Meizu MX4 Pro – primul smartphone cu 4 GB memorie RAM?

/
/
8 sept. 14
/

Primul smartphone cu 4 GB memorie RAM pare a fi la orizont. Ultimele zvonuri arată că Meizu MX4 ar dispune de 4 GB memorie RAM. Nu că ar interesa foarte mult sau că ar fi ceva wow, dar în ultima perioadă pe asta se cam bazează upgrade-urile: mai mult RAM, procesor mai puternic, display mai mare etc. În condiţiile în care autonomia de 24 de h este un standard, iar jocurile au grafică încă de copii, toate aceste “noutăţi” nu mă încălzesc cu nimic.

Revenind la subiectul acestui articol, un document ce circula nestingherit pe internet arată faptul că Meizu MX4 Pro va fi primul telefon inteligent din lume cu 4 GB memorie RAM. Suplimentar, device-ul va avea un display cu rezoluţie de 2560 x 1536 pixeli, procesor octa-core Samsung Exynos 5430, 16/32/64 GB memorie internă, cameră foto de 20.7 megapixeli + cameră secundară de 13 megapixeli (interesantă alegere) şi ultima versiune de Android.

Din păcate, nu se ştie sigur dacă acest document este adevărat sau este un fals. Indiferent de situaţie, anul acesta estimez că vom avea primul smartphone “ultra dotat” din punct de vedere al memoriei RAM.

meizu mx4 4 gb ram

Sursa: Mobilissimo.ro
Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: Meizu, Meizu MX4 Pro, smartphone
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Lista de telefoane mobile Motorola ce primesc Android 17 Beta în Europa

Motorola a lansat Android 17 pe unele modele de-ale sale, iar altele pot face pasul către Android 17 beta. Lista o descoperiți în rândurile următoare.

Smartphone-urile din seria HONOR 700 primesc un ecran pe spate, acolo vor fi afișate și informații legate de ritmul cardiac și nivelul de oxigen din sânge

HONOR a prezentat designul pe care smartphone-urile din seria 700 îl vor avea. Discutăm despre trei smartphone-uri: HONOR 700, HONOR 700 Pro și HONOR 700S.

Cele mai bune oferte la telefoane mobile HONOR în luna cu Black Friday 2026 – Altex, eMAG, Orange și Vodafone

HONOR a adus mai multe telefoane mobile la ofertă, iar detaliile aveți în rândurile următoare. Sunt produse din categorii diverse, de la vârful de gamă Honor Magic 8 Pro și până la entry level-ul Honor Magic M8 Lite.