LG G6 a fost lansat – toate specificațiile și câteva imagini oficiale

/
/
26 feb. 17
/

Așa cum se întâmplă aproape de fiecare dată, la momentul lansării oficiale a celor mai importante smartphone-uri cunoaștem toate detaliile. Nu numai specificațiile, ci și aspectul într-o formă cât mai apropiată de cea reală.

Așa s-a întâmplat inevitabil și cu LG G6 despre care am adus noutăți cu fiecare ocazie. Iar azi, nu ne mai rămâne decât să confirmăm toate informațiile ce până acum erau lăsate la nivel de zvon. O singură necunoscută rămâne, chiar cea mai apăsătoare pentru unii, anume prețul.

Știam că LG G6 va renunța la designul modular pentru un corp unibody, cunoșteam toate detaliile legate de ecran, știam ce procesor va încorpora și văzusem deja o imagine. Iată-le acum pe cele oficiale:

Nicio surpriză: un foarte bun raport ecran/corp, cele două camere de pe spate se păstrează, construcție unibody cu rezistență la apă și praf conform standardului IP68 ș.a.

Chiar dacă nu a reușit să implementeze cel mai puternic procesor din 2017, deja celebrul Snapdragon 835, LG G6 a lucrat alături de Qualcomm spre a aduce câteva tehnologii inedite alături de chipset-ul Snapdragon 821. Cele mai importante sunt legate de afișarea imaginilor pe display, care vor suporta standardul HDR 10. Grație acestuia este promisă o varietate mult mai mare de culori și o luminozitate perfect adaptată oricărei imagini. În plus, display-ul va integra și tehnologie Dolby Vision.

Ca și predecesorul său, LG G6 păstrează arhitectura cu cele două camere pe spatele dispozitivului, ambele de 13 Megapixeli. Una oferă imagini wide – 125 grade, iar cealaltă este una convențională, ce oferă un câmp vizual de 71 grade. Ansamblul de camere permite un zoom optic de 2X, iar asta chiar și atunci când sunt filmate clipuri video la rezoluție 4K.

O să primim în zilele următoare mai multe informații la cald, precum și un hands-on de la Emil Dragotă care se află la MWC Barcelona pentru al 5-lea an conseccutiv.

Specificații detaliate pentru LG G6:

  • ecran de 5.7 inch cu rezoluție QHD+ (2880 x 1440 pixeli), aspect 18:9, tehnologie FullVision și densitate de 564 ppi;
  • procesor Qualcomm MSM 8996 Snapdragon 821 de tip quad-core, cu 2 x 2.35 GHz Kryo + 2 x 1.6 Kryo, GPU Adreno 530, 4 GB memorie RAM tip LPDDR4, 32 sau 64 GB spațiu de stocare tip UFS 2.0, slot dedicat card microSD de până la 2 TB;
  • 4G LTE Cat. 12 cu viteze de până la 600/150 Mbps, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, dual-band, bluetooth 4.2, GPS cu A-GPS, GLONASS, BDS, NFC, Senzor amprentă, USB Type-C 2.0, jack de 3.5 mm;
  • Android 7.0 Nougat cu interfața LG UX 6.0 UI;
  • cameră duală cu 1 x 13 Megapixeli cu f/1.8, OIS pe 3 axe și 1 x 13 Megapixeli cu f/2.4, autofocus prin laser, filmează 4K 2160p, cameră frontală de 5 Megapixeli cu f/2.2, filmează Full HD 1080p;
  • baterie de 3300 mAh cu Quick Charge 3.0;
  • dimensiuni: 148.9 x 71.9 x 7.9 mm;
  • greutate de 163 grame.
Sursa: LGNewsroom.com
Categorii: LG, Smartphone
Cuvinte cheie: LG G6, MWC 2017, specificatii
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.

Cele mai bune oferte la telefoane mobile HONOR în luna cu Black Friday 2026 – Altex, eMAG, Orange și Vodafone

HONOR a adus mai multe telefoane mobile la ofertă, iar detaliile aveți în rândurile următoare. Sunt produse din categorii diverse, de la vârful de gamă Honor Magic 8 Pro și până la entry level-ul Honor Magic M8 Lite.

Bursa zvonurilor: OPPO Find X10 Ultra ar fi fost anulat

2026 aduce o nouă practică în piața de smartphone-uri premium. Companii cu renume sunt nevoite să renunțe din mers la dezvoltarea și lansarea unui smartphone de top. A fost cazul lui Xiaomi cu Xiaomi 18 Ultra, iar acum pe listă ar fi intrat și OPPO cu OPPO Find X10 Ultra.