MediaTek Helio P90 obţine în AnTuTu un punctaj apropiat de Qualcomm Snapdragon 710

/
/
27 dec. 18
/

MediaTek Helio P90 a fost anunţat oficial la mijlocul acestei luni ca fiind cel mai puternic procesor MediaTek de până acum. Acesta este orientat către segmentul smartphone-urilor mid-range, iar un prim rezultat obţinut în AnTuTu îl poziţionează imediat în coasta modelului Qualcomm Snapdragon 710.

Într-un test realizat cu un device echipat cu un ecran cu rezoluţie FullHD+, 6 GB RAM şi 128 GB spaţiu de stocare, MediaTek Helio P90 a obţinut 162.861 puncte. Qualcomm Snapdragon 710 are o medie de aproximativ 170.000 puncte în AnTuTu, astfel că cele două procesoare vor rivaliza în 2019 pentru titlul de cel mai bun procesor mid-range.

MediaTek Helio P90 va fi un procesor regăsit pe foarte multe smartphone-uri chinezeşti anul viitor, mai ales că preţul său va fi mai bun decât cel al rivalului Qualcomm.

Iată care sunt cele mai importante caracteristici ale noului procesor MediaTek:

  • 2 x ARM Cortex-A75 până la 2.2 GHz cu L2 Cache de 1MB și 6 x ARM Cortex-A55 până la 2.0 GHz cu L2 Cache de 1MB;
  • accelerator grafic IMG PowerVR GM 9446 la 970 MHz;
  • a doua generaţie APU multi-core pentru partea de inteligență artificială și rețea neurală;
  • suport pentru memorie RAM de tip LPDDR3 la 933 MHz sau LPDDR4x la 1866 MHz;
  • ISO capabil să suporte camere principale de până la 48 Megapixeli cu 30 fps sau 24 + 16 Megapixeli;
  • filmează la 1080p cu 30 fps sub codecul H.264, capabil să decodeze conținut la 1080p cu 30 fps în H.264 și H.265, captură slow motion la 480 fps;
  • suport pentru ecranele cu rezoluție de până la 2520×1080 pixeli și aspect 21:9;
  • 4G cu viteze de până la 300 Mbps în download și 100 Mbps în upload;
  • Wi-Fi ac, bluetooth 5.0;
  • tehnologii MediaTek: CorePilot,  Imagiq,  NeuroPilot,  Pump Express,  Pump Express Wireless,  Response Time Enhancement Technology;
  • realizat pe un proces de litografiere în 12nm.
Sursa: mysmartprice.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Cum rulează CONTROL Resonant cu DLSS 4.5 pe un PC ASUS Hatsune Miku Edition cu placă video NVIDIA GeForce RTX 5080

NVIDIA a anunțat la început de 2026 noua versiune DLSS 4.5, care introduce câteva noutăți majore față de edițiile anterioare. De atunci și până acum au fost lansate sau actualizate mai multe jocuri cu suport pentru NVIDIA DLSS 4.5, iar unul dintre cele mai noi este CONTROL Resonant. Pentru a vedea cum se comportă acest…

De ce Samsung Galaxy S26 FE este best-buy pe segmentul premium de telefoane mobile în 2026?

FE-ul sau Fan Edition aș spune că de la prima generație a fost un telefon mobil atractiv prin prisma raportului preț / specificații. Primești elemente specifice unui telefon din seria Galaxy S, dar la un preț ceva mai bun. 

HMD a lansat un telefon care costă doar 10 euro (cam cât două cafele la Starbucks)

Într-o lume în care telefoanele inteligente costă cât un laptop de gaming și vin echipate cu sisteme foto complexe, procesoare pe 3nm și ecrane pliabile, piața aşa numitelor feature phones continuă să îşi facă simţită prezenţa.