LG G3 – review

22/12/2014

Este unul dintre telefoanele de top ce s-a lăsat așteptat până a ajuns la review. În cele din urmă, echipa LG România ne-a trimis un sample de test, iar impresiile formate le-am grupat în recenzia de față. LG G3 este urmașul unuia dintre cele mai apreciate telefoane din 2013, LG G2.

Pot spune că LG G2-ul a ridicat standardele destul de sus și a arătat că LG se află pe drumul cel bun, iar experiența de utilizare se ridică peste cotele flagship-urilor Samsung. LG a încercat să-și întocmească temele corect și a adus LG G3, a pus ce are mai bun în acest produs și aș spune că a punctat PRO, dar și CONTRA. Găsiți detalii, la final de tot, unde structurez aceste elemente.

LG-G3 (1)

LG G3 sosește în 2 variante:

  1. LG G3 cu 2 GB RAM și 16 GB spațiu de stocare;
  2. LG G3 cu 3 GB RAM și 32 GB spațiu de stocare.

Eu am testat versiunea light cu 2 GB RAM, ca și în cazul lui Huawei Ascend Mate 7. Ar fi interesant de făcut niște comparații între versiunile cu 2 și 3 GB RAM (teste de benchmark + experiență de utilizare). Android este un sistem de operare destul de gurmand, nu-și face un management al resurselor judicios și se întinde la cât de mult RAM îi oferi, de aceea telefoanele ieftine cu 512 MB RAM sunt atât de intens criticate.

Apropo, am făcut și update pentru LG G3 la Android 5.0 Lollipop. Sunt puțin peste 500 MB ce permit trecerea de la 4.4 KitKat spre noul software gândit de către Google. Procesul în sine durează câteva minute bune și vă recomand să aveți telefonul încărcat la peste 50%.

Specificații complete pentru LG G3:

specificatii-LG-G3


Design

LG-G3 (10)

Nu a sosit în pachet de retail și de aceea s-ar putea ca într-o astfel de situație să aveți parte de mai multe accesorii. În cutia sosită de la LG România am dat de LG G3, încărcător pe USB 2.0, căști pe jack de 3.5 mm, de tip in-ear cu fir lat, manual cu instrucțiuni și atât. Sunt sigur că dacă-l cumpărați de la un magazin dați și de cablu microUSB – USB 2.0. Mă rog, asta contează chiar puțin.

Și o mică comparație cu predecesorul său:

LG G2 – display de 5.2 inch cu rezoluție 1080p, 143 gr. și 8.9 mm grosime;

LG G3 – display de 5.5 inch cu rezoluție 1440p, 149 gr. și 8.9 mm grosime.

Ultimul indicator se situează la aceeași valoare, greutatea crește cu doar 6 grame, deși diagonala ecranului crește de la 5.2 la 5.5 inch, nu mai zici și de plusul de tehnologie încorporat.

Este cel mai compact smartphone de 5.5 inch din piață. Mai multe soluții implementate de LG contribuie la realizarea acestui deziderat: marginile înguste ale smartphone-ului, tasta power și reglarea volumului poziționate sub camera de 13 Megapixeli, pe spatele telefonului, folosirea touch buttons direct în interfața grafică, în dauna tastelor capacitive sau fizice. Toate acestea contribuie la impresia că LG G3 este un telefon cu o diagonală mai mică, în orice caz nu de 5.5 inch, mai apropiat de segmentul phablet decât de cel al smartphone-urilor. (5.2 inch pentru GALAXY S5, 5.7 inch pentru GALAXY Note 4, ca reper).

Logo-ul LG îl găsiți la baza telefonului, sub ecran. Colțurile sunt ușor rotunjite, plastic folosit din plin, dar și un cadru metalic încorporat ce contribuie la senzația de rigiditate structurală. S-a renunțat la plasticul lucios de la LG G2 în dauna unuia cu aspect metalic, textură plăcută și ceva mai mat, mai poros. L-am folosit de-a lungul a câteva zile și nu am avut senzația că-mi alunecă din mână, deși grip-ul în sine nu se situează la cote înalte.

Capacul bateriei merge a fi înlăturat și ai acces la acumulatorul de 3000 mAh, cartela microSIM și slotul pentru cardurile microSD. LG G3 merge pe rețeta lui LG G2, dar sunt elemente de design rafinate (butonul de power, capacul spate, liniile generale ale device-ului). Se vede un plus de maturizare față de generația anterioară.

Ecran și sunet

LG-G3 (21)

Fac o mică paranteză. Am cititit tot felul de impresii legate de display, mai ales prin comentariile de pe site și chiar recent am găsit un cârcotaș care spunea că LG G3-ul este slab la acest capitol. Nu trebuie să mă credeți pe mine sau pe el, mergeți într-un shop, verificați ca luminozitatea să fie setată la maxim și trageți concluziile singuri.

Pot să spun că LG G3 are cel mai bun display din telefoanele testate în 2014. Nu aș pune preț pe rezoluția de 2560×1440 pixeli ci pe culorile excelent redate, luminozitate ridicată, unghi de vizualizare de-a dreptul larg, nu reflectă spațiul ambiant. Display-ul a fost protejat cu Corning Gorilla Glass și deși nu am găsit informații, cred că a prins și un tratament olefobic, amprentele se adună mai greu.

Sunetul provine de la speaker situat pe spatele telefonului, la bază. Se aude destul de puternic și când LG G3 a fost poziționat pe o suprafață plană, asta și pentru că spatele smartphone-ului sud-coreean este ușor curbat.

Hardware, sistem de operare și aplicații

LG-G3 (22)

Am prezentat configurațiile existente în cazul lui LG G3 și nu mai revin asupra acestui amănunt, mă concentrez pe versiunea sosită la review: Qualcomm Snapdragon 801 de tip quad-core la 2.5 GHz pe Krait 400, 2 GB RAM, 16 GB spațiu de stocare și slot pentru microSD de până la 128 GB, Adreno 330 în poziția de accelerator grafic.

Și trag obișnuita concluzie pentru un telefon de top: rulează orice aplicație sau joc din Google Play în condiții optime. LG nu s-a grăbit ca Samsung să scoată o versiune 4G+ (GALAXY S4 4G+ trece pe Snapdragon 805 cu Adreno 420 vs GALAXY S5-ul lansat la MWC cu Snapdragon 801 și Adreno 330).

Interfața grafică pusă de către LG peste Android 5.0 Lollipop mi-a plăcut, mai aproape de conceptul flat al Material Design decât ce găsești la alte companii concurente (Samsung, HTC, Huawei, Sony, Lenovo etc). Totuși, organizarea setărilor, dar și alte elemente încorporate arată că echipa LG a tras o privire mai serioasă pe telefoanele concetățenilor de la Samsung.

Meniul cu notificările mi s-a părut a fi mult mai puțin aglomerat față de ce găsești în alte părți. Se concentrează mai mult pe afișarea notificărilor și mai puțin pe setările rapide la care ai acces. Poți regla sunetul sau luminozitatea, acces rapid la Wi-Fi, Quick Memo+, Modul cu notificări prin vibrare, Modul avion etc.

Aplicații preinstalate:

Centru de actualizare – informații privind noile versiuni software pentru sistemul de operare sau aplicații aduse by default, din fabrică;

Gestionarul de fișiere, Reportofon, Meteo, Obiective – nu mai au nevoie de o descriere a sarcinilor îndeplinite;

McAfee Security – antivirus preinstalat;

LG SmartWorld – magazin de aplicații recomandat de către compania sud-coreeană;

ThinkFree Viewer – suită pentru documentele în format Office (Word, Excel, PowerPoint);

Aplicațiile Google (Căutare, Gmail, YouTube, Muzică Play, Google+ etc).

KnockCode permite blocarea telefonului într-un mod intuitiv, un pattern pe care tu-l stabilești, mai complex decât alte sisteme similare încorporate de către software-ul conceput de Google. Butoanele tactile de la baza display-ului pot fi personalizate în funcție de preferințele fiecăruia, un avantaj la o astfel de soluție față de tastele capacitive. Prin opțiunea Smart Cleanng din Setări / General se șterg fișierele temporare și astfel se eliberează spațiu. Și aici a fost implementat un mod de economisire al bateriei ce se activează la 15% și permite o eficientizare a consumului astfel încât telefonul să nu te lase cât ai bate din palme.

Elementul pe care l-aș critica în mod deosebit, un lag abia perceptibil în anumite situații, inaceptabil pentru un telefon de top în 2014. Nu am instalat un launcher separat să văd dacă se schimbă ceva.

Performanță

Screenshot-LG-G3-Android-5.0 (31)

Rezultatele obținute sunt compilate în tabel:

teste-benchmark-LG-G3

Conectivitate

LG-G3 (19)

Știe 4G cu viteze de până la 150 Mbps, Wi-Fi în standardele a/b/g/n/ac, bluetooth 4.0, dual-band pe 2.4 și 5 GHz etc. Mai multe detalii în specificațiile de la început de articol.

În ce privește dispunerea elementelor de conectivitate: jack-ul de 3.5 mm și portul microUSB la baza telefonului, pe lateral, iar tasta power și reglarea volumului cu o poziție atipică sub camera de 13 Megapixeli. LG a ales o astfel de soluție spre a nu strica liniile de design (niciun element de conectivitate pe laterale, în partea superioară, pe stânga și dreapta), dar ei spun că ar fi și mai ergonimic. Este puțin mai greu să apeși concomitent power și volum down pentru o captură de ecran, dar după un timp de acomodare te obișnuiești. Mai greu pentru cei care au mâinile mai mici și se chinuie să atingă power-ul din spate ca sa-l oprească sau pornească.

Oricum display-ul se activează prin dublu tap și nu trebuie mereu să atingi butonul de power. În apelurile de voce s-a descurcat exemplar (claritate, volum puternic, semnal bun).

Cameră foto și video

LG-G3 (12)

13 Megapixeli cu OIS+, detecție de fază cu laser, filmează la 2160p cu 30 fps, cameră frontală de 2.1 Megapixeli. Meniul camerei foto mi s-a părut destul de ușor de accesat, simplist din anumite puncte de vedere. Detecția cu laser mi s-a părut frecție la picior de lemn, nu am sesizat diferențe. Da. Să zic că face un autofocus ceva mai sprinten, dar nimic ieșit din comun.

Clip filmat la 2160p cu LG G3;

Fotografii făcute cu LG G3;

Autonomie

Bateria de 3000 mAh se dovedește insuficientă pentru necesitățile display-ul de 5.5 inch cu rezoluție 2560×1440 pixeli. Plus că în regim de folosire intensivă și telefonul se încălzește destul de aprig, deși vorbim de un smartphone îmbrăcat în plastic ce asigură o disipare mai bună. După câteva minute de jocuri la foc continuu, veți simți cum zona superioară cu camera de 13 Megapixeli se încălzește excesiv. Mai știu și alte LG-uri care au avut aceeași problemă: LG Optimus G și LG G2.

Cu luminozitatea la 50%, ceva jocuri și notificări active în fundal cu LG G3 nu treci de pragul a 3 sferturi de zi. Alături de HTC One M8 este unul dintre corijenți la capitolul autonomie pe segmentul telefoanelor premium cu Android.

Preț

LG G3 cu 2 GB RAM și 16 GB spațiu de stocare – 1849 lei la eMAG.

Concluzii

LG-G3 (27)

Am spus de la început că are puncte PRO și CONTRA, LG G3 rămâne un telefon de top, unul dintre cele mai bune modele Android anunțate pe anul în curs. Cred că o baterie de peste 4000 mAh l-ar fi ajutat mai mult, dar încălzirea telefonului mi se pare de-a dreptul deranjantă. LG ar trebui să investească serios în R&D și să rezolve această problemă. Sunt telefoane cu carcasă metalică unibody care se descurcă mai bine în ce privește răcirea device-ului.

PRO

– unul dintre cele mai bune ecrane puse pe un smartphone în 2014;

– cel mai compact smartphone de 5.5 inch;

– camera de 13 Megapixeli se descurcă destul de bine în captura foto și video;

– Android 5.0 Lollipop, unul dintre primele telefoane ce l-a primit ca update software;

– conectivitate bună.

CONTRA

– sunet ușor metalic;

– se încălzește la utilizare intensivă;

– lag abia perceptibil în anumite situații, inacceptabil la un telefon de top;

– autonomie modestă.

Partea de unboxing si primele impresii:

httpvh://youtu.be/t17YBQ7UuEs

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.