Meizu ZERO sau cum refuză producătorul chinez să îşi asume eşecul

/
/
9 mart. 19
/

Vă mai aduceţi aminte de Meizu ZERO, primul smartphone din lume fără porturi şi butoane ? Acesta a fost anunţat pe la sfârşitul lunii ianuarie şi părea că va fi un device care va aduce o mică revoluţie în piaţa actuală de telefoane inteligente.

Din păcate socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Meizu avea acest terminal în stadiu de prototip, iar pentru a trece la o mică producţie de serie, s-a gândit să lanseze o campanie de precomenzi pe platforma IndieGoGo. Producătorul chinez şi-a propus o ţintă de 100.000 de dolari strânşi, adică 77 de smartphone-uri vândute (preţul era de 1300 dolari bucata).

După câteva săptămâni bune de la startul precomenzilor, Meizu a reuşit să comercializeze doar 29 de unităţi, adică mult sub aşteptările minime ale companiei. Preţul foarte ridicat şi conceptul necopt pentru 2019 au făcut ca Meizu ZERO să fie dispară la fel de repede precum a apărut.

CEO-ul Meizu a refuzat să recunoască eşecul device-ului şi a declarat că acest smartphone a fost un simplu prototip al echipei de cercetare-dezvoltare şi că acea campanie de pe IndieGoGo a fost un fel de glumă a echipei de marketing. Compania nu intenţiona să ducă telefonul spre o producţie de masă.

Nu înţeleg acest refuz de a recunoaşte că această idee nu a prins la public. Nu toate pariurile sunt câştigătoare. Meizu a riscat cu Meizu ZERO şi a pierdut. Dacă nu îţi doreai cu adevărat o producţie de masă, nu îl prezentai cu surle şi trâmbiţe şi nu lansai acea campanie de strângere de fonduri. Îl anunţai ca simplu prototip şi atât.

Sursa: engadget.com
Categorii: Smartphone
Cuvinte cheie: Meizu, Meizu ZERO
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Oferta zilei: smartphone Motorola cu 256 GB stocare, NFC şi baterie de 7000 mAh la doar 540 lei

Cei de la Motorola au în portofoliu smartphone-uri pentru toate buzunarele, iar cel pe care îl voi prezenta în articolul de faţă este unul entry-level, unul gândit mai mult ca telefon secundar sau ca soluţie pentru cei care nu au aşteptări prea mari.

Xiaomi Redmi Note 15 Pro Plus 5G – review

Sunt sigur că Xiaomi și-ar dori să vândă mai multe unități din seria Ultra, precum acest model - Xiaomi 15 Ultra, telefon pe care-l folosesc în rol de smartphone principal de câteva zile, dar vânzările companiei chineze stau de fapt în seria Redmi. 

Lenovo pregăteşte lansarea unui smartphone cu ecran de 7.5 inci

Luna trecută vă spuneam că cel puţin doi producători importanţi testează şi chiar pregătesc lansarea pe piaţă a unor smartphone-uri cu ecrane de cel puţin 7 inci.