MediaTek Dimensity 9400 – detalii oficiale pentru primul procesor mobile din lumea Android realizat pe 3nm

/
/
9 oct. 24
/

Iată că a venit şi momentul mult aşteptat, cel în care vă putem prezenta primul procesor mobile din lumea Android realizat pe 3nm. Tot luna aceasta va mai urma unul, însă haideţi în acest articol să îi acordăm maximă atenţie modelului MediaTek Dimensity 9400.

Noul procesor reprezintă un maxim al puterii şi al performanţei din prezent, viitoarele smartphone-uri urmând a veni cu îmbunătăţiri majore. Şi pentru că la orice astfel de lansare există o serie de comparaţii, haideţi să le vedem:

  • la nivel de CPU, MediaTek Dimensity 9400 este cu 35% mai rapid în sarcini single-core şi cu 28% mai rapid în sarcini multi-core decât MediaTek Dimensity 9300;
  • la nivel de eficienţă energetică, MediaTek Dimensity 9400 este cu 40% mai blând cu consumul de energie decât MediaTek Dimensity 9300;
  • la nivel de performanţă grafică (GPU), MediaTek Dimensity 9400 este cu 41% mai performant decât MediaTek Dimensity 9400;
  • tot la nivel de GPU, MediaTek Dimensity 9400 este cu 44% mai eficient în consumul de energie decât MediaTek Dimensity 9300;
  • la nivel de procesare AI, MediaTek Dimensity 9400 vine cu noul NPU 890, unul ce promite procesare de prompt-uri LLM cu 80% mai repede şi generare de imagini prin difuzie cu un aport de performanţă de 100%.

În teorie, MediaTek Dimensity 9400 va fi un procesor excelent pentru viitoarele tehnologii şi funcţii bazate pe inteligenţa artificială şi va fi unul dintre cele mai puternice procesoare din lumea Android luni bune de acum înainte (dacă nu chiar cel mai puternic).

Iată şi cele mai importante specificaţii ale acestui procesor flagship:

  • este realizat pe un proces de litografiere TSMC de 3nm din a doua generaţie;
  • 1 x ARM Cortex-X925 tactat la 3.63 GHz + 3 x ARM Cortex-X4 tactat la 3.3 GHz + 4 x ARM Cortex-A720 tactat la 2.4 GHz;
  • ARM Immortalis-G925 MC12 în poziţia de GPU;
  • NPU 890, excelent pentru inteligenţă artificială generativă;
  • suport pentru display-uri cu rezoluţii de până la WQHD+ cu rată de refresh de până la 180Hz (MiraVision 1090);
  • suport pentru smartphone-uri triplu pliabile;
  • suport pentru camere foto de până la 320 Megapixeli (ISP Imagiq 1090) şi înregistrare video 8K la 60 fps;
  • suport pentru memorie LPDDR5X la 10667 Mbps şi pentru stocare UFS 4 + MCQ;
  • bluetooth 5.4, Wi-Fi be;
  • 3GPP-R17, Sub-6GHz (FR1), 2G-5G multi-mode, 5G-CA, 4G-CA, 5G FDD / TDD, 4G FDD / TDD, TD-SCDMA, WDCDMA, EDGE, GSM;
  • tehnologii: MediaTek UltraSave 4.0, R17 Power Saving Enhancement, MediaTek Adaptive Gaming Technology 3.0, AI UAC 3.0, MediaTek Xtra Range 3.0.

Primele smartphone-uri cu MediaTek Dimensity 9400 vor fi lansate luna aceasta, momentan doar în China.

Sursa: mediatek.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

iPhone Duo – specificații, galerie de imagini și cu ce iese în evidență față de alte smartphone-uri pliabile

Apple a prezentat iPhone Duo și la 7 ani distanță de la primul pliabil și-au făcut curaj și au intrat pe această piață. Toate detaliile despre acest smartphone le aveți în materialul de față.

Tastatură de gaming Razer Huntsman V3 HE Magnetic 8KHz Tenkeyless – review (Personalizare la un alt nivel a acțiunilor executate de switch-urile magnetice)

Nu sunt un gamer înrăit, iar asta nu pentru că nu mi-ar plăcea să mă joc pe PC ori consolă, ci fiindcă nu găsesc timpul necesar pentru astfel de activități. Dar pot să apreciez cu fiecare ocazie un produs de gaming care se detașează de oricare altul, iar Razer Huntsman V3 HE Magnetic 8KHz este…

iPhone 18 Pro și iPhone 18 Pro Max – diafragmă variabilă pe camera principală, autonomie îmbunătățită și un procesor capabil de operațiuni mai avansate prin Siri AI

Apple a prezentat iPhone 18 Pro și iPhone 18 Pro Max. Sunt cele mai avansate smartphone-uri lansate de către compania americană până acum. Ies în față printr-un hardware mai performant, o cameră ce a primit diafragmă variabilă și autonomie la un nivel superior inclusiv față de iPhone 17 Pro și 17 Pro Max.