LG X şi LG X screen – smartphone-uri ce vor fi lansate în cadrul MWC Barcelona 2016

/
/
15 feb. 16
/

Se pare că strategia LG pentru acest început de an este de a-şi diversifica gama de produse prin introducerea unor noi categorii de smartphone-uri. Dacă în ianuarie în cadrul CES 2016 au lansat telefoane “K’, în cadrul MWC Barcelona 2016 vor fi prezentate oficial terminale “X”. Conform oficialilor LG această ultimă categorie este destinată celor care îşi doresc tehnologii existente pe device-uri de top, la preţuri accesibile.

LG X este primul smartphone din noua gamă, iar la o primă strigare aş putea spune că din punct de vedere hardware este un LG G2 intrat la regim. Telefonul va fi extrem de uşor (118 grame), va avea cameră foto duală şi va fi disponibil în 4 variante de culoare: argintiu, alb, auriu şi roz-auriu.

Primele specificaţii pentru LG X:

  • display de 5.2 inci cu rezoluţie FullHD (1920 x 1080 pixeli);
  • procesor octa-core la 1.14 GHz, 2 GB RAM, 16 GB spaţiu de stocare;
  • Android 6.0 Marshmallow;
  • cameră foto duală (13 megapixeli + 5 megapixeli) şi cameră frontală de 8 megapixeli;
  • baterie de 2520 mAh, 118 g. greutate şi 5.2 – 6.9 mm grosime.

LG X

Cel de-al doilea device se va numi LG X screen. Acesta pare a fi un LG V10 mai ieftin deoarece vine echipat cu acel display secundar în zona frontală. Acesta va fi de 1.76 inci şi va putea afişa diverse notificări.

Primele specificaţii pentru LG X screen:

  • display de 4.93 inci cu rezoluţie HD (1280 x 720 pixeli);
  • procesor quad-core la 1.2 GHz, 2 GB RAM, 16 GB spaţiu de stocare;
  • Android 6.0 Marshmallow;
  • cameră foto de 13 megapixeli + cameră frontală de 8 megapixeli;
  • baterie de 2300 mAh.

Ambele telefoane vor fi disponibile la comandă din martie în Asia, Europa şi America Latină.

Sursa: gsmarena.com
Categorii: LG, Smartphone
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

De ce Samsung Galaxy S26 FE este best-buy pe segmentul premium de telefoane mobile în 2026?

FE-ul sau Fan Edition aș spune că de la prima generație a fost un telefon mobil atractiv prin prisma raportului preț / specificații. Primești elemente specifice unui telefon din seria Galaxy S, dar la un preț ceva mai bun. 

HMD a lansat un telefon care costă doar 10 euro (cam cât două cafele la Starbucks)

Într-o lume în care telefoanele inteligente costă cât un laptop de gaming și vin echipate cu sisteme foto complexe, procesoare pe 3nm și ecrane pliabile, piața aşa numitelor feature phones continuă să îşi facă simţită prezenţa.

vivo X500 Pro Max sau ce specificații integrează un camera phone din China la sfârșit de 2026

vivo nu mai este prezent oficial în țara noastră, dar cei interesați de smartphone-urile sale pot apela la magazinele online ce livrează și aici. Așa ar putea face rost și de vivo X500 Pro Max.