Mare atenţie la smartphone-urile chinezeşti achiziţionate din România. Garanţia se poate anula foarte uşor

/
/
8 mai 17
/

Chiar dacă preţul este mai avantajos, foarte mulţi dintre voi evitaţi să cumpăraţi un smartphone chinezesc din afara ţării pentru că este foarte greu să apelezi la garanţie atunci când este nevoie (detalii puteţi găsi în acest articol). Însă se pare că o achiziţie din România nu garantează cei 2 ani de garanţie conform legii.

Pentru a înţelege cum se poate anula o garanţie ”cât ai zice peşte” vom lua un exemplu de brand cunoscut: Xiaomi. În funcţie de soft, există 3 tipuri de smartphone-uri Xiaomi: cel cu soft chinezesc, cel cu soft chinezesc dar customizat de retaileri pentru a include şi limba română sau cel cu soft global. Varianta cu soft global este de preferat de fiecare dată, deoarece primele două au câteva probleme deranjante:

  • Soft chinezesc: lipsă Google Play şi aplicaţii din suita Google, aplicaţii chinezeşti din belşug (unele se pot dezinstala, altele nu), mult spam în chineză etc;
  • Soft chinezesc customizat: lipsa update-ului oficial via OTA (blocarea permanantă la versiunea de soft din fabrică), erori, bug-uri, slabă optimizare a sistemului de operare etc.

Din păcate foarte multe terminale Xiaomi aduse pe căi “gri” vin ori cu soft chinezesc, ori cu cel customizat. Acestea sunt cele mai predispuse la anularea garanţiei dacă le cumpăraţi din România, pentru că foarte mulţi dintre voi le veţi instala un firmware global. Conform termenilor şi condiţiilor din certificatul de garanţie, orice intervenţie la nivel hardware sau software poate aduce cu sine anularea garanţiei. Nu o spun eu, ci chiar retailerii:

Concluzie: Dacă vă achiziţionaţi un smartphone Xiaomi sau oricare alt brand chinezesc de la un retailer din România, asiguraţi-vă că primiţi un telefon cu soft global. Dacă primiţi altceva şi veţi încerca să înstalaţi alt firmware, acest lucru va duce cel mai probabil la pierderea garanţiei. Recomandarea mea este ori să daţi retur la aceste telefoane care nu au soft global, ori, dacă tot nu vă interesează garanţia, măcar să achiziţionaţi mai ieftin de la alţi retaileri externi.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

CarpodGo T3 Pro – review (Metoda simplă de a aduce Android Auto și Apple CarPlay wireless în mașina ta)

În cazul în care nu ai o mașină de generație mai nouă sau una din care lipsește un sistem multimedia sau de infotainment mai avansat și îți dorești totuși un ecran generos la bord, există soluții. Una dintre ele este cea pe care o voi prezenta mai departe. CarpodGo T3 Pro este în esență un…

Piața de smartphone-uri în T4 2025: Apple a fost no. 1, Samsung și Xiaomi pe locurile 2 și 3 ( 1 / 5 telefoane mobile livrate a fost iPhone)

Counterpoint a prezentat datele privind piața de smartphone-uri în materie de livrări pe trimestrul al 4-lea din 2025 (1 octombrie - 31 decembrie 2025).

Cum se prezintă grila de programe tv şi radio a celor de la DIGI la început de 2026 şi care este oferta în materie de abonamente?

DIGI este cel mai mare operator pe piaţa de televiziune din România, la jumătatea anului 2025 compania având o cotă de piaţă de 76%. Locurile 2 şi 3 sunt ocupate, la foarte mare distanţă, de Orange cu o cotă de piaţă de 13% şi Vodafone cu o cotă de piaţă de 9%.