Microsoft nu îşi va atinge obiectivul de 1 miliard de device-uri active cu Windows 10 până în 2018

/
/
11 mai 17
/

La prezentarea oficială din 2015 a noului sistem de operare Windows 10, Microsoft şi-a propus un obiectiv îndrăzneţ: 1 miliard de device-uri active în 3 ani (activ înseamnă ca utilizatorul să îl fi deschis cel puţin o dată în ultimele 30 de zile). Pentru a atinge acest target, compania americană a apelat la tot felul de artificii prin care a încercat chiar să forţeze utilizatorii să facă update la ultima versiune de Windows.

Prin toate mişmaşurile utilizate, Microsoft a reuşit ca la mijlocul anului 2017 să ajungă la un număr de 500 de milioane de device-uri active, iar şansele ca într-un singur an să facă cât în doi sunt destul de slabe. Chiar şi CEO-ul Satya Nadella a declarat că este aproape imposibil să ajungă la 1 miliard de terminale active până în 2018.

Dacă în segmentul persoanelor fizice Microsoft creşte constant, marea sa problemă o reprezintă companiile, persoanele juridice. Acestea trebuie să plătească o sumă destul de mare de bani pentru a face update-ul la Windows 10, iar multe dintre ele nu sunt pregătite să facă acest pas.

O altă deziluzie pentru Microsoft o reprezintă Windows 10 Mobile. În obiectivul propus în 2015 compania americană îşi punea mare încredere şi în versiunea mobilă a sistemul de operare, însă acesta a fost un dezastru total. În acest moment cota sa de piaţă este de sub 0.1%, iar ultimul smarphone Lumia a fost lansat oficial în urmă cu mai bine de 1 an şi jumătate.

Sursa: gsmarena.com
Cosmin Mușat
Editor la Gadget.ro, pasionat de tot ce înseamnă tehnologie de ultimă oră. Scrie despre cele mai noi informaţii din lumea IT&C, review-uri, gadget-uri nonconformiste etc. Utilizează Samsung Galaxy S25 Ultra și Acer Nitro 5 AN517-52.

Key-urile de activare pentru Windows 11 și Office 2021 la cel mai bun preț din an – Black Friday 2025 pe rit vechi

GoDeal24 iese în față cu oferte cât mai atractive la key-urile de activare pentru Windows 11, Office 2021 și alte iterații software.

Ai cumpărat un laptop sau PC de Black Friday fără sistem de operare preinstalat – află cum poți prinde promoțiile la Windows 11 și Office 2019 sau 2021

GoDeal24 are mai multe promoții reunite generic sub denumirea Black Friday - cel mai mic preț de peste an. Ei comercializează key-uri de activare pentru Windows și Office.

Office 2021 Pro la 133 lei și Windows 11 Pro de la 69 lei + alte oferte pentru software cu activare pe termen nedeterminat

A început anul universitar, iar cei ce-și doresc software genuine pot apela la ofertele practicate de către GoDeal24. Prețurile sunt atractive, iar feedbacK-ul este printre cele mai bune pentru acest shop.