Maşina Anului 2023 în Europa se vinde „excelent”, nici 1000 de unităţi comercializate în primul semestru

/
/
23 iul. 23
/

La începutul anului aflam că juriul competiţiei „Maşina Anului în Europa” au decis ca pentru 2023 să acorde premiul modelului electric Jeep Avenger. Cei 57 de membrii ai juriului au acordat un punctaj total de 328 de puncte, locul doi, Volkswagen ID.4, fiind la mare distanţă cu doar 241 de puncte.

Promovat intens de către Jeep ca fiind „Maşina anului 2023 în Europa”, Jeep Avenger în varianta sa electrică „a rupt” vânzările în primul semestru – 936 unităţi în toată Europa.

Deşi în multe ţări Jeep Avenger poate fi achiziţionat doar în varianta electrică (România este unul dintre exemple), tot varianta pe benzină a mers mai bine. Disponibilă până de curând în doar trei ţări (Italia, Spania şi Polonia), versiunea pe benzină a fost vândută în 6278 unităţi.

Pentru a creşte vânzările, reprezentanţii companiei au decis să aducă modelul pe benzină şi în alte ţări, începând cu luna iunie acesta intrând în ofertele dealerilor din Germania, Franţa şi Marea Britanie.

Adevărul este că diferenţa de preţ între varianta electrică şi cea pe benzină este importantă: de exemplu în Italia, ţară unde pot fi achiziţionate ambele variante, Jeep Avenger pe benzină are un preţ de plecare de 23.900 euro (online), în timp ce Jeep Avenger pe baterie are un preţ de plecare de 34.600 euro (online).

Sursa: italy24.press
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Vânzările de maşini noi şi second hand din România nu îşi revin, piaţa continuă să fie pe minus

Piaţa auto din România continuă să sufere, indiferent că vorbim despre maşini noi sau second hand. Recent au fost publicate datele pentru luna septembrie, iar acestea sunt în continuare pe minus.

Un simplu buton implementat de Dacia pe maşinile sale, a devenit rapid cel mai bun aliat al şoferilor împotriva regulilor Uniunii Europene

Pe măsură ce normele Uniunii Europene devin din ce în ce mai stricte în materie de siguranță rutieră, maşinile moderne s-au transformat într-o veritabilă orchestră de avertizări sonore şi vizuale.

O Tesla Model S a devenit prima maşină electrică din lume ce a depăşit bariera a 3.000.000 de kilometri (iată cum arată povestea ei)

Într-o perioadă în care scepticii încă se întreabă cât rezistă bateria unui automobil electric pe termen lung, un german a demonstrat că viitorul mobilității electrice este deja aici și este destul de durabil.