Logitech lansează două noi produse de gaming: sistemul audio G560 şi tastatura mecanică G513

/
/
15 mart. 18
/

Logitech şi-a mărit familia de produse dedicate gaming-ului prin lansarea sistemului audio Logitech G560 şi a tastaturii mecanice Logitech G513. “Rolul celor două noi produse este de a fi complementare modelului Logitech G502, cel mai bine vândut mouse de gaming” a declarat Ujesh Desai, vicepreşedinte şi manager general Logitech Gaming.

Sistemul audio de gaming Logitech G560 este conceput pentru a reda cu acuratețe orice detaliu din joc și pentru a oferi o experiență captivantă de gaming. Logitech G560 dispune de o putere RMS de 120 wați (240 wați PMPO), sunet 3D cu ajutorul tehnologiei DTS:X Ultra 1.0 ce ajută la o poziționare audio sincronizată cu acțiunile din timpul jocului și redă un sunet puternic și clar atât pentru muzică cât și pentru jocuri de PC.

Având integrată tehnologia LIGHTSYNC, Logitech G560 sincronizează iluminarea RGB și sunetul puternic pentru a reda în timp real o experiență care să completeze acțiunea din timpul sesiunii de gaming. Lumina și efectele de animație pot fi personalizate utilizând o gamă de aproximativ 16.8 milioane de culori și 4 zone de iluminare. Boxele dispun de multiple opțiuni de conectare printre care port USB, port 3.5mm și Bluetooth.

Împreună cu tehnologia Logitech Easy-Switch, aceste caracterisitici oferă posibilitatea de a face trecerea în mod aproape insesizabil între oricare patru dispozitive conectate cum ar fi PC, smartphone și tabletă. Acest lucru permite redarea playlist-ului preferat de pe telefon în timp ce jocul rulează de PC. În plus, tehnologia LIGHTSYNC funcționează cu conținut video și audio oferind iluminare și sunet performant chiar și în afara jocului.

Tastatura mecanică Logitech G513 duce designul premiat al tastaturilor Logitech la următorul nivel cu iluminare RGB și suport pentru tehnologia LIGHTSYNC. Tastatura oferă utilizatorilor posibilitatea de a alege între două modele exclusive de switch-uri Romer-G: Romer-G Tactile și Romer-G Linear.

Switch-urile Romer-G oferă performanță ridicată prin viteză de răspuns, sunet redus în timpul acționării tastelor și iluminare puternică, rezultatul fiind o tastatură de încredere și mult mai rezistentă decât cele care utilizază switch-uri mecanice standard. Împreună cu o forță necesară de acționare de 45g, aceste switch-uri oferă un timp de răspuns aproape instant și cu 25% mai rapid decât cel al principalilor competitori care prezintă o distanță de acționare a tastei de 1.5 mm.

Tastatura Logitech G513 dispune de o carcarsă cu înveliș de aluminiu 5052 care oferă rezistență ridicată, design premium, un port USB cu extensie și un palm rest care este inclus în pachet și oferă mai mult confort pentru sesiunile îndelungate de utilizare.

Cele două noi produse vor fi disponibile în magazinele de profil începând cu luna aprilie la un preţ recomandat de 1149 lei (sistemul audio), respectiv 799 lei (tastatura).

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

SpaceX oferă recompense în bani abonaţilor care recomandă serviciul, cât şi noilor abonaţi, pentru serviciul de internet prin sateliţi Starlink

Până recent, majoritatea furnizorilor de internet sau servicii tech își recompensau utilizatorii fideli prin reduceri simbolice la factură sau prin vouchere de cumpărături. SpaceX duce însă strategia de expansiune a rețelei de internet prin satelit Starlink la un alt nivel, astfel că divizia condusă de Elon Musk a lansat un program global de recomandări prin…

Oferta zilei: televizor cu tehnologie Mini LED TCL 55C61KS cu rezoluţie 4K HDR şi diagonală de 139 cm, la super preţul de 1799,99 lei

Dacă vreţi o schimbare în living şi vă doriţi un televizor de dimensiuni generoase, cu tehnologie modernă şi raport calitate-preţ excelent, atunci acest articol este pentru voi.

IKEA lansează un ceas deşteptător multifuncţional cu senzori şi încărcare wireless pentru smartphone

IKEA își extinde ecosistemul de gadgeturi practice pentru casă cu un nou dispozitiv versatil. Gigantul suedez a lansat oficial Stengrönska, un ceas deşteptător multifuncțional dotat cu senzori integrați, încărcare wireless rapidă și un design minimalist adaptat oricărui dormitor modern.