Mașinile electrice au nevoie de Hyper Ultra Fast Charging, nu de autonomie extremă

/
/
2 dec. 15
/

Să încep prin a spune că Hyper Ultra Fast Charging nu există ca noțiune, sau cel puțin așa cred. Este o denumire pe care am inventat-o spre a atrage atenția asupra ceea ce cred eu că este necesar pentru ca automobilele complet electrice să devină cu adevărat o opțiune de luat în calcul.

Bine, de luat în calcul de către cei care-și permit o astfel de mașină, întrucât momentan și pentru câțiva ani de acum încolo, aceste autovehicule nu sunt și nu vor deveni brusc ieftine.

De ce spun că o autonomie de sute sau chiar peste o mie de km nu este ceea ce avem acum nevoie? Pentru că oricum, dacă ai de gând să conduci mai mult de 150 – 200 de km, este recomandat să faci o pauză de minimum 10 – 15 minute la fiecare două ore.

Atunci, de ce să nu oferi mașinilor electrice o autonomie reală de numai circa 200 de km și să te axezi mai tare pe o adevărată încărcare rapidă. Și când spun rapidă, mă refer la maximum 15 minute spre a avea din nou autonomia de 200 de km la dispoziție.

În felul acesta producătorii de automobile electrice îi vor impulsiona pe unii investitori spre a crea din ce în ce mai multe puncte de încărcare rapidă. Poate chiar mai multe decât stațiile de alimentare cu carburanți clasici – benzină și motorină.

Așadar, dacă vei putea încărca complet bateria mașinii electrice în numai câteva minute după ce ai condus 200 de km, iar apoi să-ți continui drumul pentru alți 200 de km și așa mai departe, de ce ne mai trebuie autonomie de 5 – 6 – 700 de km?

Categorii: gAuto, Opinie
Cuvinte cheie: autonomie, masina
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Realme GT 8 Pro, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2 pentru fotografii și Sony ZV-E10 + Sony E 4/PZ 18-105 G OSS pentru video.

TOP 5: Jocuri pe calculator care mi-au făcut copilăria mai frumoasă în anii 2000 (care a fost preferatul tău?)

Am scris recent un articol în care v-am transmis că Electronic Arts închide BioWare, unul dintre cele mai vechi şi mai cunoscute studiouri de gaming din lume. Plecând de la acest subiect, am fost lovit de o uşoară nostalgie, m-am dus cu gândul la nopțile albe, la sunetul inconfundabil al internetului prin dial-up și la…

CEO-ul Fiat critică testele Euro NCAP (au devenit de neînţeles pentru cumpărători)

Testele de siguranță Euro NCAP reprezintă din 1997 un reper fundamental pentru industria auto europeană. Un scor maxim de 5 stele a funcționat ani la rând ca o garanție de marketing indispensabilă pentru vânzările de mașini noi. În ultimii ani însă, schimbările frecvente de metodologie au transformat grila de evaluare într-o ecuație tot mai greu…

O parte din maşinile Chery fabricate în Europa vor avea componente produse în România la Timişoara

Expansiunea constructorilor chinezi de vehicule pe piața din Europa trece printr-o etapă decisivă şi anume trecerea de la statutul de simplu importator, la cel de producător local, integrat în lanțul de furnizori de pe continent.