MedLife a anunţat că în perioada următoare va transporta cu drona probe biologice de laborator între Oradea şi Arad. MedLife devine astfel primul operator medical privat din Europa Centrală şi de Est ce utilizează un sistem de transport cu drone pentru probele biologice de laborator.
Cu o lungime de 120 km, ruta dintre Oradea și Arad este în prezent cel mai lung traseu de zbor cu drona pentru probe medicale, din Europa, distanța fiind parcursă în mai puțin de 55 de minute.
Prin reducerea duratei de livrare a probelor, evitarea întârzierilor generate de trafic și creșterea numărului de probe pe care le putem recepționa și analiza într-o singură locație, putem garanta pacienților obținerea rezultatelor într-un termen mai scurt, și, implicit, șansa unui diagnostic și a unui tratament mai rapid.
Transportul probelor cu drone va fi extins în perioada următoare către patru noi județe, urmând să fie replicat la nivelul altor regiuni ale țării, pentru o acoperire națională.
Unul din obiectivele de interes pentru viitor este transportul de alte produse biologice sau produse medicale, cum ar fi sânge sau medicamente.
Cu ce drone se face transportul ?
Dronele folosite sunt tip Swoop Aero Kite. Acestea au capacitatea de a transporta peste 100 de probe de laborator, în funcție de tipul probelor. Durata medie de transport a unei încărcături este în jur de 15 – 20 de minute, drona zburând cu o viteză de aproximativ 122 km/h.
Caracteristici tehnice ale dronelor:
- Detectare și evitare (DAA) – sistemul DAA este capabil să „vadă” emisiunile de poziție făcute de alte aeronave prin intermediul unui radiofar.
- Computer Vision/AI – aeronava Kite folosește viziunea computerizată și AI pentru a-și identifica vizual ținta de aterizare și pentru a zbura cu precizie în acea poziție.
- Autonomie – aeronava Kite este o aeronavă „complet autonomă”. Toate fazele zborului sunt conduse de computerul de control al zborului de la bord.
- Descărcare automată a încărcăturii.
- Design redundant – există un sistem de rezervă pentru a proteja împotriva defecțiunilor sistemului.