardware, sistem de operare și aplicații

LG-G-Flex-Gadget-ro (16)

Nu sunt multe de spus pe partea hardware. Integrează cel mai performant ansamblu de CPU + GPU la momentul actual (Qualcomm Snapdragon 800 quad-core la 2.2 GHz + Adreno 330 accelerator grafic + 2 GB RAM + 32 GB spațiu de stocare). G Flex nu are slot pentru microSD și cei peste 25 GB oferiți pe phablet ar trebui să fie suficienți și pentru un utilizator avansat.

Primul lucru pe care l-am făcut când am testat LG G Flex a fost să pun Apex Launcher. UI-ul grafic adus de către LG nu mă impresionează și recomand un launcher dedicat din Google Play. Sunt o mulțime de variante și de la caz la caz punctează și la viteza navigației prin meniu, pornirea aplicațiilor și jocurile cu un oarece plus de rapiditate.

LG G Flex rulează Android 4.2.2 Jelly Bean și compania sud-coreeană a promis update la Android 4.4 KitKat în 2014. Nu s-a spus clar în ce lună și de aici o oarecare nemulțumire. Te aștepți ca pe un smartphone de top cu Android să primești cea mai nouă iterație a sistemului de operare powered by Google, mai ales că 4.4 KitKat are câteva luni vechime de când a fost anunțat împreună cu LG Nexus 5.

Nu cred că mai are rost să spun că este compatibil cu toate aplicațiile și jocurile din Google Play, chiar și cele cu grafică mai elaborată. Rămâne suficient de puternic și pentru orice joc sau aplicație lansată în 2014 sau 2015. Impresionează pe partea de browsing, unde nu am sesizat nicio diferența față de PC-ul meu.

Dintre aplicațiile preinstalate:

Box – un fel de alternativă la Dropbox, stocare în cloud;

Dicționar – un dicționar este oferit gratuit, iar restul necesită a fi achiziționate separat. Din păcate nu are suport și pentru limba română (Engleză – Română sau Română – Engleză);

Memento, Obiective și Note – trei aplicații ce te ajută să îți iei notițe și seta alarme personalizate etc;

Quick Remote – telecomandă pentru TV, portul infraroșu l-au poziționat lângă camera de 13 Megapixeli;

Quick Translator – nu cred că mai aveți nevoie de informații suplimentare spre a înțelege ce face, din păcate fără suport pentru limba română, momentan;

LG SmartWorld – aplicații recomandate de către LG;

Polaris Viewer 5 – vizualizați documente Office în format Word, Excel, PowerPoint.

În rest sunt aplicațiile specifice unui telefon Android: Gmail, Căutare vocală, Google Plus, Calculator, Calendar, Chrome, Maps etc.

Performanță

Screenshot_2014-02-20-09-33-47

Și testele de benchmark pentru LG G Flex vs Samsung GALAXY Note 3, LG G2. Rezultatele sunt neașteptat de bune pentru G Flex.

Smartphone

Teste de benchmark

LG G Flex (Snapdragon 800 + 2 GB RAM + Android 4.2 Jelly Bean)

Samsung GALAXY Note 3 (Snapdragon 800 + 3 GB RAM + Android 4.3 Jelly Bean)

LG G2 (Snapdragon 800 + 2 GB RAM + Android 4.2 Jelly Bean)

Quadrant Standard

20259 puncte

15901 puncte

19208 puncte

AnTuTu Benchmark

35955 puncte

26826 puncte

22344 puncte

CF-Bench

34794 puncte

36889 puncte

15862 puncte

NenaMark 1

59.2 fps

60.2 fps

58.6 fps

NenaMark 2

59.5 fps

60.1 fps

58.4 fps

Vellamo

HTML5 – 2977 puncte

METAL – 1206 puncte

HTML5 – 2418 puncte

METAL – 943 puncte

HTML5 – 2055 puncte

METAL – 787 puncte

3DMark

Ice Storm – Maxed out!

Ice Storm Extreme – 9554 puncte;

Ice Storm Unlimited – 13991 puncte

Ice Storm – Maxed out! A recomandat să trec direct pe următorul standard în testul Futuremark

Ice Storm Extreme – Maxed out și aici!

Ice Storm Unlimited – 16107 puncte

Ice Storm – Maxed out!

Ice Storm Extreme – 8273 puncte

Ice Storm Unlimited – 14993 puncte

BrowserMark 2.0

2624 puncte

2656 puncte

2582 puncte

HTML5test

431 puncte cu browserul integrat

457 puncte cu browserul integrat și 449 puncte cu Chrome pentru Android

439 puncte cu browserul integrat

Conectivitate

LG-G-Flex-Gadget-ro (10)

Full. Astă ar fi cuvântul de ordine: 4G cu viteze de până la 150 Mbps în download, Wi-Fi în toate standardele: a/b/g/n/ac, dual-band pe 2.4 și 5 GHz, Wi-Fi direct & hotspot, compatibilitate cu tehnologia Miracast, NFC, microUSB cu suport pentru USB host, USB on-the-go etc.

Pe latura de la bază dați de portul microUSB și jack-ul de 3.5 mm. Butonul de power și controalele dedicate pentru reglarea volumului sunt poziționate sub camera de 13 Megapixeli, pe spatele phabletului.

Nu știu ce s-a întâmplat, dar de câteva zile nu am reușit să-i mai opresc Wi-Fi-ul. Îl dezactive și la câteva secunde se activează singur și nu i-am dat de cap. Am repornit smartphone-ul. Nu am dat și o resetare la datele din fabrică. Este deranjant și consumă mai repede bateria de 3500 mAH plus notificările sâcâitoare când dă de către un Wi-Fi în apropierea sa. S-ar putea să fie un bug al lui G Flex sau am pus o aplicație care activează Wi-Fi-ul. S-ar putea ca la alte modele să fi nu fie această problemă.

Calitatea în apelurile de voce este la nivel ridicat, sunet clar, înțelegeți ce spune interlocutorul tău și într-un mediu mai aglomerat.

Cameră foto și video

LG-G-Flex-Gadget-ro (13)

13 Megapixeli, fără OIS, filmează la rezoluție 4K și cameră frontală de 2.1 Megapixeli ce filmează la 1080p. Aplicația se deschide rapid, focalizează destul de repede și fotografiile sunt stocate instantaneu. Sunt tot felul de moduri de fotografiere, multe opțiuni incluse.

Câteva fotografii făcute cu LG G Flex:

Autonomie

Screenshot_2014-02-20-01-15-27

Bateria de 3500 mAh se achită bine de sarcinile trasate și este unul dintre telefoanele Android pe care nu prea reușești să le descarci în cursul unei zile de utilizare chiar și la nivel intensiv. LG și-a făcut bine temele la acest capitol.

Preț

Îl găsiți în oferta Orange la prețul de 669 euro fără semnarea unui contract sau la 269 euro cu Pantera 55 / 55 euro pe lună, minute nelimitat în rețea, naționale și internaționale către fix, SMS-uri nelimitate în rețea și la nivel național, 4 GB trafic de viteze 4G, Orange Antivirus, Backup Kit, Orange Cloud, Asigurare Basic, Orange TV Go.

Concluzii

LG-G-Flex-Gadget-ro (21)

LG G Flex este un phablet premium la care plătești designul curbat, diferit. Cel mai puternic competitor este GALAXY Note 3, deși cel mai degrabă aș compara GALAXY Note 3 cu LG G Pro 2 care pare a fi mai degrabă un studiu de caz al LG, o demonstrație a departamentului de R&D.

PRO

– design diferit, curbat, original;

– phablet cu specificații premium la nivel de hardware;

– funcționare fără pic de lag, compatibilitate cu toate jocurile și aplicațiile din Google Play, viteză în browsing;

– flexează puțin și zgârieturile fine sunt rezolvate de către capacul din plastic;

– camera de 13 Megapixeli oferă fotografii de calitate, clipuri 4K;

– autonomie destul de bună.

CONTRA

– rezoluție HD la un display de 6 inch, telefon din categoria de top plus că reflectă spațiul ambiant destul de puternic sub acțiunea razelor solare;

– butonul de power și reglarea volumului nu sunt chiar ușor de accesat, de multe ori apeși tastele pentru volum în locul celei de power sau viceversa;

– mai greu de pus în buzunarul din față al pantalonilor și în buzunarul din spate știți care sunt riscurile, unul dintre ele ar fi să te trezești fără smartphone

Nota finală

LG-G-Flex-Gadget-ro (2)

8.81 din 10 și un rezultat destul de bun pentru categoria phabletelor high-end.

Phablet

LG G Flex

Design

8.5

Display

8

Sunet

9

Hardware, sistem de operare și aplicații

9.5

Conectivitate

10

Cameră foto și video

9

Autonomie

9.5

Preț

7

Nota finală

8.81

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.