LG K12 Plus – smartphone cu ecran HD+, procesor MediaTek Helio P22 şi certificare militară

01/04/2019

LG K12 Plus este cel mai nou smartphone al companiei sud-coreene, un device destul de modest la un preţ cam piperat. Acesta a fost anunţat în Brazilia (bănuiesc că America de Sud le prieşte celor de la LG, mai multe modele în ultima perioadă fiind lansate în premieră aici) în urmă cu doar câteva ore şi vine cu câteva caracteristici utile:

  • certificare militară MIL-STD-810G (atestă rezistenţa la umiditate, ploaie, vibrații, radiație solară, șocuri termice etc.);
  • buton dedicat pentru Google Assistant;
  • standard DTS:X 3D Surround cu 7.1 Canale şi 3D Cinema Sound;
  • cameră foto de 16 Megapixeli cu inteligenţă artificială.

LG K12 Plus va fi disponibil pe albastru, negru şi gri la un preţ de aproximativ 305 dolari.

Specificaţii complete pentru LG K12 Plus:

  • ecran IPS de 5.7 inch cu rezoluție HD+ (1440×720 pixeli), aspect 18:9, certificare militară MIL-STD-810G;
  • procesor de tip octa-core MediaTek Helio P22 tactat la 2.0 Ghz, 3 GB RAM, 32 GB spaţiu de stocare, slot dedicat pentru cardurile microSD;
  • Android 9.0 Pie cu LG UX;
  • 4G, Wi-Fi b/g/n, Wi-Fi direct, DLNA, hotspot, bluetooth 4.2 LE, USB Type-C, jack de 3.5 mm, cititor de amprentă, A-GPS și GLONASS, standardul DTS:X 3D Surround cu 7.1 canale, buton Google Assistant;
  • cameră principală de 16 Megapixeli cu PDAF, flash LED, AI, cameră frontală de 8 Megapixeli;
  • baterie de 3000 mAh, 150 gr greutate și 8.3 mm grosime.

Sursa: fonearena.com
Categorii
Tag-uri
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează OnePlus 9 Pro și Acer Nitro 5 AN517-52.