LG G5 – review

14/04/2016

În ultimele zile am testat LG G5 în regim intensiv. Smartphone-ul a sosit prin intermediul programului Orange Smartphone Tester, iar primul hands-on am avut ocazia a-l face în cadrul MWC Barcelona 2016.

LG își dorește ca prin G5 să reușească a obține vânzări cât mai bune, au investit destul de mult în noul lor flagship pe partea de R&D și se individualizează față de alte telefoane Android prin cel puțin trei elemente:

  1. Smartphone cu caracter modular, capabil a primi alte module ce-i sporesc polivalență și aici îl putem considera drept un deschizător de drumuri. Mă aștept ca pe lângă modulele de cameră plus cel fabricat împreună cu Bang & Olufsen să avem alte surprize din partea companiei sud-coreene;
  2. Ansamblu de două camere foto cu senzor clasic de 16 Megapixeli și alt senzor wide de 8 Megapixeli conceput spre a prinde spații cât mai largi, peisaje etc. Avem și aici un plus de versatilitate față de concurența directă.
  3. Power + cititor de amprentă – 2-in-1, o soluție atipică, reglarea volumului părăsește spatele telefonului și revine pe lateral stânga, soluția practicată la LG G2, G3 și G4 a trecut în desuetudine.

LG-G5 (8)

Haideți să descoperim împreună care sunt punctele PRO și CONTRA, iar dacă aveți întrebări de orice fel legate de LG G5 le aștept în secțiunea de comentarii. Telefonul este încă la mine și pot să răspund, chiar și la întrebările primite în zilele următoare.

Specificații LG G5

specificatii-LG-G5

Design

LG-G5 (1)

Trebuie să specific de la bun început că am primit un sample, o versiune de pre-sale. S-ar putea ca performanțele lui LG G5 în ediția finală să fie mai bune decât cele înregistrate în cadrul acestui review. Aceste șanse sunt relativ mici, pe de altă parte, orice smartphone după lansarea comercială primește un firmware scris mai bine, o optimizare pe care producătorul o face pa baza feedback-ului din piață.

În pachet am dat de cablu USB – USB Type-C, încărcător pe 9.0V la 1.8A, de aici și încărcarea rapidă a bateriei de 2800 mAh (de la 0 la 83% în doar 30 de minute), agrafă pentru slotul dedicat nanoSIM-ului și cardului de tip microSD de până la 200 GB. Nu am dat de căști în pachet, dar bănuiesc că la versiunea comercială le regăsiți pe lângă accesoriile menționate.

Designul și comportamentul camerei foto și video au devenit elementele de bază în alegerea unui smartphone din categoria premium. Și asta în contextul în care mai toate smartphone-urile mid-range și de top sunt capabile să ruleze aplicațiile și jocurile din Google Play în condiții optime. Hardware-ul și conectivitate au trecut puțin în plan secund.

LG a preferat să aducă un smartphone cu caracter modular. Printr-un buton poziționat în stânga jos poți să deschizi slotul ce integrează acumulatorul terminalului + partea de la bază cu portul USB type-C și difuzorul său. În spațiul creat poți veni cu module separate: unul ce integrează o baterie suplimentară + controale fizice dedicate pentru camera foto și video, cu rotiță de scroll pentru zoom, alt modul conceput alături de Bang&Olufsen ce aduce o audiție imersivă.

Personal, consider că LG trebuia să vină cu o serie nouă pentru smartphone-ul modular, în genul G Flex – telefoanele curbate, iar LG G5-ul să meargă pe un design mai convențional. Cred că ideea de telefon modular și soluția aleasă se potrivește mai degrabă pe tiparul geeks-ilor, ale celor cu cunoștințe în domeniu, iar S5-ul sau iPhone 6S nu se bazează strict pe acest public. Vă rog să vă reamintiți că la Samsung GALAXY Note 5 s-au găsit câteva persoane ce introduceau stylus-ul în mod greșit și au distrus componentele interne ale phabletului sud-coreean, la LG G5 va fi un adevărat fiasco când un public mai puțin avizat, fără cunoștințe tehnice se va trezi la o apăsare accidentală cu bateria + baza telefonului detașată.

Plus că modulele sunt comercializate separat și costă niște zeci sau sute de dolari. Ar fi fost excelent dacă le ofereau direct în pachet, așa chiar că se individualizau față de Samsung & co. Ar fi existat o motivație în plus spre a-l cumpăra.

Un alt element interesant, cum a evoluat raportul display / corp la LG pe ultimele sale modele de tip flagship:

LG G2 – display de 5.2 inch – 75.9%;

LG G3 – display de 5.5 inch – 75.3%;

LG G4 – display de 5.5 inch – 72.5%;

LG G5 – display de 5.3 inch – 70.1%.

Comentariile sunt de prisos. Și până la urmă cum este designul lui LG G5?

Partea superioară este ușor înclinată, la bază se află logo-ul LG ce ajută într-o orientare rapidă a smartphone-ului în poziția corectă. Carcasa pare a fi fabricată din 2 bucăți metalice, capacul spate + marginile laterale ce înglobează și display-ul de 5.3 inch. În zona de sudură dintre cele două părți, cu ghilimelele de rigoare, se află o muchie ce pare a fi metalică, dar de fapt a fost fabricată din plastic, pe argintiu. O remarcați în galeria de imagini. Problema este că acest detaliu de design, această muchie se știrbește în timp, deja am remarcat asta la un model testat de un coleg de la o altă publicație. Nu deranjează foarte tare, dar amintește de ce se întâmpla cu telefoanele Samsung până la S4, cu marginea laterală din plastic ce se exfolia în timp.

Discutabil și modul în care arată din spate. Totuși, cred că LG G5 va fi cumpărat pentru specificațiile sale, pentru experiența de utilizare, pentru caracterul modular, pentru ce știe să facă ansamblul de camere foto și video, mai puțin pentru designul său. Ca și grip îl simți ok, fără a avea impresia că urmează a aluneca din mână, materialele le consider ok, atenția la detalii și finisarea cred că puteau fi la cote mai ridicate. Între LG G4 și LG G5, personal, l-aș alege pe primul.

Ecran și sunet

LG-G5 (18)

LG G5 coboară de la 5.5 inch la LG G4 spre 5.3 inch, dar cu un raport display / corp inferior – 70.1%, o comparație cu generațiile anterioare aveți mai sus. Are o densitate a pixelilor de 554 ppi – rezoluție de 2560×1440 pixeli, iar sticla de protecție folosită este Corning Gorilla Glass 4.

Luminozitatea mi se pare a fi destul de bună, culorile sunt afișate natural, fără a fi suprasaturate. Albul îl consider a fi ceva cam șters, unghiul de vizualizare nu se ridică la nivelul altor telefoane din categoria premium. Sub acțiunea razelor de soare suferă destul de tare, reflectă spațiul ambiant. Am rămas siderat să văd că LG G5 are un ecran inferior lui…, LG Nexus 5. Nu am idee ce se întâmplă la gigantul sud-coreean de s-a ajuns într-o astfel de situație.

Până la urmă, este un display bun, dar nu l-aș cataloga a fi drept excelent. La baza sa se află controalele de tip touch buttons, configurabile în funcție de dorința fiecărui utilizator.

Sunetul provine de la un speaker poziționat în stânga portului USB type-C. Se aude puternic, la peste 80% din volum transmite ușoare vibrații în carcasă. Sound-ul oferit îl consider plăcut, destul de puternic ca să nu pierdeți vreun apel, destul de mult bass concentrat în micuțul difuzor. Jack-ul de 3.5 mm se află în partea superioară, iar reglarea volumului se aface din lateral stânga.

L-am testat cu căștile Sennheiser Momentun In-Ear G, imersivitate din plin și ar trebui să adaug un zâmbilici. Chiar nu am ce să-i reproșez, reproduce întreaga gama fără nicio problemă, clar, mult bass pentru cei pasionați, poate o idee prea mult.

Hardware, sistem de operare și aplicații

LG-G5 (16)

Qualcomm și-a luat un bobârnac cu Snapdragon 810 și ale sale veșnice probleme pe partea de încălzire, în momentele în care este pus în sarcină cu adevărat. Așa că s-au așezat la birou și au conceput un alt procesor, fără legătură cu arhitectura octa-core, deca-core etc. Au revenit la ce știu ei să facă mai bine, un quad-core, dar pe strucutură big.LITTLE + nuclee dezvoltate internet și botezate Kyro.

Hardware-ul de pe LG G5 – Qualcomm Snapdragon 820 cu 2 x Kryo la 2.15 GHz + 2 x Kryo la 1.6 GHz + acceleratorul grafic Adreno 530 + 4 GB RAM, 32 GB spațiu de stocare și slot pentru cardurile microSD de până la 200 GB. Apropo, Snapdragon 820 este un CPU fabricat de către Samsung pe procesul de litografiere de 14nm FinFET, Adreno 530 funcționează la 624 MHz, iar cele două controllere de memorie puse pe procesor sunt capabile să strunească până la 28.8 GB/s ( 2 x 32-bit LPDDR4 la 1803 MHz).

Informații furnizate de CPU-Z pentru LG G5;

Sunt multe detalii tehnice, dar nu știu câți dintre voi sunteți pasionați în a le cunoaște pe îndelete. Cum am spus și mai sus, nu are probleme în a rula orice joc sau aplicație din Google Play. În browsing se descurcă impecabil, nu se supraîncălzește pus la lucru în regim intens.

Rulează Android 6.0.1 Marshmallow cu interfața LG Optimus UX 5.0. Nu știu dacă contează așa de mult, dar interfața grafică UX 5.0 a rămas în urmă, nu prea are legătură cu ce oferă Android-ul în stadiu nativ sau ce presupune Material Design, organizarea setărilor a rămas destul de întortocheată, multe submeniuri, până găsești ceea ce-ți doreai tot cauți și cauți și cauți.

Aplicațiile și widgeturile sunt direct pe ecranul de start, fără meniu dedicat. Bineînțeles, poți alege să instalezi un launcher din Google Play și modifici organizarea aplicațiilor după cum dorești.

Aplicații preinstalate pe LG G5;

Aplicații Google:

Căutare Google, Gmail, Hărți, YouTube, Drive, Muzică Play, Hangouts, Fotografii, Documente, Foi de calcul, Prezentări, Căutare vocală;

Aplicații LG:

Contacte, Muzică, E-mail;

QuickRemote – telecomandă ad-hoc;

LG SmartWorld – magazin de aplicații;

LG Health – suită de monitorizare a activităților de peste zi;

LG Friend Manager – controlul dispozitivelor LG conectate la smartphone, module etc;

Economisire Energie + Memorie + Utilizarea bateriei + Partajare și USB + LG Backup + RemoteCall Service – aplicații gândite să ajute în utilizarea smartphone-ului în regim intensiv;

Instrumente: Gestionarul de fișiere, Meteo, Ceas, Calculator, Obiective, Reportofon, Radio FM, Descărcări, Transmisie Celulară, QuickMemo+.

Setările sunt grupate în Rețele, Sunet și Notificare, Afișaj și General. Până la urmă, după o perioadă ajungi să te obișnuiești cu organizarea specifică LG.

Screenshots cu interfața grafică de pe LG G5;

Performanță

Screenshot-LG-G5 (32)

L-am trecut prin câteva teste de benchmark, iar rezultatele obținute sunt notate în tabel. Observați că avem un mix, când S7 Edge pe primul loc, când LG G5 îi ia fața în punctajul de la sfârșit de benchmark.

teste-benchmark-LG-G5-vs-Samsung-GALAXY-S7-Edge

Galerie de screenshots cu testele de benchmark rulate pe LG G5;

Conectivitate

LG-G5 (13)

Sunt mai multe variații în funcție de piețele pe care LG G5 ajunge a fi comercializat. În Europa ar trebui să primiți LG G5 – H850. Are acoperire pe:

2G – 850 / 900 / 1800 / 1900 MHz;

3G – 850 / 900 / 1900 / 2100 MHz;

4G – LTE band 1(2100), 2(1900), 3(1800), 4(1700/2100), 5(850), 7(2600), 8(900), 12(700), 17(700), 20(800), 28(700), 38(2600), 40(2300) – H850.

Acoperă spectrul 4G în FDD și TDD-LTE, înțelegeți voi de aici și ce operator telecom autohton ajunge a fi acoperit de LG G5. Cel puțin iterația H850.

Alte elemente de conectivitate: Wi-Fi în standardele a/b/g/n/ac, dual-band, Wi-Fi direct, DLNA, hotspot, bluetooth 4.2, A-GPS, GLONASS și BDS pe partea de localizare, NFC, port infraroșu pentru rolul de telecomandă ad-hoc.

În partea superioară dați de jack-ul de 3.5 mm și portul infraroșu, în lateral dreapta de slotul ce integrează cartela nanoSIM și cardurile microSD de până la 200 GB, la bază regăsiți portul USB type-C și difuzorul, iar în lateral stânga se află reglarea volumului. Butonul de power se află pe spate, sub ansamblul celor două camere foto (cititor de amprentă + power). Oricum nu ajunge a fi apăsat în regim continuu, cu dublu tap pe display ajungi în zona de blocare / deblocare, tot cu dublu tap îl aduci din activ în modul blocat.

Pe conexiunea gigabit de acasă prin conexiune Wi-Fi ac pe 5 GHz am atins 193.33 Mbps la download și 191.63 Mbps la upload. În 4G-ul oferit de Orange am reușit să trec de 100 Mbps la upload, o valoare pe care o consider respectabilă pentru o rețea mobilă, mai ales dacă compar cu 4G-ul din Marea Britanie și Franța, ce nu se ridică nici la nivelul 3G-ului nostru.

În apelurile de voce se descurcă impecabil, voce clară și puternică oferită în ambele sensuri. Se vede experiența acoperită în ani de zile pe producția de telefoane din categoria premium. Nu avem suprize negative la funcția de telefon a unui smartphone. Zâmbilici.

Cameră foto și video

LG-G5 (5)

Mai avem două articole în acest sens:

  1. Cum fotografiază și filmează LG G5?
  2. LG G5 vs Samsung GALAXY S7, Huawei P9 și iPhone 6S într-un test al fotografiilor făcute în condiții diverse;

O să încerc să nu mai repet ceea ce am spus deja. LG a venit cu un ansamblu de două camere: senzor crop de 16 Megapixeli și senzor wide de 8 Megapixeli, de aici un plus de polivalență față de alte telefoane Android din categoria high-end. Printr-un control dedicat din interfața camerei foto și video te alegi cu unghi mai larg sau mai îngust, te adaptezi rapid la ce dorești să fotografiezi sau filmezi.

Galerie de screenshots cu interfața camerei foto și video;

Este un feature interesant și diferențiază LG G5 față de alte telefoane Android. Camera de 16 Megapixeli se descurcă bine spre foarte bine, focusează rapid, beneficiază de stabilizare optică de imagine pe 3 axe, LED-ul flash intervine excelent, iar noaptea în condiții de benză totală te alegi cu imagini mai bune față de cele scoase de Samsung GALAXY S7.

Totuși, uneori ai impresia că nu știe să se descurce când prea multă lumină îi intră în obiectiv sau în situațiile low-light. Să nu uităm că analizăm un smartphone, senzorul are câțiva zeci de mm, nu ai cum să primești calitate de DSLR.

Apropo, în ce privește diafragma – 16 Megapixeli cu f/1.8 și 8 Megapixeli cu f/2.4.

Clip 4K făcut cu LG G5;

Fotografii făcute cu LG G5;

Autonomie

LG-G5 (23)

Aduce un acumulator de 2800 mAh ce cu ajutorul încărcătorului din pachet s-ar încărca de la 0 – 83% în doar 30 de minute. Remarcabil de repede, nu are rival din acest punct de vedere la momentul actual.

A trecut și prin testul Gadget.ro, luminozitatea la maxim, redare a playlistului Unboxing de pe canalul nostru de YouTube și a obținut 5 ore și 33 de minute.

test-autonomie-LG-G5

Folosit intensiv, are nevoie de o baterie externă ca să treacă pragul unei zile de utilizare intensivă. După jumătate de zi, deja ajungi la 30 – 40%.

Concluzii

LG-G5 (24)

LG G5 este unul dintre cele mai interesante terminale testate în ultima perioadă. Mă aștept ca LG să-l poziționeze corect ca preț, iar în maxim 3 – 4 luni o să atragă ca raport preț / specificații. Designul l-aș considera ușor discutabil, dar vorbim de o chestie de percepție personală. S-ar putea ca pe alte persoane chiar să impresioneze, să-i atragă.

Dacă LG venea cu modulele opționale direct în pachet, ar fi făcut viața mai grea pentru unele modele Android de top.

O mare rugăminte pentru voi, telefonul a sosit prin programul Orange Smartphone Tester, o mică competiție între blogurile și site-urile tech din țara noastră, iar orice like sau share chiar contează. Pe de altă parte, orice întrebare sau curiozitate legată de LG G5 primește răspuns în secțiunea de comentarii, dacă doriți anumite teste, aștept cererile voastre.

PRO

  • ansamblu hardware ce oferă multă putere de procesare;
  • cameră crop + cameră wide = polivalență și versatilitate;
  • conectivitate bună cu FDD și TDD-LTE la pachet;
  • prețul vehiculat inițial în jur de 2500 – 2600 lei, sub cel oferit de alte telefoane high-end cu Android;
  • module opționale și îl putem considera un adevărat deschizător de drumuri în domeniu;
  • sunet puternic, clar, mult bass la pachet pentru un difuzor de smartphone.

CONTRA

  • design ușor discutabil;
  • autonomie modestă;
  • margine argintie ce se exfoliază destul de repede;
  • interfața grafică ușor îmbătrânită, LG ar trebui să se întoarcă mai mult spre Android-ul în stadiu nativ.

Galerie de imagini cu LG G5;

Emil Dragotă
Co-Fondator al GADGET.ro; Pasionat de tehnologia mobilă, scrie review-urile pentru telefoane mobile, tablete, portabile, aparate foto & video, diferite gadgets etc. Utilizează Google Pixel 8 Pro, tableta Samsung Galaxy Tab S9 Ultra și Sony ZV-E10 pentru fotografiile și materialele video făcute la recenziile de pe site. Notebook-ul de gaming ASUS ROG Zephyrus M16 a fost transformat în desktop PC ad-hoc. Îi plac discuțiile civilizate bazate pe argumente.