Merită să te portezi la Telekom la abonamentul Nelimitat 5 ce costă doar 2.5 euro / lună (12.5 lei / lună) ţinând cont de limitarea lăţimii de bandă din streaming video?

/
/
7 sept. 24
/

Telekom a reactivat oferta lor la portare cu reducere de 50% la toate abonamentele pe toată perioada contractuală, astfel că în cele 24 de luni preţurile plătite variază între 2.5 euro / lună (12.5 lei / lună) şi 9.5 euro lună (47.5 lei / lună). Toate detaliile le găsiţi la ei pe site.

În articolul de faţă vreau să facem o scurtă analiză a celui mai ieftin abonament, Nelimitat 5. Dacă alegeţi să vă portaţi alegând acest abonament, pentru doar 2.5 euro / lună primiţi nelimitat minute şi SMS-uri naţionale, nelimitat internet pe mobil, 5.42 GB în roaming SEE şi 50 de minute internaţionale în SEE şi Zona 1.

În teorie abonamentul se prezintă foarte bine şi este unul dintre cele mai avantajoase de pe piaţă la ora actuală. Şi totuşi există o notă de subsol despre care nu foarte mulţi ştiu (voi, cei care ne citiţi şi sunteţi pasionaţi de tehnologie, cunoaşteţi aceste informaţii deja) şi anume cea legată de limitarea lăţimii de bandă în video streaming.

Conform informării oficiale, traficul de date nelimitat oferă acces la o lăţime de bandă de 1.5 Mbps care asigură o rezoluţie de maxim 480p / calitate DVD pentru conţinutul de video streaming. Într-o traducere simplă, redarea de conţinut video în online (YouTube spre exemplu) se va realiza la o rezoluţie mică. Spun mică deoarece am primit informaţii din partea voastră cum că sunt clipuri care merg bine şi la rezoluţie HD, iar în cazuri excepţionale, merg chiar şi unele FullHD.

Practic aceasta este marea limitare oferită de Telekom, una aplicabilă la toate abonamentele, nu doar la acest de 2.5 euro / lună.

Deci, merită să te portezi la Telekom ţinând cont de cele spuse mai sus?

Răspunsul meu este, depinde. Depinde de stilul tău de a folosit telefonul, depinde de ce faci cu resursele oferite de abonament:

  • dacă nu stai foarte mult pe video online, nu faci hotspot prea des către alte device-uri gen laptopuri sau tablete, s-ar putea ca acest abonament să fie perfect pentru tine. Adică dacă eşti genul mai mult ştiri, reţele de socializare etc.;
  • dacă în schimb stai mult pe YouTube, Netflix şi restul, atunci limitarea îţi va afecta calitatea clipurilor video şi s-ar putea să nu îţi placă acest lucru.

Preţul este excelent fără doar şi poate, însă eşti dispus să sacrifici calitatea din streaming video pentru câţiva lei? Doar tu cunoşti acest răspuns în funcţie de ce aşteptări ai.

Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Digi Sport şi Prima Sport pierd competiţii sportive importante pe bandă rulantă (ce altă competiţie au pierdut recent?)

Piața drepturilor de televizare din România trece prin reconfigurări masive, iar obiceiurile consumatorilor de sport se schimba vizibil. Dacă în ultimul deceniu Digi Sport și Prima Sport au transmis cele mai importante întreceri sportive pe cablu, ultimele sezoane au adus o migrare accelerată a competițiilor majore către mediul digital, cu trustul Pro TV și platforma…

Orange Black Friday 2026: abonamentul Smart la 75% reducere, reduceri la device-uri si gadgets de până la 90% și Smart TV la 1 euro alături de internet și televiziune

Orange a dat startul campaniei de Black Friday 2026, iar ofertele sunt disponibile în perioada 3 – 23 noiembrie. Sunt trei săptămâni în care găsiți reduceri la telefoane, smartwatch-uri, televizoare și produse pentru casa inteligentă, dar și promoții la abonamentele de telefonie mobilă, internet fix și televiziune.

Focus Sat scumpeşte din nou abonamentele în România, după ce în 2025 au existat alte două măriri de preţ

Focus Sat anunţă noi scumpiri ale abonamentelor în România, după ce în 2025 a modificat de două ori preţul acestora.