Meta (Facebook) renunţă la smartwatch-ul la care lucra de mai bine de doi ani

/
/
10 iun. 22
/

Unii sunt făcuţi pentru hardware, alţii pentru software. Foarte rar găseşti companii bune la ambele, cum este şi cazul Meta (Facebook, Instagram sau WhatsApp).

Compania lui Mark Zuckerberg lucra la un smartwatch de mai bine de doi ani, primele informaţii despre acesta apărând la bursa zvonurilor imediat după ce Facebook şi-a schimbat numele în Meta.

De atunci şi până în prezent s-au auzit prea puţine despre acest device, asta şi pentru că, spun cele mai noi surse, compania americană a abandonat proiectul. Se pare că smartwatch-ul sub forma gândită de inginerii Meta avea foarte multe probleme, mai ales de ordin software.

Prin acest ceas inteligent, Mark Zuckerberg intenţiona să aducă un device diferit, unul care să ofere o concurenţă seriosă seriilor Apple Watch sau chiar Samsung Galaxy Watch. Smartwatch-ul Meta ar fi avut două camere foto (una de 5 Megapixeli integrată sub formă de breton în ecran şi una de 12 Megapixeli pe spate), Wi-Fi, GPS, eSIM şi o baterie ce promitea o autonomie de până la 18 ore. O noutate adusă de acest device ar fi fost controlul prin mişcări ale mâinii.

Se estimează că ceasul ar fi costat undeva la 350 de dolari.

Meta nu a renunţat complet la ideea unui smartwatch, însă compania va încerca alte idei.

Sursa: bloomberg.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Investiţiile făcute în inteligenţa artificială obligă gigantul american Meta (Facebook, Instagram, WhatsApp) să concedieze un număr record de angajaţi

Companiile tech din întreaga lume pregătesc concedieri pe bandă rulantă, iar asta nu ştiu dacă mai reprezintă o surpriză pentru cineva, în contextul în care inteligenţa artificială se dezvoltă rapid.

IKEA a lansat o lampă de veghe cu senzor de mişcare foarte accesibilă

Personal apreciez la IKEA că oferă tot timpul idei şi soluţii noi pentru casă, iar de multe ori nici nu conştientizăm că avem nevoie de un produs anume, până nu îi vedem utilitatea în altă parte.

Oferta zilei: smartwatch-ul Huawei Watch GT 6 de 46 mm poate fi cumpărat pentru doar 823.57 lei

Dacă sunteţi în căutarea unui smartwatch cu raport calitate – preţ excelent, vin către voi cu următoarea propunere.