Microfon Antlion Audio ModMic Wireless – review

02/10/2020

Perioada pe care o parcurgem a schimbat câte ceva în modul nostru de a fi, în modul în care ne desfășurăm activitatea sau în care ne petrecem timpul liber. Pandemia COVID-19 i-a forțat pe mulți să lucreze de acasă, să-și organizeze biroul în propria locuință, birou pe care a fost nevoie, de cele mai multe ori, să-l doteze cu aparatură suplimentară, necesară desfășurării activității în noile condiții.

Astfel, vânzările de camere web, căști cu microfon ori doar microfoane au crescut simțitor. Antlion Audio, companie americană fondată în 2011 în Portland, Oregon, încearcă acum să-și facă cunoscută gama de produse ModMic și astfel a ajuns la noi spre test modelul de față.

Antlion Audio ModMic Wireless este totuși un produs de nișă, o nișă foarte îngustă dacă îmi pot da cu părerea. Pe de altă parte, dacă ai nevoie de ceea ce oferă un astfel microfon, atunci nu mai este nevoie să cauți altceva.

Specificații pentru microfonul Antlion Audio ModMic Wireless

  • Microfon electret cu dublă capsulă, uni sau omni direcțional;
  • Răspuns în frecvență: 50 Hz – 20.000 Hz în mod omnidirecțional, 100 Hz – 10.000 Hz în modul unidirecțional;
  • Adâncime audio: 16 bit;
  • Rata de eșantionare: 48 kHz;
  • Conectivitate Bluetooth 5.0 cu suport codec aptX, latență de 34 ms, distanță de operare de până la 10 metri;
  • Conectivitate receiver: USB Type-A;
  • Compatibilitate: Windows, Linux, Mac și Play Station 4.
  • Baterie integrată în microfon cu autonomie de până la 12 ore, încărcare prin port microUSB;
  • Greutate microfon: 25 grame.

Design

Microfon Antlion Audio ModMic Wireless

Cutia de retail conține un toc de transport și depozitare în care sunt puse microfonul și toate celelalte accesorii: receiver-ul pe USB, cablul microUSB – USB 2.0, cablul prelungitor USB, un clips pentru organizarea cablului prelungitor, un magnet adeziv suplimentar celui de pe microfon, două bucăți de burete dublu adeziv suplimentare, un șervețel de curățare cu alcool, un mic ghid de pornire rapidă și un pliant cu informații despre fixarea microfonului pe căști.

Carcasa de transport este rigidă și se aseamănă cu un toc de ochelari, inclusiv ca dimensiuni, deși este ceva mai mare, dar nu cu mult. Înăuntru, pe una dintre părți sunt două benzi elastice pentru fixare, pe cealaltă parte este una singură plus o plasă cu elastic la capăt.

Microfon Antlion Audio ModMic Wireless

În husă intră fără probleme absolut tot conținutul pachetului de retail, ba chiar cred că mai poți adăuga mărunțișuri pe acolo. Toate pot fi fixate bine, spre a nu se deplasa în timpul transportului.

Microfonul Antlion Audio ModMic Wireless se poate atașa căștilor de tip on-ear sau over-ear, deci căștilor cu cupe. El a fost creat, în primul rând, ca microfon de foarte bună calitate pentru căștile ce nu includ astfel de accesoriu.

Micuțul element de montare pe cască se fixează cu adeziv, iar pentru a face asta este recomandat să curățăm suprafața pe care vom atașa prinderea cu șervețelul cu alcool din cutie.

Apoi, așezi elementul de prindere pe cască, cu microfonul atașat lui, spre a găsi poziția optimă mai ușor.

Microfonul Antlion Audio ModMic Wireless prezintă un buton pe partea unde se prinde de suport și 3 LED-uri de status tot acolo. De aici pleacă brațul flexibil lung de circa 8 centimetri la capătul căruia este microfonul propriu-zis. Înainte de capsulă, este butonul de tip slider ce face trecerea între modurile omni sau uni direcțional. Un burete cu rol de pop-filter este gata montat pe capsulă, dar poate fi dat la o parte sau reașezat la locul ori de câte ori ai nevoie.

Pe partea unde se prinde de cască vedem un buton de control, ce poate activa modul de împerechere Bluetooth sau, după ce a fost configurat și este gata de folosire, trece microfonul în modul Mute. În jurul acestui buton sunt 3 LED-uri de status, unul albastru, ce dă informații despre conexiunea Bluetooth, unul roșu ce te anunță dacă ai activat modul Mute și unul portocaliu ce se aprinde când bateria este pe terminate.

Microfonul nu punctează excelent la calitatea de fabricație, dar nici nu se prezintă rău. Plasticul din care este fabricat nu este cel mai pretențios, iar unele îmbinări puteau fi realizate mai atent. Nimic grav, dar parcă nu tocmai în concordanță cu prețul afișat de produs. 

Receiver-ul arată precum un stick de memorie pe USB. Este foarte ușor și pare fragil. Este construit cam la fel cu microfonul, nu inspiră cea mai mare încredere, dar este doar un receiver, până la urmă. Și pe el este un buton și 3 LED-uri, ce au aceleași roluri precum cele de pe microfon.

Stick-ul pote fi introdus direct în portul USB Type-A al dispozitivului pe care îl folosim ori putem utiliza cablul prelungitor pe care îl primim în pachet. Acesta are o lungime de doar 1 metru, deci nu vei putea duce prea departe receiver-ul.

Antlion Audio ModMic Wireless a fost creat cu principalul scop de a fi fixat pe o pereche de căști, dar asta nu înseamnă că doar așa poate fi folosit. Eu am făcut mai multe înregistrări cu el și nu l-am montat niciodată pe una dintre căștile mele.

Sunet

Microfon Antlion Audio ModMic Wireless

Antlion Audio ModMic Wireless este un microfon fără fir care nu renunță la calitatea sunetului. Cu asta se laudă peste tot și noi trebuie să decidem dacă este așa sau nu.

Am pregătit o înregistrare de test, scurtă, în care am exemplificat ambele moduri de înregistrare: omni sau uni direcțional:

Din punctul meu de vedere, sau de auzire, mai corect, Antlion Audio ModMic Wireless este un microfon de nivel profesional. Nu de calitate studio, dar în mod clar un microfon extrem de capabil, mai ales că vorbim despre un dispozitiv fără fir.

Poți scoate un sunet extrem de clar cu puțină atenție, iar dacă faci și un pic de post procesare te alegi cu un sunet excelent. Voiceover-ul de la review-ul video al căștilor Panasonic RZ-S500W l-am înregistrat cu acest microfon, după care l-am editat un pic în Audacity.

Antlion Audio ModMic Wireless nu-i doar pentru înregistrări, cât pentru conferințe, pentru sesiuni de live streaming, pentru chat în gaming sau alte astfel de activități. Cert este că se descurcă foarte bine cu vocea, nu am încercat cu altfel de sunete.

Conectivitate

Microfon Antlion Audio ModMic Wireless

Antlion Audio ModMic Wireless este un microfon wireless, ce se conectează prin Bluetooth 5.0 la receiver. Suportă codec Qualcomm aptX, așa că latența este foarte scăzută, vorbim de doar 34 ms când microfonul este aproape de receiver.

Receiver-ul pe interfață USB Type-A este compatibil cu Windows, Mac OS, Linux și Play Station 4. 

Cu Windows 10 a fost recunoscut din prima și instalat în doar câteva zeci de secunde. Apoi conexiunea cu microfonul se face în 3 – 4 secunde, doar pornești microfonul din butonul lui și gata, se împerechează automat.

Eu am încercat să conectez microfonul prin Bluetooth direct la telefonul meu, un OnePlus 6T. Am reușit din a doua încercare să-l împerechez, dar nu a fost suficient spre a putea fi folosit.

Screenshot conexiune microfon Antlion Audio ModMic Wireless

Nu este recunoscut drept microfon de sistemul de operare Android 10, așa că nu poate fi utilizat împreună cu telefonul, fără ca la mijloc să apară receiver-ul. Am încercat și cu un cablu OTG să conectez receiver-ul la telefon, după care să-l folosesc împreună cu microfonul. Nici așa nu a mers.

Ar fi fost excelent dacă microfonul ar fi fost compatibil direct cu dispozitive cu conectivitate Bluetooth 5.0, cu suport Qualcomm aptX, fără să mai fie nevoie de receiver la mijloc. Nu cred că era mare lucru să adauge o astfel de funcție, care ar fi extins mult domeniul de utilizare și totodată baza de clienți.

Pe microfon există un port microUSB, ce permite doar încărcarea bateriei integrată.

Autonomie

Microfon Antlion Audio ModMic Wireless

Nu am găsit detalii referitoare la capacitatea acumulatorului din microfon, dar, conform specificațiilor oficiale, autonomia este de până la 12 ore. Recunosc că nu am testat, nici măcar nu ai cum să afli procentul de energie care mai este în bateria microfonului, așa că nu poți estima autonomia după niște calcule simple.

Spun aici că microfonul Antlion Audio ModMic Wireless poate fi utilizat fără probleme chiar și când se încarcă, dar atunci își pierde practic proprietățile wireless.

Preț

Microfon Antlion Audio ModMic Wireless700 de lei pe eMAG.ro

Concluzii

Microfon Antlion Audio ModMic Wireless

Păi nu avea cum să fie ieftin un astfel de microfon, nu-i așa? Era evident asta, totuși la noi mi se pare cam scump. Față de prețul din SUA, de pe site-ul oficial, unde Antlion Audio ModMic Wireless este oferit pentru 120 de dolari, parcă este ceva cam mare diferență.

În fine, este clar că un astfel de produs nu-i pentru oricine, este de nișă, așa cum am spus din introducere. Dacă chiar ai nevoie de el și ți-l permiți, eu zic că nu vei regreta achiziția.

Cele mai importante puncte pro și contra pentru microfonul Antlion Audio ModMic Wireless:

PRO

  • calitate înaltă a sunetului, de nivel profesional;
  • conectivitate wireless prin Bluetooth 5.0 cu suport aptX;
  • multe accesorii în pachetul de retail.

CONTRA

  • microfonul nu este direct compatibil cu dispozitive cu Bluetooth 5.0 cu aptX, ci se poate conecta doar la receiver;
  • cablul prelungitor USB din pachet este scurt de doar 1 metru, așadar nu este tocmai unul prelungitor.
Darius Pană
Editor pe Gadget.ro din septembrie 2014. Pasionat de tehnologie, automobile și fotografie. Scrie recenzii pentru telefoane mobile, automobile, dispozitive din zona audio, monitoare, televizoare, aparate foto și orice alt gadget. Folosește Huawei Pura 70 Ultra, Canon EOS M200 + Canon EF-M 22mm 1:2, Canon EF-S 15-85 mm 1:3.5-5.6 IS USM și Canon EF 50mm 1:1.8 STM pentru fotografii și Sony ZV-E10 pentru video.